Pe urmele lui Coşbuc la Tismana - Capitolul al II-lea

 

Capitolul al II-lea

Pe urmele lui Coşbuc la Tismana

 

 CURENTE ŞI REVISTE LITERARE APĂRUTE ÎN JURUL ANULUI 1900

 

Curentului literar ce se va numi mai târziu sămănătorism, îşi are rădăcinile cu mult mai înainte de a veni  Alexandru Vlahuţă la Tismana. Acesta întemeiază la 28 noiembrie 1893 revista Viaţa împreună cu dr. Alecu Urechia  şi alţi colaboratori. Aici se observă cel mai pregnant acea atmosferă literar-culturală  devenită mai târziu specifică sămănătorismului. Articolul programatic „Două vorbe” începe furtunos şi vai! parc-ar vorbi de haosul de azi din România : „Trăim într-o epocă de zbucium şi de enervare gererală” … „În revistele lor, în conferinţele pe care le ţin la Ateneu, în conversaţiile intime, maeştrii noştri se sfâşie unii pe alţii cu o patimă cere pe ei îi micşoreazp şi îi orbeşte, iar pe noi, tineri, deprinşi să-i admirăm şi să-i vedem mari şi senini, ne umple de melancolie; ura lor răneşte pietatea noastră. Nimic nu se mai respectă”.

Vlahuţă nu se sfiieşte şi  dă şi exemple: o revistă tratează pe Hasdeu ca „biet bătrân”, acesta scrie despre Maiorescu că n-a ştiut să producă decât ciraci. Vlahuţă conchide: „Ne-am gândit, când ne-am hotărât, câţiva inşi ca să fundăm în această revistă: să urmărim îndeaproape mersul cultural, manifestarea spiritului românesc, în ştiinţă, în artă, în reforme, în tot ce poate da un caracter mai deosebit forţei şi activităţii noastre naţionale şi să ţinem la curent pe cititori, .să supunem judecăţii lor partea de seriozitate şi partea de ridicol care se desface şi rămâne din gălăgia şi-n vălmăşagul vieţii.”1  

 Imprimând la început, cu tinerii ardeleni pe care-i cooptase la revistă, un caracter presămănătorist, treptat îmbină toate motivele tipice sămănătorismului: opoziţia sat-oraş, tema dezrădăcinării, idilizarea vieţii rurale, romantica haiducească, preocupare pentru trecut, revista Viaţa impunându-se astfel contemporanilor. Este remarcat talentul lui Şt. O. Iosif iar în articolul „Procesul Lazu-Coşbuc”, A. Vlahuţă ia apărarea lui George Coşbuc împotriva insinuării că Baladele şi idilele nu sunt originale. Dar când acesta motivează că era în străinătate când un prieten i-a scos volumul in care erau şi nişte traduceri pe care n-avea de gând să le publice, Vlahuţă revine asupra problemei dojenindu-l într-un nou articol „Iar Coşbuc”. Astfel, prin programul, convingerile şi atitudinea lui corectă faţă de colaboratori, cititori şi prieteni, Vlahuţă intră în atenţia lui Spiru Haret.

 

La puţin mai mult de un an, 1 ianuarie 1894, de la apariţia Vieţii  lui Vlahuţă  o clonă subtilă se naşte sub redacţia iluştrilor condeieri Slavici, Coşbuc şi Cargiale: Vatra. Având ca subtitlu „foaie ilustrată pentru familie”, în articolul program semnat de toţi cei trei directori, se recunoaşte totuşi pana lui Coşbuc: „Nu o dată, reamintindu-ne trecutul, o adâncă înduioşare ne cuprinde, când ne dăm seama cât de mult ne-am îndepărtat noi de părinţii noştri, cum ne-am îndepărtat de obiceiurile lor, dintre care multe atât de bune şi de frumoase. S-a rupt oarecum firul vieţii noastre naţionale, şi noi nu mai sîntem parcă urmaţii părinţilor noştri, nu continuatorii lucrării lor. Şi lepădându-ne de obiceiurile vechi, n-am luat altele, ci am rămas o societate în mare parte dezbrăcată de obiceiuri, bine stabilite, adică demoralizată… Trebuie să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putinţă, la vatra noastră strămoşească, la obârşia culturală a noastră.”

Dar Vatra va apare doar până în anul 1898. De ce? Programul, care dorea să ofere lecturi agreabile unui public eterogen nu a prea fost respectat. Între timp Gazeta săteanului, publicaţie întemeiată în 1884 la Râmnicu-Sărat de C. Datculescu, cu subtitul „Revistă ilustrată enciclopedică” dar având în sumar sfaturi agrotehnice şi agronomice atrăgea atenţia redactorilor Vetrei. Ceea ce impresiona era tirajul de 8000 exemplare, fabulos la vremea aceea pentru o revistă ilustrată. Spiru Haret devenit ministru Cultelor şi Instrucţiunii Publice la 31.03.1897 luă în vizor revista pentru campania sa de culturalizare a satului şi fu rândul lui Vlahuţă împreună cu „Conu’ Iancu” să se înfrupte din fondurile de propagandă ale ministerului. Pe de altă parte Coşbuc, ţinând şedinţele lui cu ţăranii la Sanatoriul Corpului Didactic de la mânăstirea Tismana era şi el remunerat dar părea parcă mai eficient. Strănepoţii înv. Dumitru Popescu,  dna Anca şi dr. Gh. Popescu, afirmă că înv. Dumitru Gh. Popescu scria poezii şi articole în Albina iar Coşbuc era acela care încuraja astfel de iniţiative. În fond,  dacă facem o trecere în revistă a informaţiilor pe care le avem de la localnici, Coşbuc şi inv. D. Popescu nu numai că este evident că se cunoşteau, găsindu-i pe amândoi în fotografia din anul 1901. Dumitru Popescu era rudă cu Ioane (Mişu) Popescu, căsătorit cu Zaga (aşa îi ştiu prenumele localnicii) nepoata Dragăi căsătorită cu librarul George Sfetea. În anul 1985 George Sfetea se căsătoreşte la Craiova cu Elena Sfetea, sora librarului. Popa Matei Popescu ctitorul bisericii din Prundul Tismanei, cel care stă în fotografie alături de Coşbuc era şi el neam cu acesta! De ce n-ar fi avut atunci succes poetul dacă era înconjurat de atâtea rude şi oameni de vază cum era de exemplu vestitul deputat de Gorj Dincă Schileru?2  

Albina a fost creaţia lui Spiru Haret. În lunile aprilie şi mai 1897, adună chiar la el acasă o pleiadă de scriitori pentru a da răspuns la întrebarea: cum se poate înfiinţa o revistă de popularizare, care, prin conţinut şi cost, să poată fi la îndemâna populaţiunii de la sate. La 15 august 1897, comitetul hotărăşte ca numele acesti reviste să fie Albina şi să se trimită în ţară şi străinătate 20000 de liste de abonament la învăţătorii, preoţii şi ţăranii care ştiu carte dar şi orăşenilor mai ales cei care au o meserie. In apelul ce începea cu „Onorat domn” se spunea printre altele: „Facem un apel călduros la toţi cei care cugetă şi simt ca noi de a face propagandă la această revistă prin răspândirea ei până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, ca astfel să ajungem cu timpul a o răspândi pretutindeni unde se grăieşte româneşte”

Alexandru Vlahuţă avea însă gânduri şi mai mari. Luând modelul apelului din Albina în luna martie 1898 el publică o scrisoare Către învăţători în care anunţa că din însărcinarea lui Spiru Haret, pregăteşte o Geografie pitorească a României şi solicită informaţii de orice natură din regiunile unde învăţătorii predau la clasă pentru că are de gând să facă un mare periplu prin ţară pentru a vedea totul la faţa locului. Colaborările din păcate încetează pentru că în 30 martie anul următor, Spiru Haret este înlocuit din funcţia de ministru cu dr. Constantin I. Istrati datorită schimbării guvernului lui Dimitrie Sturza cu guvernul George Cantacuzino.

Dar Vlahuţă porneşte în misiunea geografiei sale pitoreşti (Adunând mai târziu totul în vestita sa lucrare România pitorească) ajungând în sfârşit şi la Tismana unde este întâmpinat cu braţele deschise de George Coşbuc împreună cu toate rudele şi prietenii lui. În prima linie a rudelor, cumnatul poetului, librarul George Sfetea şi dintre prieteni, viitorul socru ce-l pregătea pentru fiul lui, Alexandru, vestitul tipograf Nicu D. Miloşescu.

Anul 1901 fusese de bun augur pentru ei. Veşnicul lor susţinător, Spiru Haret, fu pus din nou ministru la mijlocul lui februarie. Iar în vară, la vila Sfetea, Semănătorul se năştea3 .

Dar până la apariţia acesteia vineri, 2 dec. 1901, un alt eveniment literar se petrecu. I. N. Constantinescu Stans, căruia – ca director şi proprietar - îi murise - taman în luna mai - revista Floare albastră scoase la Bucureşti la 7 octombrie 1901 Curierul literar. In fapt, el era director doar cu numele, direcţia efectivă şi îndrumarea o are Ilarie Chendi care semna rubrica Dări de seamă cu numele… Badea Gheorghe. Coşbuc gustă gluma şi colaboră la revistă o lună până când la 4 noiembrie Curierul literar îşi dădu printr-un anunţ: „Suntem autorizaţi să vestim publicului că doi fruntaşi ai literaturii noastre – d. d. A. Vlahuţă şi G. Coşbuc – simţind nevoia unei grupări puternice în haosul atâtor agitaţiuni bolnave, străine aspiraţiunilor neamului românesc, au luat nobila hotărâre de a înfiinţa, sub conducerea şi prin activitatea lor, o nouă revistă săptămânală, în jurul căreia nădăjduim că se vor aduna de sine toate elementele rodnice, doritoare de muncă ale generaţiei tinere. Noi, cei de la Curierul literar, în faţa acestui eveniment – vestitor al unei faze de reculegere şi de însufleţire în mişcarea noastră culturală – ne simţim datori să alergăm cei dintâi la chemarea celor doi aleşi. În vederea acestei contopiri, Curierul literar, încetează de a mai apărea.”

„Bietul Stans” spunea Nicolae Iorga cel ce va deveni directorul revistei Semănătorul mai târziu, „innegurat de fantoma nebuniei” murea uitat, în 1905. Şt. O Iosif vărsa o lacrimă îndurereată: „Te-ai stins şi tu, tovarăş drag de-alt’dată,/ Şi-am tresărit la vestea morţii tale./ Oftând, pe urmă mi-am văzut de cale/ spre culmea veşnic tot mai depărtată.”  

Revista Semănătorul şi directorii ei erau cât pe-aici să aibă soarta lui Stans. Articolele programatice nu difereau prea mult de cele ale altor reviste4  şi revista stagna. Vlahuţă şi Coşbuc vrând să dea bir cu fugiţii anunţară la sfârşitul nr. 26/27 mai 1902 că datorită venirii vacanţei redacţia îşi anunţă întreruperea apariţiei până în toamnă. Va apare cu nr. 27/29 sept. 1902, cu numele schimbat, Sămănătorul  (pentru o vocală barbară în plus, ironiza Arghezi) cu o copertă de Nicolae Grigorescu prost reprodusă. Virgil Cioflec către Şt. O Iosif: „N-am avut vreme cu răgaz până astăzi să-ţi scriu mai pe larg ce prefacere s-a produs în redacţia Sămănătorului.  Lucru e simplu de altfel: Vlahuţă şi Coşbuc rămân directori pe copertă, revista însă intră în proprietatea noastră şi e de fapt redactată de noi” 

Poetul George Coşbuc era prea legat de Tismana şi de cercul lui de prieteni de acolo. Oraşul era un chin pentru el faţă de minunata linişte a chioşcului său de pe marginea Dornei (denumirea de atunci a râului Tismana de la mănăstire în amonte)

Va petrece toate vacanţele la Tismana până la începerea războiului, cu o bogată activitate civică.

 1 Presa literară românească – Editura pentru literatură, vol I, 1968

 2 Deşi li se atribuie altora, Sârba lui Dincă şi Sârba lui Murgu sunt creaţia lăutarului Murgu de la Tismana: „Aolică, neică Dincă,/ Geaba ai casă de sticlă,/ Şi n-ai nici o ibovnică./ Că eu stau într-un bordei,/ Şi-am amante două, trei,/Şi mai multe dacă vrei, Nu mă costă nici doi lei…”

 3 Deşi cu mai puţine surse documentare articolul „Semănătorul – O revistă gândită la Tismana” a apărut la pag. 34 în ediţia specială  a revistei online Sămănătorul, an. I, nr. 5 sp. Sept. 2011 unde se regăsesc toate articolele programatice atât ale revistei vechi cât şi ale celei renăscute după un secol de Artur Slivestri.

 4 Online Sămănătorul, an. I, nr. 5 sp. Sept. 2011 .