Ion Mocioi : Coșbuc la Tismana

 ANEXE

ALTE ARTICOLE DIN REVISTA TIPĂRITĂ SĂMĂNĂTORUL

 Articol apărut în paginile 6-9 în

Sămănătorul - Anul III.  Nr. 11 - nov. 2013

 Ion Mocioi : Coșbuc la Tismana

Trecerea poetului George Coşbuc (1866 - 1918) prin Gorj n-a fost de scurtă durată. Aici, în prietenoasa vale a Tismanei, şi-a găsit clipe de linişte pentru nopţile de creaţie, aerul proaspăt şi apa îmbietoare a zilelor toride din verile primelor decenii ale veacului XX, dar aici a început şi durerea nefericirii sale.

A iubit cu dăruire natura acestor locuri pline de istorie, cum a iubit şi ţinuturile natale ale Năsăudului şi pământul plâns de veacuri al poporului român. Din lumea satului, a folclorului şi vitejiei a plămădit sufletul poeziilor ce le poartă în inimă tot românul, le doinesc frunzele codrului şi lanurile în bătaia uşoară a vântului.

A iubit cu dăruire oamenii, cu suferinţele şi aspiraţiile lor, şi le-a cântat „Balade şi idile”, „File de tort”, „Cântece de vitejie”... Îndrăgostindu-se de aceste meleaguri şi oamenii lor, cu mândrie şi entuziasm scria:

„Fericită eşti tu, Oltenie, ţară a Basarabilor, între toate ţările locuite de români” 1 .

În Gorj, Coşbuc a întâlnit oameni prietenoşi, inimoşi şi devotaţi. Pe unii i-a cunoscut înainte de a trece Carpaţii spre Capitală, pe alţii numai la Târgu-Jiu şi Tismana. Cu tipograful şi librarul Nicu D. Miloşescu din Târgu-Jiu s-a întâlnit în staţiunea Sângiorgiului românesc din Transilvania, în casa directorului de şcoală pensionar Mihai Domide şi a lui Octavian Domide, fost coleg de şcoală al poetului năsăudean2 ; despre acesta se vorbeşte într-o broşură tipărită la Târgu-Jiu, în tipografi a Miloşescu3 .

După ce în 1889 s-a stabilit la Bucureşti, Coşbuc a intrat în relaţii cu tipografii, editorii şi librarii, cunoscându-i îndeaproape pe editorii Constantin Sfetea şi Nicu D. Miloşescu4   şi pe librarul Gheorghe Sfetea5 .

În 1894, a publicat în „Vatra” (1894 -1896), revistă editată cu ajutorul librarului Sfetea, poezii ca „In opressores” şi „Noi vrem pământ”, cu care şi-a întărit popularitatea câştigată ca poet.

Împlinirile poetului în pragul vârstei de 30 de ani sunt însă multilaterale. Se căsătoreşte în 1895 cu Elena Sfetea, sora fraţilor Gheorghe şi Constantin Sfetea, cu care era prieten. În acelaşi i se naşte un fiu, Alexandru, la Craiova, unde locuiau George Sfetea şi soţia acestuia, Draga, de origine din Vârşeţ-Yugoslavia.

Înrudirea lui George Coşbuc, cu fraţii soţiei, Constantin în Bucureşti şi George în Craiova, determină contactul poetului cu Oltenia, dar şi relaţiile pentru publicarea cărţilor sale în aceste oraşe. Anul 1900, când este ales membru al Academiei Române, aduce recunoaştere deplină a valorii marelui poet şi publicist român, luptător pentru luminarea sătenilor şi pentru unirea Transilvaniei cu România.

Prin Nicu D. Miloşescu, Coşbuc cunoaşte Târgu-Jiul sfârşitului de veac trecut, unde unul din fraţii soţiei, Constantin Sfetea, a fost, după 1890, pentru un timp, contabilul tipografiei prietenului lor6 .

N. D Miloşescu întreţinea bune relaţii cu George Sfetea la Craiova, unde a participat în 1895 la expoziţia cărţii şi a primit „Medalia de Argint”. Şi el trebuie să se fi bucurat de naşterea lui Alexandru Coşbuc, la Craiova, în acelaşi an. Mai sigur, George Coşbuc îl vizitează pe Miloşescu la Târgu-Jiu începând din 1899. În acest an, în preajma expoziţiei pariziene de carte din 1900, cu prilejul căreia a primit „Menţiune onorabilă”, Miloşescu îl solicită pe Coşbuc să-i redacteze o poezie de reclamă. Poetul i-a compus un „Cântec” – parodie după poezia „Revedere” de Eminescu:

„– Nicule, Nicuţule,/ Ce mai faci drăguţule? / Că de când nu ne-am văzut, / Şi de când m-am depărtat / Multă marfă ai schimbat.// - Ia, eu fac ce fac de mult ;/ Pe clienţii mei ascult / Dorinţa ghicindu-le / Pofta împlinindu-le, / În toate sezoanele / Cum doresc cucoanele.// şi mai fac ce fac de mult / Gustul lumii-l tot ascult / Şi pe placul tuturor,/ După gând şi după dor/ Am făcut un paradis/ Plin cu marfă din Paris.// -Nicule, cu raft uri pline,/ Vreme trece, vreme vine, / Şi de criză când nu duci/ Marfă multă tot aduci.// - Ce mi-i vremea, când de veacuri / Ce-i frumos nu şade-n rafturi, / Că am cliente bogate / Şi cu gusturi rafinate / Şi mai am printre clienţi/ Cei mai fercheşi din băieţi;/ şi de-i criză ori de nu-i, / Eu am muşterei destui,/ Şi la mine se găseşte, / Tot ce-n lume se iveşte / Tot ce sufl etul doreşte. / Cu stimă, Nicu D. Miloşescu”

Poezia nu a fost semnată de George Coşbuc din raţiuni lesne de înţeles; a fost publicată şi în foaia volantă „Prevederea” a librăriei editorului gorjean7 . Ea este, însă, prima din şirul lung de colaborări coşbuciene la revistele gorjene dintre anii 1899 şi 1915.

Legătura mai strânsă cu Gorjul o va avea poetul la începutul noului veac, când George Sfetea, cumnatul său, ieşit la pensie, îşi vinde proprietatea din Craiova şi îşi clădeşte o vilă la Tismana, unde poetul va veni în fiecare an până în 1915. Mai întâi, în anul 1900, Miloşescu îşi face vilă şi construieşte o piscină pentru păstrăvi la Tismana. Probabil tot el îşi determină prietenul craiovean să ridice aproape de mănăstire „Vila Sfetea” pentru care licitează cu banii acestuia, la 13 octombrie 1901, locul de amplasare8 .

Din 1902, familia Coşbuc îşi petrecea vacanţa la Tismana. Veneau de la Bucureşti, se opreau la Casa Miloşescu din strada Tudor Vladimirescu – Târgu-Jiu, apoi se îndreptau spre Tismana cu brişca lui Ion Luculescu9 .

Coşbuc a devenit un cunoscut al gorjenilor. Din 1901, până în 1909, a fost un statornic colaborator al revistei târgu-jiene „Şezătoarea săteanului”; în anii 1905 – 1907 a făcut parte din comitetul ei de redacţie, ca preşedinte de onoare10 . A publicat în această revistă câteva poezii – „Tricolorul”11 , „Armân mine, român tine” (traducerea unui cântec popular din Macedonia)12  şi „Apoi - vezi”13   – şi numeroase articolaşe de informare şi educare a oamenilor de la sate – cum sunt: „Tradiţii eroice”14 , „Anologia în medicină”15 ,

„Cultul frăsinelului”16 , „Nervozitatea veacului”17  şi altele, unele semnate cu psudonime18 .

Cel mai bogat an al colaborării la „Şezătoarea săteanului” a fost 1906. Coşbuc a colaborat şi la revista „Amicul tinerimei”19  a Gimnaziului „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, editată de directorul Iuliu Moisil, năsăudean şi prieten cu poetul.

Şederea la Tismana a fost pentru Coşbuc loc de odihnă şi de apropiere faţă de fraţii soţiei şi de prieteni, dar mai ales loc de meditaţie şi de creaţie. De la Tismana, ani de-a rândul, poşta a dus spre redacţii de reviste şi editori scrisori cu poezii şi alte materiale de publicat.

Este adevărat, vacanţele erau plăcute şi aduceau la Tismana şi alte personalităţi şi prieteni. Profesorul Gheorghe Gârbea din Bucureşti a venit deseori la Tismana. Din iniţiativa lui, Coşbuc a construit un chioşc” de odihnă şi creaţie, care-i poartă şi azi numele.

Nelipsit la Tismana era compozitorul Alfons Castaldi20 . Câţiva ani a venit aici şi sculptorul Constantin Bălăcescu21  de la care se păstrează şi în registrul familiei Sfetea o însemnare din 16 august 1908: „Am fost în anul 1907-1908 şi sper să continui a veni în această splendidă localitate plină de aer, de linişte şi inspiraţii!... Numai eu şi Bădia Gheorghe (Coşbuc) ştim cât preţuieşte vila lui Sfetea”22 . Au fost şi alţi cunoscuţi ai poetului care l-au vizitat la Tismana.

Cei mai apropiaţi lui Coşbuc, pe lângă George şi Draga Sfetea, au fost Nicu Miloşescu şi copiii lui, cele două fete – Ştefania (n. 1888) şi Irena (n.1890) şi un băiat, Numică (n. 1898).

Ştefania Miloşescu, pictoriţă, i-a cerut poetului să-i scrie versuri în album; Coşbuc i-a scris pe o fotografie: „Fetele care au album / Fug după poeţi pe drum, / Dau prin apă, dau prin foc / Şi-i gonesc din loc în loc./ Peste văi, peste răzoare, / Peste câmpuri şi ponoare / Pân-ce-i prind, de le scriu bieţii. / Vezi, aşa păţesc poeţii, / În oricare loc se duc. / O spun eu, / George Coşbuc”.

Soţia poetului, aflând de dedicaţie, va adăuga pe fotografie, pentru Stefania: „E frumos ce spun poeţii,/ Şi-i frumos versuri s-aduni,/ Dar nu crede, domnişoară,/ Toţi poeţii spun minciuni./ Elena Coşbuc”.

Coşbuc e informat asupra acestui catren şi conchide alăturat: „Vezi, aşa e-n lumea asta/ Când te dă de gol nevasta”23 .

Toate aceste versuri lasă să se întrevadă marea prietenie dintre familiile Coşbuc şi Miloşescu, aflate şi în vara lui 1909 la Tismana. Irena, fata mai mică a lui Miloşescu, a primit şi ea o fotografie de la Coşbuc, în august 1912, purtând ca dedicaţie o strofă din „Păstoriţa”, poezie cunoscută din volumul „Balade şi idile” (1893) : „Noapte bună, soare sfânt,/ Până mâne, noapte bună!/ Mâne iar vom fi-mpreună/ Tu să râzi şi eu să cânt./ Mâne până-n zori te scoală,/ Adă flori de-argint în poală/ Şi le-aşterne pe pământ!”24 .

Textul se potrivea „Nepoatei Irina, la Tismana”, ajunsă la vârsta de 22 de ani cu fire veselă şi zburdalnică, îndrăgită de George Coşbuc şi de familia lui.

Alexandru Coşbuc, fiul poetului, întors la Bucureşti, îi trimite o scrisoare Irenei, la Târgu-Jiu, în 24 august 1912, ajunsă la destinaţie în 7 septembrie. Cartea poştală era o fotografie cu portretul-bust al tânărului care-i purta dragoste, după câte se întrevede din textul scris cu afecţiune şi umor:

„Drăguţa mea Irină,

M-am grăbit aşa de mult încât am cam întârziat cu scrisul. Totuşi, cred, cartea prezentă nu-i la timp prost sosit mai ales- rogu-te – că-i cu mutra subsebmnatului.

Gioconda-n perspectivă! Teatrul l-am trimes.

Sărutări de mâini, complimente etc.

Celor în drept. Te pup, Alexandru”.25 

În anul următor familia Coşbuc nu şi-a petrecut vara la Tismana, ci în Transilvania, dovadă paşaportul şi vizele de ieşire-intrare repetată prin punctul Predeal-Gară26 , pentru poet, soţia sa Elena, în vârstă de 43 de ani, şi fi ul lor Alexandru – de 18 ani.

Se presupune că în vara anului 1914 familia Coşbuc a fost la Tismana. Sigur este că în 1915, în august, era la „Vila Sfetea”, împreună cu italianul Ramiro Ortiz, mărturie fiind, între altele, şi fotografia poetului şi a oaspetelui lângă „Fântâna Basarabilor” din apropierea Mănăstirii Tismana şi a „Chioşcului lui Coşbuc”27 . R. Ortiz l-a sprijinit pe poet în traducerea „Divinei comedii” a lui Dante, deşi acesta învăţase italiana încă din anul 1902.

Cu câţiva ani mai târziu, la 30 iulie 1922, Ramiro Ortiz scria „În amintirea zilelor petrecute la Tismana cu George Coşbuc în 1915 (...): Cu toate că ideile noastre (despre „Divina comedie”) erau divergente, ba uneori chiar diametral opuse, discuţiile noastre păstrau seninătatea şi calmul unor dialoguri platonice – niciodată tânărul n-a uitat respectul şi cuvioasa admiraţie ce se datorau pletelor albe şi geniului nemuritor al bătrânului înţelept care-i făcea cinstea de a sta de vorbă cu el; după cum niciodată bătrânul nu a abuzat faţă de tânăr, de autoritatea ce anii şi numele lui glorios i-o confereau.

Procedurile erau printre cele mai delicate. O carte uitată deschisă pe masa din grădină cu câteva rânduri însemnate alături cu creionul, reprezentând felul obişnuit al tânărului de a sprijini afirmaţiile sale cu cele ale unor oameni mai cu greutate; nişte însemnări adăugate de bătrân lângă rândurile însemnate cu creionul erau felul lui obişnuit de a răspunde atunci când cu greu am fi putut să ne înţelegem printr-o discuţie orală. Păstrez cu sfinţenie aceste cărţi cu însemnările lui Coşbuc şi când le citesc, parcă îmi aduc aminte de acele clipe de neuitat când în tăcerea solemnă a nopţilor de vară, adâncurile de umbră ce se deschideau în pădure (acolo unde raza lunii călătoare printre vârfurile copacilor nu izbutea să pătrundă prin desul frunziş) luau înaintea ochilor noştri înfăţişarea prăpastiei infernale; muntele de faţă lua forma Sfântului munte al Purgatoriului şi stelele sclipind deasupra capetelor noastre ni se păreau a se învârti cu cereasca melodie de care Dante pomeneşte în Paradis. Ramiro Ortiz”28 .

La Tismana, în 1915, au fost prezenţi la „Vila Sfetea” nu numai familia Coşbuc şi Ramiro Ortiz, ci şi compozitorul Alfons Castaldi, dr. V. Lucaci, Dinu Cesianu şi Gheorghe Dumitrescu – Bumbeşti. Discuţiile de la „masa fraţilor” în casa Sfetea erau însufleţite de „badea Gheorghe” – cum i se spunea lui Coşbuc.

Alexandru Coşbuc era „bine făcut, vesel în tot timpul, urma în toate pe tatăl său şi încă de mic recita multe din poeziile cuprinse mai ales în volumul „Balade şi idile”. „Oi fi eu cineva, dar Alexandru mă va întrece”, îi plăcea să spună, lui George Coşbuc”29 , după cum mărturisea un cunoscut din Tismana al poetului. În ziua de 25 august 1915 şi-a sărbătorit la Tismana împlinirea a 20 de ani. O întâmplare fatală avea însă să-l smulgă curând pe Alexandru din sânul familiei şi să-l facă nefericit pe poetul ce şi-a iubit atât de mult fiul.

În ziua de 26 august 1915, dimineaţa, Alexandru Coşbuc a plecat de la Tismana la Târgu-Jiu, cu maşina prietenului său bucureştean Ion I. Alexandrescu-Stâlpeanu, urmând să se întoarcă după-amiază30 .

La întoarcerea din Târgu-Jiu spre Tismana, între Băleşti şi Corneşti, la km. 9, maşina, după ruperea barei de direcţie, s-a aruncat în şanţul din stânga şoselei, accidentul afectându-i grav pe pasageri. Şoferul a murit pe locul accidentului, Alexandru-Stâlpeanu şi Alexandru Coşbuc au fost luaţi în stare gravă, într-o căruţă cu boi, şi duşi spre Spitalul din Târgu-Jiu.

Prietenul-proprietar al maşinii a murit pe drum. Alexandru Coşbuc, lovit la cap, a decedat după intrarea pe poarta Spitalului din Târgu-Jiu, strada Unirii nr. 114, în aceeaşi zi de 26 august 1915, orele 20.31  Certifi catul medical nr. 82 de „verificare” a morţii a fost semnat de dr. Nicolae Haşnaş, iar actul de deces are nr. 199 şi se află în Registrul stării civile pentru morţi pe anul 1915, fila 204, al Consiliului popular al municipiului Târgu-Jiu.

Părinţii lui Alexandru l-au aşteptat neliniştiţi la Tismana şi, neavând nici o veste, au pornit seara, târziu, pe jos, spre Târgu-Jiu.

Au ajuns la prietenul lor Nicu Miloşescu şi au aflat, cu durere imensă, pierderea unicului lor copil. Nefericita întâmplare a întunecat pentru întotdeauna sufletul marelui George Coşbuc, grăbindu-i sfârşitul.

Drama prin care a trecut poetul a fost consemnată cu compasiune de scriitorii vremii. Tudor Arghezi scria într-o tabletă:

„De la un timp din Goerge Coşbuc rămăsese o schemă palidă şi fugară. Îl zăream ascuns în pălăria lui mare trasă pe frunte. Îşi pierduse băiatul... Lovitura fatală n-a cruţat nici pe tată, nici pe poet. Fără voie, târât spre sufletul lui de o tulburare instinctivă, l-am salutat odată, făcându-i loc pe o margine de bulevard şi ochii lui s-au uitat spre mine speriaţi.

Şi Nicolae Iorga nota: „O mare nenorocire a atins pe George Coşbuc. N-a fost om care, ştiind bucuriile şi durerile unui părinte, să nu-şi şteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera pe cea mai înspăimântătoare rană care niciodată nu se poate închide”.

Poetul însuşi şi-a exprimat starea fără ieşire în versuri de o mare gravitate : „Oricând ochii îi ridic/ Şi-ţi văd sfântul chip, băiete, / Sânge – apoi îţi văd prin plete / Şi-apoi nu mai văd nimic”. Pe locul accidentului, Coşbuc a ridicat o cruce de piatră şi a săpat o fântână, în amintirea fiului dispărut. În paraclisul Mănăstirii Tismana, împreună cu George Sfetea, a pus trei vitralii, ca semn al durerii fără seamăn şi al nefericirii sale. Trei ani mai târziu, la 9 mai 1918, când nu împlinise încă 52 de ani, Goerge Coşbuc a pornit pe drumul fără întoarcere, chemat parcă de umbra îndrăgitului fiu. Prietenii l-au însoţit până la locul de contopire cu natura în pământul odihnitor din Cimitirul Belu.

Elena Coşbuc, soţia poetului, a trimis în fiecare an al însingurării sale, la serbarea de sfârşit de şcoală, cărţi cu menţiunea „Pentru fiii şi fiicele Tismanei, ca să-şi amintească de badea Gheorghe”.32 

În 1930, Elena Coşbuc a fost invitată de gorjeni la Tismana, la inaugurarea noului local de şcoală, care avea să poarte numele lui George Coşbuc. Bolnavă fiind33 , a răspuns printr-o scrisoare: „Regret foarte mult că nu pot luat parte la inaugurarea noului local de lumină la a cărui înfăptuire aţi lucrat cu toţii atât de inimos. Mulţumesc din inimă celor ce s-au gândit să treacă la nemurirea numelui regretatului nostru, care, fiu de ţăran fiind, le-a fost aşa”.34 

Susurul râului Tismana şi foşnetul pădurii dintre munţi mai amintesc de trecerea lui George Coşbuc prin Gorjul ce-i păstrează în legendă dragostea şi durerea trăite pe aceste meleaguri.

Prof. univ. dr. Ion MOCIOI

 

Comunicare la Simpozionul comemorativ “George Cosbuc”, organizat de Societatea de Stiinte Filologice Gorj, Tg-Jiu, 23 mai 2006

 

Vila Sfetea în anul 1908 - Vila Ursu în anul 2011

Moment simbolic la Vila Ursu, fostă Vila Sfetea, în  anul 2011. Vorbind despre noua revistă “Sămănătorul” așa cum vorbeau cu 110 ani în urmă Alexandru Vlahuță, George Coșbuc și George Sfetea. Prezenţi, prof. univ. Alexandru Melian - redactor actual  - cu soţia, prof. univ. Gh. Doca - critic lit. - cu soţia şi directorul actual revistă/editură, Nicu N. Tomoniu 

1 George Coşbuc, Din ţara Basarabilor, Fericita Oltenie, în: Albina”, IV(19 vol) p 334.

 2 Gavril Soridon, Pagini despre Coşbuc, 1957, p,59 şi urm.

 3Băile alcalino-muriatice de la Sângiorigiul românesc, Tg.Jiu, Tipografia lui D.Miloşescu, 1896, p. 11.

 4 Nicu D. Miloşescu, n. La Cerneţi în 1858 sau 1860, stabilit la Târgu-jiu din 1860, unde deschide o tipo-litografi e de prestigiu. Moare la Târgu-Jiu în 1924.

 5 Gheorghe Seftea, născut (al lui Oprea Seftea şi al Mariei) în mai 1868, în Scheii Braşovului – oraş al vechilor tipografi . S-a ocupat de comerţul cu cartea în Bucureşti. După 1890 a fost contabilul Tipografiei lui N.D. Miloşescu, la Tg.Jiu. La pensionare s-au stabilit la Tismana. A murit în 1940: Vezi N.Chiţiba, Gheorghe Seft ea, în : „Gorjanul”, XVII, nr. 13-14, 8-15 aprilie 1940, p.5.

 6 Cornel Cârstoiu, Coşbuc la „Lumina satelor”, în : „Ramuri”, Craiova, an IX, nr. 9 (99), 15 septembrie 1972, p. 15.

 7 Vezi „Prevederea”, foaie a Librăriei N.D Miloşescu, Târgu-Jiu f.a Vezi şi C. Cârstoiu, op. cit şi „Lumina satelor”, Târgu-Jiu, 7 decembrie 1899

 8 Vezi actul judiciar nr.1314 din 6 aprilie 1902, pentru un loc în vatra mănăstirii la Tismana (lotul nr. b 63, în suprafaţă de 2523 mp, la preţul de 600 lei).

 9 C.Cârstoiu, Coşbuc şi Gorjul, în : „Gazeta Gorjului”, Tg.Jiu, I nr. 19, 22 iunie 1968

 10 Vezi şi C.Cârstoiu, Coşbuc, colaborator şi preşedinte de onoare al revistei gorjene „Şezătoarea satului”, în: „Jiul literar-ştiinţifi uc”, Tg.Jiu, Liceul „Tudor Vladimirescu”, anul IV, nr. 1-2, iunie 1972, p, 13-15, reprodus şi în: „Gazeta Gorjului”, Târgu-Jiu, anul V, nr. 536, 2 iulie 1972.

 11 Vezi „Şezătoarea săteanului”, Târgu-Jiu, 1906, nr. 3 (martie), p. 82-83

 12 Ibid., 1907, nr. 2 (februarie), p. 53-54.

 13 Ibid., 1909, nr. 12 (decembrie), p. 8

 14 Ibid., 1901, nr. 7-8 (februarie-martie), p. 233-241

 15 Ibid., 1905, nr. 10-12 (octombrie-decembrie), p.290-294

 16 Ibid., 1906, nr 7-8 (iulie-august), p. 204-207

 17 Ibid., 1907, nr. 4 (aprilie), p. 102-105

 18 Sergiu Cujbă (presupunere după stilul articolelor)

 19 Vezi „Amicul tinerimei”, Târgu-Jiu, 1908, nr. 12, p. 269-274, unde a publicat poezia „Viteazul scufundător”.

 20 Alfons Castaldi (1874 - 1942).

 21 Registrul „Vilei Sfetea” s-a păstrat la prof. Anton Neamţu din Tismana

 22 Constantin Bălăcescu (1898) de la Târgu-Jiu. A lăsat la „Vila Sfetea” o sculptură mică „Tudor Vladimirescu”, care s-a pierdut).

 23 După Cornel Cârstoiu, Coşbuc la Tismana, în: „Gazeta Gorjului”, Anul I, nr. 24, 27 iulie 1963

 24 Ibid., loc. cit, poezia

 25 Idem, Alexandru Coşbuc. Însemnări inedite cu prilejul comemorării morţii sale, în: „Gazeta Gorjului”, anul I, nr. 30, 7 septembrie 1968, p. 6

 26 Paşaportul cu nr. 42361 din 25 iunie (8 iulie) 1913. Viză de ieşire prin Predeal-Gară la 11 iulie 1913 şi viza de întoarcere la 28 septembrie 1913. Alte vize de ieşire-intrare prin acelaşi punct sunt între datele de 1 octombrie 1913 şi 16 mai 1914 – vezi Cornel Cârstoiu, Coşbuc la Tismana, loc. cit. Şi Gavril Soridon, Pagini despre Coşbuc, Bucureşti, S.S.I.F, 1957, p.20, 67-71. Paşaportul s-a păstrat la Mişu Popescu din Tismana, care a fost căsătorit cu Zagorea; nepoată a Dragăi Sfetea; a ajuns apoi la prof. Constantin P. Popescu din Târgu-Jiu, oferit ulterior profesorului Cornel Cârstoiu din Târgu-Jiu

 27 Fotografia „La Tismana, Coşbuc cu R. Ortiz” a fost publicată în „Contemporanul”, Bucureşti, nr. 37 (1040), din 16 septembrie 1966

 28 După C. Cârstoiu, op. cit.

 29 Cristina Rodeanu, Coşbuc pe meleagurile gorjene, în: „Ecou”, revista Liceului economic Tg.Jiu, anul I, 1970, nr. 3, p.15

 30 Vezi, Nenorocirea poetului Coşbuc, în : „Unirea neamului”, Târgu-Jiu, anul II, nr. 98, 30 august 1915.

 31 Vezi Cornel Cârstoiu, Alexandru Coşbuc.Însemnări inedite cu prilejul comemorării morţii sale,loc. cit.

 32 După mărturisirea învăţătorului tismănean Nicolae Chiţiba

 33 In revista nouă „Sămănătorul”, Anul II, nr.1, ian. 2012, se afirmă că Elena Coşbuc ajunsese săracă, avea o pensie de doar 30 lei

 34 Scrisoarea s-a păstrat de învăţătorul Aurică Cocârlă din Tismana. Vezi Cristina Rodeanu, op..