FOTOGRAFII LEGATE DE CONȚINUTUL CĂRȚII

 

FOTOGRAFII LEGATE DE CONȚINUTUL CĂRȚII (N. N. Tomoniu)

Fotografiile din această carte, privind pe  I. D. Popescu, Rozica, Emil Popescu, fiului lui, Măhăiță Popescu, aparțin familiei Iulica și Măhiță Popescu.

Stânga: Ce-a rămas din Fântâna Chihaia în anul 2005. Dreapta, în anul 1915

Săgeata de jos arată postamentele, cea de sus, grosimea copacului după 90 ani

În img. din stânga, Nicu Tomoniu și N. Pleșa, paznicul mânăstirii (cel cu stadia) măsurând diferența de nivel a izvorului Chihaia față de mânăstire : - 8,78 m la anexele de lângă râu, deci, apa nu poate veni la mânăstire prin cădere liberă.

Studiul s-a făcut la cererea Sf. Sale Ierusalima Gligor, egumena mânăstirii.

 

Cum arata Parcul Chihaia în anul 2007

Aleea Tainelor din fostul Parc Chihaia

In stânga, lângă Fântâna Chiahaia unde se scot blocuri de sigă. În dreapta, spre podul de la Ocolul Silvic roțile tractoarelor au făcut din alee un șanț

Cum arata în anul 2005 Chioșcul lui Gârbea

În dreapta, chioșcul construit de președintele Societăței „Dorna Tismana” prof.  G. O. Gârbea din București, cu șindrila îngăurită. Stâlpii încă se mențin, după mai bine de un secol! Inscripţia foarte ameninţătoare în ortografia bătrînească a autorului ei (prof. Gîrbea): Nu stricà ce n'ai făcutú! nu se mai vede!

Fragmente din articolul,

„Mâna diavolului la doi pași de Sfânta Mănăstire Tismana.”  

http://www.tomoniu.ro/opinii/diverse/milosescu.htm

 

„Nu pot descrie revolta fără seamăn care m-a încercat când am intrat pe uşa fostei Vile Miloşescu, altădată mândria Gorjului, cu imaginea sa tipărită pe mii de cărţi poştale având în fundal Mânăstirea Tismana şi imortalizată într-un tablou în ulei al vestitului pictor Iosif Keber.”

”Aflaţi iubiţi şefi, … că va trebui să înlocuiţi de pe peretele birourilor Tovărăşiilor Voastre copia tabloului lui Iosif Keber cu imaginea actualei Ruine Miloşescu!” Astăzi nici chiar şobolanii nu mai au curaj să se aventureze acolo! Prin geamurile sparte şi uşile deschise bate un vânt greţos de la „fosele igienice” ale imobilelor din apropiere ce-şi varsă „prea plinul” în apa Tismanei cea cântată altădată de poeţii neamului.”

„Numai pe Valea Tismanei parcă şi-a băgat dracul coada! Chioşcul „de belvedere” de vizavi de mănăstire are acoperişul ciur şi băncile rupte. Şi dacă-i spart nimeni nu şi-l revendică, primăria zice că nu-i aparţine, mânăstirea aşişderea, ca să vezi minune, a crescut acolo chioşcul singur, ca teii din jur!” (între timp a fost reabilitat)

„Mai departe, pe Valea Tismanei, crengi şi arbuşti dar şi brazi recent plantaţi sau castani tineri, zac de-a lungul drumului până în mijlocul Cioclovinei. Campania de electricitate a făcut „lumină” în jurul stâlpilor reţelei electrice fără avizul Ocolului Silvic sau al proprietarului, Mânăstirea Tismana. Alt proces, altă distracţie!”.

George Coșbuc și Ramiro Ortiz beau vin cu litrul sau cu ocaua?

  

Din comentariul la „Divina Comedie” a lui Ramiro Ortiz: „Ajunşi în sat , intram la cîrciumă (o cîrciumă frumoasă şi tare curată, cu ferestrele împodobite cu muşcate roşii ca focul!), ceream o oca  de vin, pîine şi brînză si ţărăneşte si româneşte continuam să vorbim despre Dante.” 

Iată în fotografie, o sticlă actuală de Borsec și jumătatea de ocà din care bea vin George Coșbuc la Restaurantul Rozica, când venea aici singur. Ocàua întreagă pe care o bea împreună cu Ramiro Ortiz nu se mai păstrează la descendenții dnei Rozica. O ocà avea 1288 de mililitri (în Moldova și Transilvania) și 1520 de mililitri (în Muntenia) (cf. Lazăr Șăineanu, Dicționarul universal al limbei române, 1908). Domnitorul Ioan Alexandru Cuza, după ce prinsese pe negustorii munteni cu „ocàua mică”, adică ocàle din Moldova și Transilvania, îi obligase să le inscripționeze și așa a rămas până în vremea lui Coșbuc. Se vede pe fundul ocàlei inscripționat 50 cl, adică jumătate de litru. Jumătate din ocàua de 1250, echivalentă cu un litrul) ne dă cealaltă inscripție 76 mm (miimi de ocà). Deci, poetul bea împreună cu Ramiro Ortiz, 1 l de vin, iar singur, 50 cl..

Chioșcul Ocolului Silvic, construit în anul 1893, îmbină opt stiluri diferite de stâlp țărănesc!

 

Iată pe pagina anterioară chioșcul Ocolului Silvic Tismana, construit fie odată cu ocolul silvic în anul 1893, fie imediat după anul 1908 când inginerul ocolului silvic, Ioan Ghica Atanasie devine secretar casier la Societatea „Dorna Tismana” din care făcea parte și „publicistul” George Coșbuc, alături de cumnatul său, librarul George Sfetea.

Pe a cărui masă mă puneau pădurarii, când eram mic, să le spun poezii și să le cânt ”La Tismana-ntr-o grădină”, grădina fiind dincolo de râu, în dreptul Restaurantului Rozica și unde se ajungea pe o punte din spatele restaurantului. Era o grădină de vară cu mesele aranjate în jurul unui nuc bătrân. Acolo se creease și se lansase și acest cântec de către renumiții primași Murgu și Rugină. „Foaie verde de-o sulfină/ La Tismana-ntr-o grădină/ Mi-a prins dorul rădăcină/ Aș dori să-l iau acasă/ Rădăcinile nu-l lasă.”

In Mahala, care era plină de bande de lăutari, se cânta o variantă care dorea să dovedească paternitatea celor doi creatori: „La Tismana-ntr-o grădină/ Cânta Murgu și Rugină/ Costree cânta cu basul/ iar Motorga secundașul.”

Iată în imaginea de jos și casa (acum renovată și adăugită cu un șopron de lemne) în care mi-am petrecut eu primii ani de viață.

Pridvorul cu stâlpi ornați a fost deființat iar în locul grajdului de oi s-au adăugit, perpendicular, alte două camere și magazia de lemne.

 

În aripa din partea stângă era locuința vremelnică a lui Nicolae I. Tomoniu, casier al Ocolului Silvic. Arborele de larice (cel văruit) s-a păstrat. In partea stângă s-a amenajat un parc dendrologic similar cu vechiul Parc Chihaia,având în componență specii rare precum tisul, molidul alb, teiul medicinal și patru exemplare de Glinko-Biloba. În partea dreaptă erau vechile grădini cu trandafiri. Acum, pe lângă grădini, există clădiri de protocol, dormitoare, ș.a.

Vila naționalizată a Preotului Iconom Dumitru (Dimitrie) Lungulescu

 

După naționalizare, în vilă a fost instalată familia Johan Lemac, inginer la gaterul Căilor Ferate Forestiere  Tismana. Gard nu era și ne dădeam cu săniile, eu, Boris Lemac și Emil Popescu până în șosea. În imaginile de jos, Pr. Icon. D. Lungulescu și I. D. Popescu (D=Drăghiceanu) asculând banda de lăutari Murgu-Rugină. La bas Costreie (Marin) și frații Motorga.

Imediat după familia Lemac aici s-au instalat „șerpii” (vezi pag. 21-22) forțele de securitate și de represiune a lui Gheorge Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu și Emil Bodnăraș care lucraseră ca deținuți politici peste râu, în Parcul Chihaia. Era rândul lor să treacă în vilă, să desființeze statutul Tismanei ca  stațiune climaterică iar „chiaburii” să lucreze ca deținuți politici. Mișu D. Popescu, cumnat cu Rozica, a fost pus să niveleze terenul nostru de săniuș, să scoată bolovani din râu și să facă cu ei secera și ciocanul comuniștilor. Vila n-a mai fost retrocedată nici acum, postdecembrist. Urmașilor li s-au dat cheltuielile de judecată ca să tacă. Astăzi se reabilitează vila pentru noii chiaburi.

„Șerpii” au scos pui…