1.2. MĂNĂSTIREA TISMANA LA ÎNCEPUTUL ISTORIEI SALE.
1.2.6. Atestarea documentară a satelor componente.
Câteva date istorice succinte.
Oraşul Tismana cuprinde în hotarele sale următoarele sate, în
ordinea vechimii lor consemnată în hrisoavele date de către domnitorii noştri:- Tismana atestat prin hrisovul de la 3 oct. 1385 de Dan I Vodă.
- Pocruia atestat prin hrisovul de la 27 iunie 1387 de Mircea Vodă.
- Vânăta atestat prin hrisovul de la 27 iunie 1387 de Mircea Vodă
- Racoţi atestat printr-un act la 12 nov. 1463 de Alexandru Vodă[1].
- Topeşti atestat prin hrisovul de la 5 iun. 1483 de Vlad Călugărul[2].
- Gornoviţa si Vălcele a se vedea „Sate dispărute sau redenumite”
- Costeni atestat la 19 aprilie 1614 de Radu Vodă Mihnea
- Sohodol. atestat la 19 aprilie 1614 de Radu Vodă Mihnea
- Izvarna atestat la 19 aprilie 1614 de Radu Vodă Mihnea
- Celei a se vedea „Sate dispărute sau redenumite”.
Vasile Cărăbiş în „Istoria Gorjului”, scrie: „Olane groase de la un apeduct roman, cărămizi, obiecte de metal si monede romane pe platoul "Cetătui" (Topeşti)
Atestări ale satelor mai importante în hrisoavele şi actele date de domnitori (Stefulescu[5]).
Unele din aceste sate mai dezvoltate vor deveni în
Regatul României reşedinţă de
comună, altele vor fi alipite la acestea. Documentele acestora din urmă sunt de
regulă aceleaşi ca şi documentele
viitoarelor comune şi nu le mai repetăm.
3 oct. 1385 atestat prin hrisovul de Dan I Vodă. Se remarcă faptul că localitatea Tismana exista înaintea hrisovului. Revedeţi comentariul asupra hrisovului de la paragraful 1.2.2.
A se face
deosebire între hrisoavele care dăruiesc Mânăstirii Tismana ceva şi
satul Tismana. Mai ales trebuie ţinut cont de diplomele false ale lui Sigismund I şi Ioan Huniade când
vorbim despre satul Tismana. In
diplomele din 28 Octomvrie 1420, 28 Octomvrie 1429 şi 20 Octombrie 1444 nu sunt
trecute multe privilegii şi posesiuni ale m-rilor Tismana şi Vodiţa şi
anume: vama de la Calafat, în judeţul Jaleş 400 găleţi grâu în fiecare an,
10—35 burdufe de brânză, 10 caşcavale, 10 burdufe de miere, 10 pături, 10
postavuri de mantale, 10 postavuri pentru încălţăminte, miere şi ceară pe
măsură cât va aduce anul 8, satul Hârsomunţi, satul Hârşova, Tismana pe amândouă părţile
cât era ligăşască şi Rusească, vâltoarea dela mijloc sau vârtejul dela Porţile
de Fier, Dunărea dela povârnişul
Oreahova până la hotarul Ruşavci, Vodiţa Mare pe amândouă părţile cu nucii şi livezile,
Ţerovăţul, seliştea Bahnei, 40 sălaşe
de ţigani, seliştea Stăncişoara pe
balta Bistriţei, pe dealul unde a fost odinioară satul Bresniţa, amândouă
Vărovnicile, Prilopeţul, Petroviţa, Vârliţa, venitul dela roţile lui Cip Hanoş
dela Bratilov, a patra parte din Dăbăcesti dăruită de Dumitru Dăbăcescu, Vârgoviţa,
Poemia, două bucăţi din satul Aniniş pe Jiu, satul Sălcişor la
Balta, Trufeştii, Piatra,
Obedin, Godineştii, Novoselţii, morile dela Târgul-Jiului şi
Vrabiţia, care se găsesc în cărţile şi hrisoavele domneşti ale m-rii Tismana
din anii 1364—1464. In schimb diplomele
mai sus menţionate conţin posesiuni, pe care m-rile Tismana şi Vodiţa nu
le aveau în acea epocă şi anume: satul Bahninţii pe Vodiţa, al doilea sat Saghevăţ, două
sate Călugărenii lângă Balta Bistreţ, satele: Pecaleştii, Obăileştii, Valea
Largă şi Strâmtă, Tismana, Sârbşorii, Arcanii, Tămăşiţii, Băleştii şi Raşova şi
morile dela Severin, ce nu se află în cărţile şi hrisoavele domneşti ale
m-rilor Tismana şi Vodiţa. In 3 Aprilie 1480 satul Tismana nu era încă în stăpânirea m-rii Tismana,
căci la acea dată posesiunea mănăstirii se întindea: «începând dela satul Tismana, dela Stâlpul Scurtului pe ambele laturi
în sus până la munţi, unde este hotarul mănăstirii». Satul Sârbşori (azi dispărut, a rămas doar pădurea cu
denumirea) abia la 1 Iunie 1483 îl aflăm în stăpânirea m-rii Tismana, când Vlad
III Călugărul dă un hrisov egumenului Matei şi tuturor fraţilor, ce se aflau în
acel sfânt lăcaş, «ca să le fie moşii
comune: Tismana de ambele laturi ale râului Tismana şi Pocruia cu
toate hotarele şi Godineştii toţi cu toate hotarele şi Sârbşorii şi Ohaba (azi
Hobiţa Peştişanilor, ohabă=moşie cu imunitate), pentru că le-a cumpărat jup. Vintilă logofăt dela Stanciul Cortofleş
cu 160 fiorini». Cele două sate Călugărenii le găsim pentru prima oară în
posesiunea m-rii Tismana în 26 Martie 1505, iar amândouă satele Sagoveţii abia
în 6 Septemvrie 1534. Satul Băleşti în secolul al XV-lea este boieresc, nu
mănăstiresc. In 1 Mai 1492 Vlad III Călugărul întăreşte lui Bran şi fraţilor
săi, Radul spătar şi Petre stratornic stăpânirea peste satul Băleşti, cumpărat
dela Dan Oteşanul, iar în 15 Iunie 1493 întăreşte lui Hrănitul, soţiei Măria şi
fiilor lor şi lui Stănilă Stan cu fraţii şi cu fiii lui «ca să le fie Băleştii pe Jiu», «pentru
că le-a luat Radul Voevod Pocruia şi Godineştii dela socrul Hrăniţilor, dela
jupan Cârstea şi dela Stănilă şi le-a dat la mănăstirea Tismana şi la cetate»[6]
Iată cum acest document al lui Vlad Vodă
Călugărul, din 15 iunie 1493, atribuie satului Tismana şi sintagma „cetate” după
Al. Ştefulescu[7] şi oraş după dicţionare.
Motamó „их постави под стому монастир тисмени и под град” s-ar traduce din
slavonă „le-a plasat sub temeiul Monastirii Tismeni și în oraş”. „град”=oraş, se păstrează din slavonă,
în limba sârbă.
Documentul
aceluiaşi domn, din 3 septembrie 1491,
atesta satul Tismana ca oraş şi în plus, ca reşedinţă a banilor de Tismana. La 15 nov. 1530, este din nou amintit ca
reşedinţa banilor de Tismana iar m-rea Tismana ca arhimandrie.
Situaţia comunei Tismana în Regatul României[8]
La 11 mai 1399, Mircea cel Bătrân « ...dăruieste
mănăstirii Tismana "jumătatea satului Grosani". Ulterior satul se va numi Vânăta»
26 aprilie 1547 Mircea Vodă Ciobanul confirmă m-rii Tismana Groşanii iar la 2 iunie
acelaşi an, confirmă m-rii Tismana stăpânire peste toate satele, bălţile şi
vămile ce a avut de la început… „şi în Groşani oricât se va alege partea sf. m-ri ce a fost
cumpărată şi partea lui Necula din Groşani toată pentru că a cumpărat-o
călugării dela Tismana dela Chiriac Grecul cu 1000 de aspri, pentru că aceste
mai sus scrise sate şi bălţi şi silişti şi hotare şi vămi am căutat şi am citit
D-Mea cărţile întâilor şi bătrânilor sfântrăposaţi părinţi şi strămoşi ai
D-Mele Domni ai Ţării Româneşti şi am aflat D-Mea că sunt bătrâne şi drepte
moşii şi bucate sf. m-ri şi moşteniri de la întemeierea Ţării Româneşti.
17 iul. 1586 se dă m-rii partea de moşie a lui Neagre
4 ian 1594 Mihai Vodă Viteazul reînnoieşte m-rii docum. lui Mircea Vodă cel Bătrân şi Radu Vodă cel Mare deoarece pe timpul lui Alexandru Vodă Bogdan
trimiţând egum. Serghie pe un călugăr cu acele 2 doc. La divanul domnesc pentru
o judecată, nişte oameni făcători de rele şi hoţi l-au omorât pe drum şi au
rupt peceţile de la ambele doc., la 1 iulie (fără an şi loc) porunceşte ca
nişte vecini din satul Groşani să fie liberi de bir de către satul Groşanii
şi să-l plătească la m-rea Tismana…
19 aprilie 1614 Radu Vodă
Mihnea porunceşte satelor Tismana, Peştişani, Borăşti (azi Boroşteni), Izvarna, Costeni, Sohodolul, Masloşi (azi
dispărut) şi Groşari (Groşani, azi Vânăta) „să vă puneţi rând în toate zilele câte 50
oameni să meargeţi să păziţi sf. m-re anume Tismana, să nu cumva să dea nişte
lotri să facă vreo stricăciune la mănăstire, ce să păziţi acei 50 oameni o zi
şi o noapte, deci vor merge alţi 50 de vor păzi pe rând, iar de nu veţi păzi şi
să vă facă vreo pagubă sf. m-ri bine să ştiţi că nu veţi plăti cu bucatili ce
numai cu capitili.
2 aprilie
1645 Matei Vodă confirmă m-rii Tismana stăpânire la Groşani, partea lui Măinea Groşanul
4 iul. 1652
Dan din Brădiceni, împreună cu cumnată-sa
Cârstina vând m-rii părţile lor de moşie din Groşani şi Homorâci cu 15 ughi.
21 nov.
1669 Mihail din Groşani, pune m-rii zălog partea
sa de moşie din Groşani pentru 7 taleri,
cu care să plătească mierea împărătească şi haraciul pentru tot satul, iar
pentru dobândă cedează m-rii cositul fâneţelor.
23 iun.
1684 Iane fiul lui Neagoe din Groşani, vinde m-rii partea sa de moşie şi a fraţilor săi cu 12 ughi.
24 apr.
1768 răvaşul lui Alexandru Scarlat Vodă Ghica, pentru 4 în loc de 24 boieri
adeveditori pentru alegerea moşiei Groşani. Tot în aceiaşi zi domnul
porunceşte lui Radu Bengescu fost mare Stolnic, ispravnic de Gorj ca să
cerceteze dacă unii locuitori din Groşani s-au făcut scăunaşi pe la turci şi
le-au dat livezile la cosât şi cosând pe ale lor calcă şi livezile m-rii.
15 ian. 1783 Matei Pârgarul împreună cu frate-său şi cu muma sa
daruiesc m-rii partea lor de moşie din Groşani, pentru a se scrie la
pomelnic. La 25 ian. acelaşi an, Constantin cu frate-său Şerban fiii lui
Vintilă Nicolicioiu şi alţii vând m-rii partea lor din Groşani cu 160 taleri.
***
15 iunie 1483 (6991), Vlad Vodă
Călugărul, fiu natural al lui Vlad
Dracul, dă m-rii Tismana stăpânire
satele Tismana, Ceaurii, Moii; la 1 iunie 1483 îi adaugă Pocruia şi
Godineştii, ce i le dăruise Radu Vodă cel Frumos, fratele său, apoi mai adaugă
Sârbşorii şi Ohaba.
8 ianuarie 1536-1540, Radu Paisie confirmă m-rii Tismana stăpânire peste satele
Pocruia şi Tismana, în contra pretenţiunii călugărilor
de la Bistriţa.
18 dec. 1532-35 Vlad Vintilă Vodă fiul lui Radu Vodă cel Mare confirmă m-rii Tismana stăpânire peste toate
satele şi bălţile ce le-a avut, ca Pocruia, Tismana, Godineşti. Balta Bistreţu, etc. … „ca
să fie ale sf. şi d-zeeştii m-ri ce se zice Tismana, satele anume Tismana toată
cu tot hotarul şi Pocruia cu tot hotarul şi Godineştii toţi cu tot hotarul şi
Sârbşorii toţi cu tot hotarul şi Ohaba toată cu tot hotarul şi Topeştii toţi cu
tot hotarul…”
8 ian. 1526 (7034) Radu Vodă scuteşte
de oarecari dări satele m-rii Tismana, anume, Tismana, Părăul, Topeştii, Pocruia şi Podenii pentru ca să fie „în pace şi slobozi de toate
slujbele şi dările şi muncile Domniei Mele ca la nici un lucru al Domniei Mele
să nu lucreze nicăiri, nici gloabă (amendă), nici deşegubină[9] să nu
tragă nici cap (om) legat să nu ducă, nici cai de olac (curier trimis călare;
poştă rapidă) să nu se ia, pentru că Domnia Mea i-am iertat…”.
Bucureşti, 2 iun. 1527 (7055) Mircea Vodă Ciobanul confirmă m-rii Tismana stăpânire peste toate
satele, bălţile şi vămile ce a avut de la început m-rea ce se zice Tismana,
satele anume Tismana, ambele laturi ale râului cu toate hotarele şi Pocruia şi Godineştii şi Sârbşorii şi cu toate
siliştile şi Ohaba[10] şi
Părău cu toate siliştile…
Bucureşti, 10 ian. 1566 (7074) Petru Vodă
Şchiopul confirmă m-rii Tismana stăpânire peste satele, Tismana, Pocruia, Godineştii, Sârbşorii şi
Ohaba (de Jiu)
29 aprilie 1779, cartea de blestem a
episcop. de Râmn. Noul Severin Chesarie asupra moşnenilor din Peştişani pentru împresurarea moşiilor m-rii Tismana,
fiind egum. Mihail, anume Pocruia dinspre Sohodol şi Izvarna, şi Groşanii despre
Peştişani.
1774 febr. 9, act atribuit lui
Alexandru Vodă Ipsilante prin care rezolvă o problemă de hotărnicie cu
satul Izvarna privind viile din dealurile spre lunca
Izvarnei.
28 nov. 1784. Mihail Ctin Vodă
Şuţul dă mai multe priilegii m-rii Tismana: „care această sf. m-re fiind mai
întâi de toate celelalte mânăstiri zidită şi cea mai vechie în ţara D-Meale
aflându-se la loc de munte, strâmturos şi cu anevoie de orice hrană şi
agonisită dintru’început au avut de la toţi Domnii mile hărăzite prin hrisoave
întărite unul după altul până acum atât mili de vinărici (dijmă din vin), de
oierit, de sare cât şi de oameni scutiţi de paza sf. m-ri aflându-se în
pustietate la loc primejdios şi apururea cu frică de tâlhari şi făcători de
rău” şi anume vinăriciul domnesc din Gorj, şi din dealurile Tismenii, Pocruia, Topeşti, Grindul, Masloşi, Sporeşti. Pârău, Arsuri,
Hobiceni, Dărmoaxa, …. Câte 2 bani de vadră şi părpărul de tot vasul câte bani
12. Apoi îi mai dă de la Ocnele mari 150 bolovani de sare pe an, 20 de străini
scutiţi de toate birurile şi angariile, scutire a 1000 de oi de oierit.
TOPEŞTI
8 ian. 1512 (7020) Vlad Vodă confirmă
m-rii Tismana stăpânire peste partea lui Laţcu, „iar cealaltă jumătate ce a
lăsat Laţcu fiului său Radu până când va fi viu, să-şi stăpânească singur
jumătatea sa; însă după moartea fiului său Radul dacă se va întâmpla şi fiului
său Radul moarte şi nu va rămâne nici un copil de la el, atunci să fie sf. m-ri
şi cealaltă jumătate…”
8 ian. 1526 (7034) Radu Vodă scuteşte
de oarecari dări satele m-rii Tismana, anume, Tismana, Părăul, Topeştii, Pocruia şi Podenii. Idem Pocruia la 18 dec. 1532-35 iar la 3 iulie (anul şi
locul lipsesc) Mircea Vodă Ciobanul confirmă m-rii Tismana stăpânire peste Topeşti şi dă poruncă lui Deatcu să lase în pace aceea
moşie a m-rii. „… iar tu Deatcu să te fereşti de acel sat al sf. m-ri să laşi
a-l ţine în pace; însă dacă nu-l vei lăsa, tu vei primi multă şi rea ruşine de
la D-Mea; dacă însă te socoteşti nedreptăţit, să vii să stai de faţă cu
părintele egumen înaintea D-Mele.”
ALTE documente, la 17 apr. 1781,
ispravnicii din Gorj cercetează pricina a 2 hotare cu Peştişani. Idem doc.
Pocruia 1784.
Şcoala primară Costeni
http://www.samanatorul.ro/editura/2012/Lucretia_Popescu-Monografia_Costeni.pdf
În privinţa satului Costeni, amintit de Ştefulescu în hrisovul de fundaţiune al m-rii Vodiţa (1364-1373) nu poate fi vorba de Costenii
Tismanei de îndată ce Vladislav Vodă
slobozeală la „dările şi slujbele domneşti şi de oaste, şi peste tot ohabă dela
satul Costeni până la Topolniţa”. Ar fi însemnat o slobozeală de un întreg
teritoriu, de peste 150 km, cuprinzând două judeţe.
Tot la fel satul Pesticevul din
hrisovul dat la 26 martie 1505 (7013)
de Radu Vodă Şchiopul nu poate fi confundat cu satul
Peştişani, care n-a aparţinut m-rii Tismana şi cu care
a avut mereu pricini de hotar, localităţile de pe valea Bistriţei fiind moşii
lovite de imunitate cum ar fi Ohaba (Hobiţa) de care am amintit mai înainte.
In privinţa satului Racoţi, anumite moşii din lucrarea lui Al.
Ştefulescu ţin de satele dispărute Masloşi şi
Arşi sau de
satele Chiliu şi
Rătezi. Toate aparţin dealului Chiliu, veche
denumire din preistorie desemnând pe giganticul Ahile ce ţinea lacul sarmatic
existent în perioada ultimei glaciaţiuni de acum cinci milenii în Depresiunea
Tismana. Dealurile Chiliu şi Grind au
ţinut în loc lacul până când acestea au cedat, lăsând râurile Orlea şi
Tismana să se scurgă mai departe. Vedeţi amplasarea satelor amintite în harta
satelor dispărute sau redenumite.
Şcoala Celei
Izvarna 2002 – centrul
SATE DISPĂRUTE SAU REDENUMITE
Din unele sate
consemnate în hrisoavele domneşti n-au mai rămas decât urme vagi: fundaţii,
sloguri, arbori fructiferi, presupuse vetre de sat. Astfel, în Steiul Coziei din satul Sohodol se află un izvor pe lângă care se bănuieşte că
ar fi fost o aşezare din epoca pietrei cioplite, din paleoliticul primar. Aici
toate parcelele din stânga şi din dreapta potecii care urcă la plai sunt ca
mărime de ordinul arilor, pe când în jur, pe dealuri, proprietăţile sunt de
mărimea hectarelor. Movile de pământ şi pomi fructiferi sălbăticiţi sugerează
că aici ar fi fost cândva o aşezare. Istoricul regelui Mihai, care ştia unde să
caute, a găsit alături, spre steiul plin de calcare, silexuri şi unelte
prelucrate din granit, topoare, ciocane, sape, târnăcoape.
Şi în vârful
dealului Dârmoxa, la nord de satul
Vâlcele-Tismana se presupune că ar fi fost o vatră de sat. Vizitată de mine
prin anii 1980, se puteau identifica temeliile din piatră şi chiar bucăţi de
ziduri de la vreo 5-6 bordeie. După 1989 când sătenii n-au mai fost obligaţi
să-şi lucreze pământul vegetaţia sălbatică şi-a reluat drepturile iar prin anii
2009 cu greu se mai puteau identifica temelii.
Satul de aci,
dacă a existat, a migrat într-o primă fază la poalele dealului Drimoxa, unde printre calcare se
puteau amenaja locuinţe provizorii vara când se păşteau acolo oile şi vitele.
Bătrânii spun că acel sat se numea Petreni iar locuinţele erau aşa de bine
ascunse încât se spune că turcii, deşi auzeau cocoşii cântând noaptea, nu se
încumentau a călca pe acolo.
Ca o primă
concluzie, satele vechi de munte au avut mai multe faze de migrare spre dealurile
şi câmpiile din Subcarpaţii Getici, mai ales la deschiderea unor căi de
comunicaţie ce permiteau dezvoltarea transporturilor şi deci a comerţului.
Satele vechi
ale Tismanei, de regulă nu şi-au mai păstrat numele, fiind redenumite după
numele noului loc de aşezare. Să le amintim:
Dârmoxa şi
Petrenii.
Sunt două vechi aşezări omeneşti, una în vârful dealului Dârmoxa (uneori
Drimoxa) alta la poalele dealului lângă pârâul Pârgavu a cărui vale departe satele Topeşti şi Vâlcele. Tot la nord de Vâlcele se află şi
dealul Chiciura cu peşteri foarte asemănătoare cu Peştera Cioarei aflată la nord de satul Boroşteni. Locuirile de peşteră au fost
folosite în această zonă pe timpul Interglaciarului Boroşteni de care am
amintit la începutul acestei lucrări. Prof. V Cărăbiş identifică o altă localitate Dârmoxa, pe lângă
Gilort spunând că acest nume ar fi dacic. El consemnează:[12] „Într-un hrisov din 23 aprilie 1618 printre
martori este şi Stoica din Drămoxa. El este amintit şi într-un zapis din 14
ianuarie 1624 unde aflăm pe popa Stoica din Dârmoxa de în târg”.
Grindul. Tot V. Cărăbiş spune că „În 1778, Bauer notează: „Grindul,
locuinţe deşarte; aici este o biserică, sunt şi vii” dar nu il poate
identifica, presupunându-l pe lângă Topeşti, Pocruia sau Izvarna. În realitate satul Grind se afla pe dealul din sudul satului Celei, deal aflat între râurile
Tismana şi Oslea. El a migrat spre râul Tismana, partea dreaptă, păstrându-şi
numele Grind în interiorul satului Godineşti şi spre şoseaua Tg-Jiu-Baia de Aramă, luând denumirea de Celei.
Satul Grind avea într-adevăr o biserică veche. De curând
reparându-se biserica din Grindul Celeiului s-a găsit o inscripţie în limba
chirilică desemnând surprinzător anul 1794 ceea ce ar însemna că biserica a
fost construită probabil de aceiaşi meşteri ca şi la Pocruia, atestată la 1791, în timpul
egumenilor Ştefan (stareţ între 1785.07.07-1789.07.23) apoi Partenie pănă la 1794.01.08 şi iar Ştefan (1794.05.15-1798)
şi iar Partenie de la 1799.11.22 până când vine în anul 1807 Dionisie Lupu. Se vede treaba că ceva
fusese în neregulă cu meşterii bisericilor din Pocruia şi Grind, se pare că o
bârnă cu anul 1794 se găseşte şi la Pocruia iar egumenul Partenie era un mare
gospodar dornic de a construi cât mai multe biserici.
Pecaleşti, Ruşeaţă şi
Prund
Pecaleşti spuneau
demult bătrânii, era în partea de nord a Pocruii, locul în care se construise
biserica veche spunându-i-se „la Căleşti”. Pe Caleşti, la Pocruia, drumuia calea de comunicaţie
ce venea de la Padeş, cotea spre m-rea Tismana
prin cătunul ce-i zice şi astăzi „Cot” şi cobora pe lângă Ruşeaţă în Valea Tismenii pentru a merge la mânăstirea
Tismana. Acesta era drumul preferat al lui Tudor Vladimirescu, al pandurilor lui şi al
locuitorilor din Costeni, Izvarna şi Pocruia atunci când mergeau la slujbele
ţinute la mănăstire. Drumul era bine întreţinut şi a fost utilizabil până prin
anii 1975 când s-a construit drumul forestier care urcă dealul Gorgan până în Ruşeaţă. Drumul era bine întreţinut
pentru că Domnul Tudor Vladimirescu trecea foarte des pe acesta, ca să se
întâlnească cu noul său prieten şi egumen al m-rii, Dionisie Lupu. Era vremea revoluţionarilor
care doreau o biserică românească, desprinsă de influenţele greceşti, sârbe sau
bulgare. (N. Iorga) Ţăranii aveau nevoie de o biserică aproape de satul lor,
aveau nevoie de un popă al lor care pe lângă slujbe să se ocupe şi de
învăţătura copiilor sau de actele notariale ale satelor.
Atunci au loc şi amenajări ale schitului Cioclovina de Jos, loc strategic bine ales de
slugerul Tudor din Vladimir.
Ruşeaţă este un vechi teritoriu locuibil încă din
paleolitic după silexurile, uneltele din piatră găsite şi megaliţii din granit
sau calcare care se aliniază în partea nordică a platoului numit astăzi
Cornetul Pocruii. Legendele spun că artefactele şi megaliţii ar
fi opera „urieşilor” iar scheletele lor există dar nimeni nu are curaj să sape
după ele. Cu toate că există aici mai multe „conace” – case din lemn - nu se
ştie dacă aici a fost o aşezare dacică sau scheletele găsite întâmplător n-ar
aparţine unor „dinozauri de Haţeg”. De îndată ce pe partea nordică a
Retezatului aceştia există de ce n-ar exista şi în partea sudică? Iată nişte
piste interesante pentru arheologi şi biologi.
Prund este satul din lunca Tismanei. Unii locuitori
mai înstăriţi ai Tismanei, începuseră să-şi construiască case „spre luncă”
deoarece râul Tismanei, urmare a mai multor inundaţii, îşi schimbase cursul
spre vest iar satul se aşezase în prundul vechii lui albii, după ce mâlul depus
aici devenise, în timp, fertil.
Practic, se
construise un nou sat, „mahalaua Prundu” şi era denumit aşa după ce
se mai construise o „mahala”, adică un sat aparte, ai cărui locuitori, ţigani,
fuseseră robi ai mănăstirii. Dionisie Lupu care scutise „de dăjdii” satul Pocruia pentru a adăugi biserica de acolo chiar în
anul venirii lui ca egumen, hotărăşte ca predecesorul său Partenie să se ocupe de construcţia, în Prund, a unei biserici din lemn.
După plecarea lui Dionisie Lupu care devine după 1819 mitropolit, şi a
egumenului Neofit la 1827 devenind episcop al Râmnicului, Partenie preia mai
departe misiunea acestora.
Autorii cărţii
„Mănăstirea Tismana – vatră străbună”, preot D. Bălaşa şi prof. T. Hrisant, notează succint despre
egumenul Partenie al Mănăstirii Tismana: „A făcut o biserică în
satul Prundu, Judeţul Gorj. În 1836 oct.
1, s-a făcut schimnic, primind numele de Pimen. Acesta vieţuise în mănăstire
44 ani şi a egumenit 9 ani şi la plecarea sa a dat mănăstirii via … din dealul
Fronilor (Eronilor, n.n.) … cu toate acareturile ei: pivniţă, cramă, casă,
pometuri de pruni, …
Homorâciu.
Este denumirea veche a unei părţi din satul Vâlcele, presupus o veche aşezare
creată în timpul stăpânirii romane. Pieţei din vârful dealului pe care se
întinde satul şi unde se află biserica i se spune şi astăzi „piaz” după „piazza” de origine latină.
Poiana Sarşori (Sârbşori) este de fapt izlazul Gornovicenilor
Sârbşori. Este un sat des amintit în hrisoavele domnitorilor şi pentru identificarea lui există două variante: fie este vechea denumire a satului actual numit Ciocârlii, sat cu unele case chiar la liziera pădurii numite azi Şarşori, fie este denumirea veche a satului Gornoviţa. Având în vedere că prof. de istorie Dumitru Constantinescu din Tismana, susţinea prin anii 1950 teza că Gornoviţa este un sat cu locuitori de origine slavă, mai degrabă acest sat s-ar fi putut numi Sârbşori după originea presupusă - sârbă - a locuitorilor săi. El identificase în acest sat mai multe cuvinte slave printre care „uliţa” şi chiar denumirea satului, Gornoviţa. O altă presupunere a prof. Constantinescu, era că locuitorii satului, cel puţin în partea de munte (gora) erau sârbi care lucraseră pe domeniile m-rii în dealurile Eroni şi Mereaz (azi Nereaz) şi abandonaseră viaţa monahală aşa cum şi ţiganii după ce îşi găsiseră libertatea, fondaseră satul Mahalaua Tismenii.
Gornovicenii la cules de castane în Pădurea de castani Eroni
Unele sate ţin cum am mai spus, de
părţi din actualul sat Racoţi, de pildă Masloşi şi un sat mai aparte, Chiliu.
Dealurile Eroni – Gura Plaiului – Dârmoxa - Chiciora
1.3. MOMENTE SEMNIFICATIVE DIN VIAŢA LOCALITĂŢII
În documentele veacurilor al XV-lea şi al XVI-lea (3 sept. 1841 şi 11 ian. 1585) găsim consemnat „oraşul de la Tismana”, ceea ce denotă o dezvoltare timpurie a unora dintre elementele constitutive oraşului, dacă nu al urbanisticii imobilelor, cel puţin al elitelor societăţii „bănişorii de Tismana” fiind unul din argumente dar şi „târgul” amintit de Paul de Alep având propria lui valoare.
Încă o dovadă a dezvoltării localităţii o reprezintă faptul că după anul 1831, Tismana a fost aproape un secol reşedinţă de „plasă”. După anul 1879, numele ei a fost atribuit Judecătoriei de pace din zonă.
În vilele din Tismana ale lui George Sfetea si Nicu Miloşescu construite după anul 1900 s-au adunat ani de-a rândul scriitori, oameni de ştiinţă, actori, muzicieni şi artişti plastici, adică toţi aceia pentru care frumuseţea locurilor Tismanei a fost şi rămâne un punct de atracţie.
In anul 1916 tipograful Miloşescu şi poetul George Coşbuc pun bazele societăţii culturale „Dorna” Tismana, în al cărui statut se regăsesc acţiuni de restaurare a monumentelor religioase, înfiinţarea unui muzeu religios, bibliotecă, şi recunoaşterea localităţii ca staţiune climaterică, acţiuni duse la capăt, inclusiv recunoaşterea în 1938, a statutului de staţiune climaterică în Regatul Român.
1.3.1 Băncile populare, mişcarea literară şi emanciparea Tismanei ca staţiune climaterică după anul 1900. Generic: TISMANA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI
1.3.2 Evenimente importante din timpul celor două războaie mondiale, eroii acestora. Generic: TISMANA ÎN TIMPUL CELOR DOUĂ RĂZBOIE MONDIALE
1.3.3 Dezvoltarea industriei forestiere prin înfiinţarea CFF – Calea Ferată Forestieră. Generic: CFF TISMANA
1.3.4 Apariţia Cooperativei de artizanat „Arta Casnică Tismana”. Generic: ARTA CASNICĂ TISMANA
1.3.5 Dezvoltarea culturii populare. Organizarea Festivalului-concurs al “Cântecului, jocului şi portului oltenesc” la Tismana, anual, 15 august Generic: CULTURA DE MASĂ
Devizele alese de
Elena Coşbuc
pentru a fi aplicate
pe frontispiciul şcolii noi din Tismana
[1] Ibidem 14, pag. 43
[2] Ibidem 14, pag. 44
[3] Enciclopedia arheologiei
şi istoriei vechi a României”. Editura enciclopedică, 1994
[4] Ion Conea, Plaiuri carpatice, Ed.
Sport-turism, Bucureşti, 1984
[5] Ibidem 12, hrisoavele
începând cu pag. 172
[6] Ibidem 14
[7] Ibidem 12, pag. 203
[8] Anuarul "Socec"
al României-Mari, Bucureş̦ti,
Editura "Socec & co." soc. anon., 1928
[9] Deşegubină – amendă ce
trebuia să o plătească o obşte (un sat) în cazul că nu descoperea şi nu prindea
pe un răufăcător care trebuia dus la domnie pentru judecată. Deşegubina se
plătea de obicei în vite: 50-90 sau mai multe. Dacă satul nu putea da numărul
de vite stabilit pentru amendă, sătenii îşi pierdeau obştea.
[10] Ohaba, azi Hobiţa
Peştişanilor, v. slv. ohabă=moşie cu imunitate
[11] Ibidem 23
[12] Ibidem 14
