NICOLAE N. TOMONIU
Maxim (Iuliu-Marius)
Morariu
ARTICOLE ȘI STUDII
APĂRUTE ÎN NOUA REVISTĂ
SĂMĂNĂTORUL TISMANA
Din anul 2011 apărută online
Din octombrie 2013 apărută tipărit
NICOLAE N. TOMONIU
ARTICOLE SCRISE ÎNTRE ANII 2008 – 2014
La popasul «Fântâna lui Coşbuc»
Fântâna lui Coşbuc
Cielo
lui Romică porni lin, fără zgomot, infiltrându-se în traficul infernal al
oraşului Târgu-Jiu aidoma unei
zebre vârâte printre hipopotamii din bălţile pe cale de secătuire ale Africii.
Chiar şi duminica, prin traficul de astăzi poţi sfârşi strivit ba chiar sufocat
mortal ca puii pierduţi de mama lor, în cireada de hipopotami.Mă gândeam la parcul ceauşist de Dacii de acum două decenii! Care-ar fi umblat astăzi, duminica? Cele cu sot, sau fără soţ? Poate că unii au şi uitat de restricţiile acelea când de cuvântul „week-end” nici nu se-auzise ci doar de „munca patriotică de duminică” şi „iconomia de combustibil, măi tovarăşi!”. Acum, în varietatea de modele de maşini, cu mărci cunoscute pe-atunci abia din filme sau ziare, Daciile au ajuns ca opincile din cauciuc înainte de a ieşi „adidaşii chinezeşti de 10 lei jumate"!
- Aveţi grabă? Am lua-o pe varianta Rovinari şi ieşim prin Godineşti la Tismana, îmi întrerupse firul gândurilor Romică, un consătean.
- Nici o grabă, n-am mai dat pe-acolo de ani putrezi! Numai că mi-e cam foame, tragem undeva?
- Mâncăm nişte mici la Fântâna lui Coşbuc, ajungem în cinci minute.
Hmmm! Câtă blasfemie şi pe cârciumarul ăsta! reluai eu gândurile. Să lege numele cârciumii de al lui Coşbuc!
2008. Fântâna
lui Coşbuc de la Băleşti, Gorj
- Ziceţi că aici e Fântâna lui Coşbuc?” aruncai eu zâmbind.
Spre uimirea mea, cârciumăriţa nu pricepu deloc aluzia la barul plin până la refuz de sticle cu alcool.
- Da! Veniţi să vi-o arăt e chiar aici la intrare! Acum a rămas înăuntrul construcţiei dar am reamenajat-o pentru interior şi a fost bine curăţită.
Am ieşit simţind că m-aştepta o mare surpriză.
Pe vremea lui Ceauşescu, pe aici pe la Băleşti, mergând pe şoseaua Târgu Jiu - Motru, maşinile treceau ca vântul iar turiştii n-aveau de ce să oprească în plin câmp, la o fântână din afara satului.
Doar câţiva săteni din apropiere îşi mai opreau căruţele pentru ca să-şi umple urcioarele de la „Fântâna lui Coşbuc”. Doar ei şi câţiva „de pe la judeţeana de cultură” ştiau că aici avusese loc cu adevăraţ tragicul accident al lui Alexandru, fiul lui Coşbuc, rulând nebuneşte Mercedesul Benz-Torpedo împreună cu moşierul Ion-Alexandrescu Stâlpeanu din Teleorman.
Povesteşte Lucian Valea in cartea „Pe urmele lui Coşbuc”:
„Întorcându-se de la Târgu-Jiu împreună cu Alexandru Coşbuc, Alexandrescu accelerează ca să nu-i prindă noaptea pe drum. În raza comunei Băleşti, maşina se loveşte de un bolovan, în plină viteză şi se răstoarnă. Moşierul moare imediat „cu coşul pieptului zdrobit de volan”, Alexandru „cu craniul fracturat”, mai rezistă încă. Ţăranii adunaţi la locul accidentului nu ştiau decât că tânărul „e prieten al „boierului” care le călcase găinile în mai multe rânduri”. Jandarmul venit la faţa locului obţine „cu mare greutate (..) o căruţă, paie şi câteva perne” pentru transportarea rănitului la Târgu Jiu. Ajuns „în toiul nopţii”, la spital, medicul de gardă e incapabil să întreprindă o intervenţie chirurgicală „care poate ar fi salvat viaţa rănitului”. Poetul ajunge la spital abia în zori; băiatul lui murise şi se afla la morgă. Foaia de calendar arăta data de miercuri 26 august 1915.”
Acest text, rămas în memoria maicii ghid Evloghia de la Mănăstirea Tismana, era spus aproape zilnic vizitatorilor mânăstirii. Apoi, aceştia erau conduşi spre un frumos vitraliu dăruit mânăstirii de către Elena şi George Coşbuc în memoria fiului lor Alexandru. Dacă turiştii nu se grăbeau, li se putea recita chiar şi „Moartea lui Fulger” pentru ca în final să fie îndemnaţi să vadă „Vila Sfetea, unde a trăit soția lui Coşbuc” sau fântâna Chihaia unde Coşbuc discuta seară de seară în susurul izvoarelor cu Ramiro Ortiz, ambasadorul Franţei în România anilor 1915.
Astăzi aceste locuri de patrimoniu cultural românesc nu mai există! Ele au fost distruse pe vremea comuniştilor. Vila Sfetea, ajunsă în ruină completă, a avut noroc devenind Vila Ursu, pe un proiect în turism dar Fântâna Chihaia n-a mai fost refăcută fiind inundată astăzi de bălării.
Un ţăran cu mult cap, cum au de obicei ţăranii, a refăcut în schimb Fântâna lui Coşbuc de la Băleşti construind în jurul ei un popas turistic încă neterminat întrutotul dar deja de invidiat. Patronul de astăzi era acum două decenii, un pârlit de barman la un bufet ceauşist. Când a venit „schimbarea de regim” şi-a făcut lângă fântâna lui Coşbuc cârciuma lui proprie şi a mai cumpărat şi nişte rable de camioane „date la casat” de la şantierele din apropiere pe care le-a pus pe roate.
- Maşina lui Alexandru Coşbuc, nu s-a
răsturnat aici lângă fântână ci peste drum, acolo unde avem camioanele, zice
gazdaPrivesc într-acolo. 10 basculante noi nouţe de tonaj greu aşteaptă ziua de lucru de mâine. Dincoace de parcare, la popasul turistic, patronul a pus o placă „memorativă”, aşa cum s-a priceput el. A scris şi nişte viersuri, mă rog, e frumos amplasată în cadrul general? Este! şi citim:
Alexandru Coşbuc - student -
Decedat 26 08 1915
"Dar de-ai vrea iubite tată/ Să le cânţi nemernicia/
Cântă-le-o că eu din groapă/ Neîncetat o să te-ajut"
PLACA COMEMORATIVA -
Ridicată de Ion Vîrtanu în anul 1994
Ei bine, nu nea orbit Dumnezeu ci populismul ieftin de tip boculist, vadimist, becalist sau alte mode, alimentat de ziare vândute!
Priviţi deseară la televiziuni, citiţi mâine ziarele: dezastrul de pe lume s-a adunat în România.
Dacă te uiţi însă bine prin ţară, oraşele se sufocă de maşini, majoritatea noi, se construieşte in draci, mâine oraşele Bucureşti şi Ploieşti se vor uni, şoselele naţionale şi judeţene se lărgesc şi se asfaltează mereu, şcolile sunt pline de calculatoare, nea Ion vorbeşte cu nevastă-sa Maria la celular!
Nu mai sunt cozi la butelii, nu se mai vând pâinea, uleiul şi zaharul pe cartelă! Dar din ecrane, „moderatori” de televiziuni şi politicieni cu ochii scoşi din orbite ne spun că trăim în plin cataclism, într-un dezastru perpetuu!
Anul acesta vor fi alegeri. Ţineţi-va bine, urmează un cutremur de gradul 9! Vom muri cu toţii! Adio dragii mei!
Prof. Nicolae N. Tomoniu, articol scris în anul 2008
Ansamblul plăcii comemorative de la Bălești - Gorj
Bustul lui Coşbuc şi cutuma distrugerii Patrimoniului Naţional
21 iulie 2009, Nicolae N. Tomoniu
http://www.gorjeanul.ro/cultura-2/bustul-lui-cosbuc-si-cutuma-distrugerii-patrimoniului-national
Contextul istoric
În primul rând, nu se poate scrie articolul fără a-l lega de contextul istoric în care a dispărut bustul. El a dispărut în evenimentele dramatice prin care a trecut patrimoniul nostru naţional, ca urmare a trecerii de la monarhie la republică. În al doilea rând, cutuma distrugerii patrimoniului naţional este o problemă sensibilă.
Ea implică nu numai autorităţile ci şi omul simplu, needucat şi ignorant. Poate fi acesta făcut responsabil, dacă nu există un interes major al instituţiilor abilitate de către stat de a-l educa prin toate mijloacele?
Deşteptarea conştiinţei poporului pentru păstrarea domeniului naţional
În 1909, profesorul ieşean Gh. Ghibănescu scria referitor la înfiinţarea Muzeului Gorjului: “Câte hrisoave domneşti pe pergament n-au ţinut mai înainte loc de geam la ferestrele caselor noastre? Câte încă n-au servit pentru îmbrăcămintea cărţilor copiilor din şcolile săteşti? Câte pietre purtătoare de inscripţiuni comemorative ale vreunui eveniment sau persoane istorice n-au servit de temelii la case sau la biserici? Câte monede antice n-au fost aruncate ca bani răi? Astăzi, prin înfiinţarea acestui muzeu istoric s-a deşteptat conştiinţa poporului pentru păstrarea domeniului său naţional şi cultural şi adunarea şi conservarea monumentelor sale istorice formează pentru el un patrimoniu sfânt şi nealienabil”.
Aşadar, la invitaţia domnului Cârlugea, “Revenim prin această notă, rugându-l pe d-l Tomoniu, – cercetător de altfel şi al unor aspecte din istoria Gorjului, – să insiste în a lămuri problema bustului de bronz al lui Coşbuc, pierdut, iată, de-a lungul vremurilor, în Tismana atât de dragă acestuia…”, eu aş zice că problema nu trebuie clarificată, strict, doar la informaţiile privind dispariţia bustului în sine ci şi la ceea ce spunea profesorul ieşean: “deşteptarea conştiinţei poporului pentru păstrarea domeniului său naţional”. Şi este cu atât mai important acest lucru cu cât şi astăzi, în noua conjunctură istorică a schimbării sistemului social al României, distrugerea patrimoniului naţional şi înstrăinarea lui prin alte ţări a devenit “sport naţional”, cum bine se exprima Ion Elena, un alt iubitor de cultură gorjean.
Eşecul căutării bustului
De la bun început trebuie să spun că toate eforturile mele de a găsi bustul poetului G. Coşbuc, pe la instituţiile publice sau pe la casele dascălilor din Tismana, s-au soldat cu eşec. Era normal să se întâmple aşa! Am ajuns la concluzia că această dispariţie este legată de conjunctura istorică de după 30 decembrie 1947, prin care în România se instala “cu mare avânt”, dictatura proletariatului. Atunci, nu erau înlăturaţi numai “chiaburii” din conducerile instituţiilor publice, dar şi tot ce ţinea de amintirea lor. Când, spre exemplu, în 1948 s-a înlocuit conducerea Ocolului Silvic Tismana cu muncitori fără minimă pregătire în domeniu, s-a distrus placheta comemorativă a ocolului, s-au scos din curtea ocolului silvic “trandafirii plantaţi de chiaburi”, iar îngrijirea parcului inginerului silvic Chihaia a fost abandonată. Ordinul a venit de la însuşi Gheorghe Gheorghiu Dej, care muncise împreună cu alţi deţinuţi politici din Penitenciarul Târgu Jiu la amenajarea acelui parc.
Bustul lui Coşbuc şi cel al lui Tudor Vladimirescu, victime
În această ură au căzut “victime” atât bustul lui Coşbuc cât şi al “boierului” Tudor Vladimirescu, care abia mai târziu a fost reabilitat ca “revoluţionar din fruntea ţărănimii subjugate”. Dar dacă bustul lui Tudor Vladimirescu s-a păstrat cu puţin noroc iar cel al lui Coşbuc nu, cel puţin prin prisma istoriei primului, putem bănui ce s-a întâmplat şi cu cel de-al doilea.
Ne povestesc d-na Patica Rădulescu, aproape octogenară şi fiul ei Crişan Rădulescu, care locuiesc în centrul Tismanei.
Doamna Patica: “Ne duceam cale de cinci kilometri la Vila Sfetea cu colinda, pentru că doamna Elena Coşbuc ne dădea mulţi bani. Cântând, priveam la bustul lui Tudor Vladimirescu, care era amplasat pe faţada vilei. Când vila a fost naţionalizată, am auzit că noii brigadieri de la ocolul silvic se distrau ochind cu pietre în bust şi l-ar fi dărâmat”.
Crişan Rădulescu: “Unchiul meu Victor Dobrovicescu, pescar amator fiind, l-a găsit printre nişte bălării pe Valea Tismanei. Bustul avea nasul spart, căciula şi un ochi, ciobite. L-a ascuns multă vreme, până când a văzut în cartea mea de istorie pe Tudor Vladimirescu. Atunci, a reparat bustul cu ghips, l-a vopsit şi l-a pus pe faţada casei sale odată cu reamenajarea ei pentru a se deschide o agenţie CEC la Tismana”.
Dispariţiile obiectelor de artă
După naţionalizare, psihoza contra boierilor şi chiaburilor era mare, iar cei care încă mai locuiau la Vila Sfetea erau consideraţi ca făcând parte din “clasa exploatatoare”. Atunci a dispărut nu numai bustul lui Coşbuc dar şi firma şcolii primare amintind de numele lui Coşbuc. Doamna Elena şi cei care încă mai locuiau la Vila Sfetea au trebuit să plece la oraş. Bunurile vilei Sfetea au stat sub lacăt o perioadă, apoi au fost puse în vânzare în sat. Deşi erau lucruri de valoare, de bună calitate, preţurile erau modice. Aşa se face că astăzi, multe din acele bunuri de patrimoniu sunt răspândite prin toate satele Tismanei şi chiar prin ţară. În vremea pe când eram director de cămin cultural la Tismana (1975-1980), am încercat fără succes să identific acele bunuri. O parte din ele se degradaseră datorită uzului necorespunzător şi fuseseră aruncate la gunoi. Altele “au migrat” odată cu proprietarii lor, care erau în căutare de lucru în noile fabrici şi uzine construite la oraşe. Am recuperat însă în acele vremuri, ca obiecte de artă, tabloul “Pionieră” al pictorului Dumitru Gheaţă şi alte cincisprezece tablouri ale unor pictori consacraţi. Tot atunci, am înzecit şi numărul obiectelor de inventar, a căror valoare de patrimoniu depăşea în anul 1979, valoarea clădirii estimată la 120.000 lei.
Recuperarea obiectelor de colecţie
În acelaşi timp, cadrele didactice au început şi ele, cu ajutorul elevilor, un amplu program de recuperare a obiectelor de patrimoniu cultural, înfiinţând pe lângă toate şcolile din comună „colţuri” muzeistice. În acţiune, s-au remarcat în mod deosebit câteva cadre didactice. D-na Maria Ciuncanu din Topeşti, găsise o piesă extrem de rară pentru mini-muzeul din Topeşti: o pereche de opinci din tablă de fier de trei milimetri, purtate de către o slugă a unui boier din Vâlcele. La Tismana, d-na Rica Popescu a dus la mini-muzeul şcolii tot ce avea mai valoros în lada ei de zestre. Profesorul Vasile Semenescu de la Pocruia avea o colecţie însemnată de silexuri şi unelte de piatră din neolitic, recoltate din peşterile din Steiul Coziei. Pe lângă obiecte de uz gospodăresc şi costume populare, colecţiile muzeale cuprindeau serii întregi de bancnote şi monede din toate timpurile, inclusiv din timpul primilor domnitori Basarabi.
După redeschiderea la graniţa cu Serbia, a micului trafic de frontieră de la Drobeta Turnu Severin, puţin înainte, dar mai ales după noua schimbare de regim din 1989, românii redescoperă cutuma distrugerii patrimoniului naţional. Întregul patrimoniu al colecţiilor muzeale din şcoli şi ale Căminului Cultural Tismana a fost făcut praf. Tablourile de artă din căminul cultural au fost „transferate” la Şcoala generală Celei, viorile tarafului „Doina Tismanei”, 10 mandoline, chitarele formaţiei „Meteor”, staţiile de amplificare, costumele populare şi multe alte bunuri dispărând din inventarul căminului cultural. Când am introdus în calitate de preşedinte al comisiei locale a Consiliului Local Tismana, Proiectul de Hotărâre privind atribuirea vechiului cămin cultural a denumirii „Casa de Cultură „George Coşbuc” Tismana”, în inventarul acestuia nu mai exista nici un obiect important de patrimoniu, iar postul de director al lăcaşului cultural fusese demult desfiinţat.
Gâlceava consilierilor
Nici astăzi, de destinele Casei de Cultură „George Coşbuc” Tismana nu are cine să se ocupe, consilierii şi primarul aflându-se în veşnic conflict. Ar fi multe de spus, inclusiv despre „Biblioteca Orăşenească” care, în lipsa dulapurilor, îşi ţine cărţile în cutii de carton. Dar depăşind spaţiul obişnuit pentru un articol de jurnal, promitem să revenim cu altă ocazie. Pentru că despre distrugerea patrimoniului „sfânt şi nealienabil” al Tismanei se pot scrie cărţi întregi. Ştiaţi că şcoala din Tismana nu are nici un act de înfiinţare ca şcoală publică? Nici măcar actul de înfiinţare, în cadrul acesteia şi la doi ani după 1989, a noii şcoli profesionale!
Distrugerea patrimoniului. La Tismana ca la Bucureşti
Nu numai la Tismana privim astăzi la un fenomen generalizat de distrugere a patrimoniului naţional la nivelul întregii ţări. Clădiri de patrimoniu unde funcţionează spitale de nebuni, unde s-au improvizat tabere pentru handicapaţi sau clădiri monumente de arhitectură care au devenit magazii de lemne. Este suficient să treceţi prin centrul oraşului Băile Herculane, care arată astăzi ca după un cutremur împărtăşind soarta multora din staţiunile balneoclimaterice din România. Centrul istoric al capitalei este făcut praf şi aproape că nu există oraş mare din România în care n-a explodat câte o bombă de inconştienţă sau indiferenţă. În ariile de patrimoniu ignorate, colonii de şobolani şi câini vagabonzi îşi fac veacul în văzul politicienilor care au mereu alte “priorităţi”. Cât despre bustul lui Coşbuc, poate că a avut noroc dacă o fi fost aruncat în gunoiul de prin bălăriile râului Tismana. Pentru că tragem speranţa că-l vom găsi cândva, chiar dacă va fi găsit aidoma bustului lui Tudor Vladimirescu. Adică cu nasul belit, terfelind onoarea autorităţilor, care atât ieri cât şi astăzi, se complac într-un ocean de indiferenţă!
Prof. Nicolae N. TOMONIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu