A avut loc la vila Sfetea o întâlnire secretă Averescu – Mackensen ?
Un documentar de Nicolae N.
Tomoniu
I-am răspuns: „- Dl acesta
e ca unul care mă tot sâcâia pe Internet că satul lui a fost metoh al
Mânăstirii Tismana.
Habar n-avea omul ce-i acela metoh! Așa și insul acesta, crede că o întâlnire
secretă pentru a face un tratat de alianță între țări se face la o bere în
restaurantul Vilei Sfetea. Când regele Ferdinand se afla pe patul de moarte l-a chemat pe
Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic
rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”. Omul acesta habar n-are cât de mult a făcut
Averescu pentru regat. Când i s-a cerut să încheie cu ianamicul un armistițiu
umilitor a pus în mâinile reginei demisia.
„- Ia-o că-mi frige degetele!” i-a zis regina.
Așa l-am luminat eu
pe primar, adăugând că insul privește istoria după modelul înțelegerilor
secrete dintre partidele politice de azi și așa pune și întrebarea.
Dar să intrăm în
amănuntele istoriei pe bază de documente și nu pe presupuneri. La 18 oct. 1883, are loc semnarea la Viena în cel mai
strict secret a Tratatului de alianță româno - austro-ungar, la care Germania aderă în
aceiași zi. La 13 iulie 1892, se prelungește acest tratat. La 4 aprilie 1902,
se încheie la București Tratatul
secret de alianță
româno - austro-ungar, care îl reînoiește pe cel încheiat în 1892, la care
aderă la 12 iulie Germania iar în noiembrie Italia. Tratatul înheiat pe 5 ani
se prelungește automat dacă niciuna din părți nu-l denunță.[1]
În 1907, după 5
ani, tratatul nu l-a denunțat nimeni iar în 1912 România se declară neutră cu
rezerve în primul război balcanic dintre Alianța Balcanică (Bulgaria,
Serbia, Grecia, Muntenegru) și Imperiul Otoman, încheiat cu victoria Alianței
la 30 mai 1913. La 27 iunie 1913, declară război Bulgariei, prin tratatul de la
Conferința de pace de la
București, României revenindu-i sudul Dobrogei. Anul următor, în iulie în 1914 începe sarabanda:
Austro-Ungaria declară război Serbiei, Germania declară
război Rusiei, Germania declară război Franței, Marea Britanie declară război
Germaniei. La 4 august 2016, se hotărăște și România încheind tratatul de
alianță cu Franța, Anglia, Rusia și Italia punând condiția satisfacerii
dezideratului unirii cu România a teritoriilor românești din Austro-Ungaria.
Adică visul lui
Coșbuc și al
tuturor prietenilor săi de la Vila Ursu! Cum ar fi putut ei înlezni o întâlnire
Averescu – Makensen când Coșbuc și Castaldi cântau melodia „La arme” a lui Șt. O. Iosif? Cei doi mari conducători erau floarea a două
armate ce se înfruntau iar la Vila Sfetea bătea
vântul reîntregirii în inima fiecărui român. Ce-ar fi căutat ei acolo? N-aveau
altă treabă?
S-au dat lupte
înverşunate în Tg-Jiu şi în întreg judeţul. A fost încheiată o pace în 1917,
ţara fiind ocupată de germani, de armată condusă de feldmareşalul August von
Mackensen (1849-1945) şi jefuită de bogăţiile sale.
Mackensen a fost învins la Mărăşeşti de armata
română condusă de Eremia Grigorescu iar crâncena confruntare generală dintre
Mackensen și Averescu s-a terminat cu
hotârârea de retragere a lui Mackensen.
Din Cartea de Aur a
Vilei Sfetea, păstrată de vecinul meu, profesorul Neamţu Antonie, am extras
mărturiile cele mai elocvente privind starea de spirit a celor care poposeau
aici:
La 15 mai 1918 Mackensen
vine la Mânăstirea Tlsmana şi îşi lasă
numele la Vila Sfetea cu litere
de o șchioapă: MACKENSEN, GENERAL
- FELDMAREŞAL.
Sub semnătura lui
se află însă scris: ,,Răzbunare barbarului teuton; i-am dat-o cu vârf şi
îndesat”. ,,a notat un alt român"
Registrul Vilei Sfetea conţine
numeroase semnături. Era firesc
că printre acestea să fie şi persoane care au luat parte la război. Cercetând,
poate şi din curiozitate, au dat şi de semnătura lui Mackensen. Un ofiţer al
cărui nume e indescifrabil, rănit la Muncelu (Mărăşeşti) îşi exprimă durerea că registrul e pângărit de
nume germane, dar şi bucuria că învingând, hoardele teotone" a contribuit la înfăptuirea României Mari.
Averescu, atașat militar al României la Berlin (1896-1898) șef al Marelui
Cartier General (1911-1913) și mareșal[2]
s-a întâlnit cu Mackensen ca doi militari instruiți să se respecte reciproc,
să-și iubească țara. Și înainte de război și după aceea, onoarea militară nu le
permitea să pună singuri ceva la cale, este exclus, ei se confruntau în Primul
Război Mondial ca inamici și aveau mândria lor! Dar comentau cum fac militarii
la pensie: „Vezi, ai greşit, nu trebuia
să muţi divizia acolo!“[3].
Agravarea situaţiei
pe frontul din Transilvania a făcut ca
la 20 sept./3 oct. 1916, trupele de pe frontul din sud să fie trimise în
Carpaţi. În 1918[4],
Mackensen i-a spus lui Averescu: „Ştii
d-ta că, dacă continuai eram pierdut?”. Averescu a explicat ofensiva
gen. E. von Falkenhayn în munţi. „Aţi
fi avut vreme, după ce m-aţi fi nimicit”, i-a replicat Mackensen.
Așa că întâlnirea „secretă” dintre Mackensen
și Averescu la Vila Ursu de la Tismana sunt
povești de adormit copiii! Ei se
întâlneau mereu la câte-o cură de ape minerale la Bad Kissingen în Germania. Povestește Papacostea:
„… odată, când el
era cu tatăl meu, în Germania – mergea
în fiecare vară acolo să-şi facă o cură de ape minerale – luau prânzul. El, de
obicei, lua prânzul mai devreme, imediat după ce-şi făcea cura, pe la 12.30,
iar tatăl meu stătea cu el, ca să nu-l lase să mănânce singur. Tată meu îşi mai
scotea o ţigară. Mareşalul îl privea o dată, de două ori, apoi îl întreba:
„Papacostea, când fumezi, nu te deranjează
mirosul de supă?“[5]
Nicu N. Tomoniu - O
PRECIZARE NECESARĂ
Nu aș fi putut încheia această carte dacă n-aș fi
inclus în ea și istoria revistei „Sămănătorul”, apărută întâi timid, apoi tot mai îndrăzneț și interesant, culminând
cu revista de succes de astăzi și asta o spun alții, nu eu.
În anul 2007, Artur Silvestri bănuia că am o motivație lăuntrică
insistând să creăm un site pe domeniul Internet „semanatorul”. Dar
discret și respectuos cum era, nu m-a întrebat niciodată de ce. Nici n-aveam
timp să stăm la taclale iar dacă m-ar fi întrebat aș fi luat-o din ziua în care
m-am născut așa cum fac la începutul cărții acesteia. Pentru că m-am născut la
hotarul dintre două lumi total diferite iar pasul meu în lumea care venea - am
simțit-o de la muma, de la baba Catarina (bunica) de la taică meu și de la alți
țărani ca ei - nu mai călca pe un
patrimoniu istoric, cultural și social al unor vremuri frumoase, cu lume plină
de respect pentru „neam, rege și țară”.
Și m-am întrebat: cine sunt
aceia care creaseră aceea lume minunată de dinainte să mă nasc eu? Și cine sunt
„tovarășii” care dau comenzi să se scoată trandafirii din pământ, să bage
preoții și dascălii la pușcărie și să le ia casele, instalând în unele din
acestea trupe armate ce boscorodeau în altă limbă și defilau pe drumul
principal al Tismanei?
Pentru prima întrebare am
găsit răspuns, de cum am priceput a vorbi, de la cei câțiva vecini și de la
părinți. Așa am ajuns la Badea Gheorghe, marele poet și
traducător George Coșbuc, la marii cărturari și la oamenii pricepuți în
literatură, pictură, artă și multe alte domenii ce-și petreceau vacanțele în
oaza aceea de liniște, libertate și patriotism care se numea Vila Sfetea. Și la alți oameni mari
care creaseră în Valea Tismanei un colt de rai numit Tismana, stațiunea climaterică.
La a doua întrebare n-am
răspuns pentru că nu pot să înțeleg nici până astăzi cum poate o societate
să-și răstoarne cu 180 de grade propriul sistem de valori datorită unei
conflagrații armate sau a uneia artificiale, diversioniste, cum este cazul
României postdecembriste, unde hoții și oportuniștii se ridică tot mai sus ca
undelemnul iar noi rămânem mereu în băltoacă.
Dar datorită acestei percepții
despre lumea malefică în care intrasem de mic copil, fenomenul „Vila Sfetea” m-a urmărit întreaga
viață. Pentru că am fost un opozant al regimului comunist chiar atunci când am
deținut funcția publică de director de cămin cultural. Atunci am făcut
demersurile pentru ridicarea unui monument în cinstea căpitanului Ion Neferescu,
internat la Văcărești din cauza bătăilor
primite de la călăii comuniști, unde a și murit[6]. Și am
făcut asta în 1975, cu riscul de a fi mutat din sat.
Era ginerele învățătorului Dumitru Gh. Popescu, pe
care-l vedeți în imaginea din anul 1901 alături de George Coșbuc și alte
rude ale poetului. Am scris despre familia Neerescu în multe numere ale
revistei tipărite „Sămănătorul”. E amintit în cartea lui
Ion Aurariu ”Prin
vremuri de război”, am realizat filme la monumentul lui din dealul Nereaz.
Apoi, cât am fost consilier
în Consiliul Local al orașului Tismana, (2000-2008) am înaintat, și a fost aprobat,
Proiectul de Hotărâre privind atribuirea numelui „George Coșbuc”, Casei de Cultură și
Bibliotecii orașului Tismana.
Revista „Sămănătorul” a devenit, în sfârșit,
promotoarea patrimoniului istoric, cultural, al localității. În curând bustul[7] lui
George Coșbuc va fi instalat în centru și un portret[8] al lui
Mircea cel Bătrân la
primărie, datorită revistei și insistențelor mele.
De aceea am considerat ca o
parte din istoria revistei online - apoi tipărită - să fie inclusă aici. Dar și pentru că drumul meu pentru a ajunge
aici a fost anevoios. Nu e toată istoria ci doar aceea până la moartea lui
Artur Silvestri.
Nu bag vină dnei Silvestri
și a angajatelor sale pentru închiderea primelor mele site-uri Semănătorul.
N-aveau cum să înțeleagă de ce mă implicam în a crea o nouă revistă în
detrimentul activității mele de la ARP care consta acum în osanale perpetue celui
ce a fost Artur Silvestri. Artur Silvestri s-ar fi
răsucit în mormânt dacă ar fi aflat că am abandonat ideile și învățătura lui
pentru a-i crea o aură artificială.
El va dăinui în memoria
colectivă a acestui popor prin opera sa iar eu îmi voi continua viața fără
umilință, pornind de la fenomenul „Vila Sfetea”, de la strigătul lui
Tănase Todoran „Alungați păgânii din hotarele noastre!” până la „La arme, cei
de-un sânge și de-o lege!”. Adică arma scrisului liber, nepartizan!
[1] Acad, Dan Berindei,
Istoria românilor – cronologie - , ed. CARTEX 2000, București, 2008
[2] Prin Decretul Regal nr. 1678/1927
[3]
http://ioncoja.ro/doctrina-nationalista/interviu-cu-serban-papacostea/
[4] Cei doi s-au întâlnit la Buftea de două ori. (5/18.02, 10/23.02.1918)
[5] ibidem
[6] Detalii în pag. 77-80, Nicolae N. Tomoniu „Monografia orașului Tismana”, ediția a II-a, Editura „Semănătorul Tismana”, Tismana, 2016
[7] Creație a sculptorului Valentin Duicu din
Tismana.
[8] Creație pictorului Marius
Burlan, a cărui mamă era din Tismana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu