Ștefan
Ieromonaful
Viața Sfântului Nicodim
Patriarhia Ipek . Aici au dus pe ascuns călugării sârbi trupul lui Nicodim în vremea cât fraţii lor călugări români, se ascundeau pe Muntele Cioclovina din cauza războaielor dintre turci şi austrieci
Iar după sânta sa mutare din viaţa aceasta vremelnică către viaţa cea vecinică din ceriuri, s’a umplut sânţitele seale moaşce de bună miriazmă, carea umplea văzduhul şi faţa de strălucire Dumnezeească din darul prea Sântului Duch ce era în sine. Apoi gătindu-să de fraţii Ieromonachi după orînduiala mortului a tagmei călugereşci, s'au pus pe năsălie şi ducându-le în Biserica cea mare, 1'a pus în lăuntru în mijlocul sântei Biserici, şi a stătut până ce a făcut şcire şi la cee-laltă a sa sântă mânăstire Vodiţa. Şi după ce toţi fraţii şi dumnezeeşcii călugări, cei din sântele lui aceste zise mânăstiri, Tismeana şi Vodiţa şi cei din prin pustietăţi, s’a adunat şi de sărutarea cea mai de pre urmă prin atingerea buze- lor seale, depre cinstitele si sfinţite moaşte, toţi seau învrednicit. Atuneea prin cântări şi laude şi cetiri D-zeeşci, precum la călugări este orînduit, cu mare cinste, prin tînguire şi plângere duchovnicescă, s'au îngropat prea cinstitele şi sântitele lui moaşce în anvonul Bisericii cei mari, dea-drepta parte în mor-mentul, ce singur mai nainte şi'l gătise în sânta şi D-zeeasca mânăstire a sa Tismeana, unde şi soborul şi prăznuirea sa, în tot anul i-se făcea; şi mormântul său stă întru pomenire până în ziu a de astă-zi, cu candila aprinsă neadormită, din care mormânt după ce D-zeu i-a proslăvit sântele seale moaşce, şi după sfârşit cu neputrejune şi cu miriazmă D-zeească de bun miros şi cu dar de izvorîre de mir şi de faceri de minuni.
Scose dar au fost sântele
seale moşce din mormânt, şi în sicriu s’au pus şi în sânta Biserica cea mare,
cu mare cinste s'au aşezat, ca şi sântele moşce ale sântului Grigorie
Decapolitul, precum sunt acum în sânta mânăstire Bistriţa.
Eră după
trecerea a mulţi ani, un Domn al ţărei aceştia înţelegând de multele faceri de
minuni ale sântelor moaşce ale sântului Nicodim, a vrut să le rădice din sânta
mânăstire Tismeana, şi să le ducă în oraşul Bucureşci, ca să fie acolo
stătătore. Şi nefiind voia sântului să se înstrăineze sântele seale moaşce din
sântul său lăcaş, cu minune a făcut de s’a părăsit Domnul acela de acel sfat şi
lucru neplăcut sfântului. Ci însă zic unii că, acel Domn ce voia, ca să ridice
sântele moaşce ale sântului ar fi fost Basarab V.V. cel tânăr ot liatu (1473),
carele a fost fiiu lui Basarab V.V. cel întăi ot liatul (1443) din carele s'au
tras neamul Domnilor Basarabi. Şi acest Domn întâiul Basarab, au fost fiul lui
a 2-lea Dan V.V. la liatul (1424), carele a fost fiiu întâiului Dan V.V. liatul
(1386), ce a fost fiu lui Radu V.V. Negru şi zic, că acel Basarab V.V. ce-l
tânăr a început cu Domnia întâi în Bucureşci şi au făcut cetatea Bucureşcilor,
adecă curtea Domnescă cea veke, şi pentru că i s'au zis curţii cei veki din
ve-kime cetate, acesta se adeveareză din Chrisovul zisului Domnu Basarab cel
tânăr, căci scrie, ca s’a dat mânăstirei Tismeana cetatea Bucureşti.
Şi că acest Domn Basarab
după ce a făcut cetatea Bucureştilor, adică Curtea-Veke şi Biserica Domnească
dintr'ânsa, auzind de multe facerile de minuni, ce să făcea de D-zeescul dar
prin sânţitele moaşce ale sântului, pentru aceasta voia să le rădice, şi să le
aducă în Bucureşti, şi să le aşeze în Biserica sa cea Domnească cea din cetate,
de a fi spre paza şi ajutoriul cetăţii, şi spre ajutoriul şi tămăduirea a tot
felul de boale si neputinţe a orăşanilor, precum şi strămoşul său, Radu Negru
Voevod a adus sântele moaşce ale sântei Filoftea, de le-a aşezat în Biseriea sa
cea domnească din oraşul Argeşului, care stau şi acum până astăzi.
Deci după ce cu minune a
făcut sântul de s'a părăsit acel Domn, de acel sfat şi ne plăcut sântului, de a
rădica şi a înstreina, sântitele lui moaşce din sântul său locaş, precum s'au
zis mai sus, după aceia îndată s'a arătat în vedenie unuia din călugări din
părinţii mânăstirei poruncindu'i, să spue Egumenului să i ascundă moaşcele
seale, şi numai un deget să iea dela mâna sa să'l oprescă pentru evlavia
lăcuitorilor. Intr'acest kip s'a arătat sântul Nicodim şi Egumenului, aseminea
poruncindu'i, precum şi fratele îi spusese, să facă şi aşa încredinţându-se
Egumenul, a luat un deget dela mâna sântului cea dreaptă adică degetul cel
aratător cel de lângă degetul cel mare şi mir dela sântele sale moaşce, care
deget şi sântul mir într'un clondir de cositor, împreună şi o cruce mare de
plumb, ce o purta sântul la grumazi şi sfita, ce se zice, că a fost sântul
îmbrăcat cu ea, când a trecut prin foc, şi sânta Evangelie cea scrisă de sântul
sloveneşce foarte frumos cu slove mari şi începuturile cu slove şi mai mari cu
aur, pe piele subţire mevrană albă, iar la sfîrşitul sântei Evangelii scrie
aceste cuvinte.
Aceasta sântă Evangelie a scris'o popa Nicodim în pământul Ungariei, în anul al şeaselea al alungărei lui iar dela începutul lumei se socotesce (1405). Şi o cârjă de lemn îmbrăcată cu os alb, şi scrisă cu câte-va slove greceşci pe os veke foarte, şi se zice, că a fost a sântului, dăruită de Patriarchul Ţarigradului, împreună cu trei sânte părticele de sânte moaşce, precum s’a zis mai sus. Se află în sânta mânăstire Tismeana până în ziua de astăzi odoare duchovniceşci, cinstite şi de mult preţu, însă din sântul mir nu a fost slobodu nimunui a lua măcar cât de puţin, fără numai vasul al săruta, şi a se umple de bună şi nespusă mireazmă D-zeesacă; care acest sânt mir, ce-a fost păstrat din vekime, înpreuuă cu celelalte odore cu bună pază de sânta mânăstire până la anii dela Christos 1788 în Egumenia părintelui Ştefan Bistriţenul; atuncea fiind resmiriţa Nemţilor cu Turcii, a pus numitul Egumen, clondirul cu sântul Mir, de mai sus zis, într'o peşteră din prejurul sântei mănăstiri, împreună cu alte odoare de ale sântei monăstiri şi a fugit în ţeara nemţească din pricina turcilor, căci îl speriase prin scrisori Mavrogeni V,V. şi Cara-Mustafa Dianul Saraskierul oştirilor turceşci, ce era atuncea dincoace de Olt, întru aceste cinci judeţe ale Băniei Severinului, prin care scrisori îi scria, că o să pue să'l radă şi să'i puie chiulaf în cap şi să'l spânzure în poarta mânăstirei, căci nu caută dupre poruncă cu cele trebuincioase pre ostaşii turci, ce era orânduiţi în mănăstire spre ernatec şi pentru pază despre nemţi.
Eră după ce s'a făcut pace,
viind Egumenul din ţeara nemţească, şi căutând în peşceră, n'au găsit clondirul
cu sântul Mir şi alte odoare, din cele ce pusese, şi de cine să luase nu se
şcia. Eră mai în urmă după doi ani dovedindu-se, că nişce copii umblând cu
caprele prin pădure pre la acel loc, au dat preste peşceră, şi întrând în
peşceră să vadă ce este, a luat clondirul cu sântul Mir al Sântului, şi altele,
ce le-au mai plăcut din odoară, adecă nişce inele veki de aur şi de argint, ce
din vekime se hărăzise de închinători la sântele moaşce ale Sântului după
dovedire făcându-i-se mare certare acelor copii, cât şi părinţilor lor, au dat
cele, ce s'au mai găsit la ei, iar clondirul cu sântul Mir au zis, că căutând
sa vadă ce este în el, şi văzând sântul Mir alb ca laptele, şi ne-şciindu că
este sânt Mir, l'au mâncat, iar clondirul l'au topit, de s'au făcut ce le-a
trebuit, pre la carele şi la teşile şi la altele, şi aşa sânta mânăstire
Tismeana ieaste acum lipsită de acest sânt odor. Iar cele-1'alte numite sânte
odoare sunt până astăzi, precum s'au zis mai sus. Deci în-tr'acesta-şi kip
fiind ascunderea sântelor moaşce ale Sântului, multă vreme rămăsese de se ştia
din Egumen în Egumen, şi de unul din fraţii călugări din mânăstire. Iar apoi
mai în urmă, din întâmplările vremelor celor cu multe răzmiriţă şi robii, si
din pricina arderii şi a sfărâmării de tot şi a pustiirii sântei mânăstiri,
care a fost pustie mai mult de 30 de ani, au rămas sântele moaşce ale sântului
de tot tăinuite, şi ne ştiute de nimine până în diua de astă-zi. Poate că aşa a
fost voia Sântului pentru aceasta, cum şi pentru lipsirea Sântului mir din
mânăstire, precum mai sus s'au zis. Măcar că din destul sunt cele mai sus
numite sânte şi cinstite odoare, spre mângâerea părinţilor mânăstirei şi
acelora-lalţi locuitori chreştini, prin carele şi acum se f ac multe şi
nenumărate minuni. Duchurile cele ne-curate din oameni se izgonesc cu kiemarea
numelui sântului, şi vindecări de multe feliuri de boale se dăruesc celor, ce
năzuesc cu credinţă cătră ajutorul Sântului.
Impreună şi pământul şi
ţeara acesta cu rugăciunile şi ajutorul sântului Nicodim de multe nevoi se
păzeşce, şi s'ă izbăveşce, precum şi acesta sântă şi D-zeească mânăstire
Tismeana, care ţine şi are în sine comoara de mult preţ a sântelor sale moaşce
şi odoarele, de mai sus arătate, de multe primejdii şi bântueli ale vezuţilor
vrăjmaşi ieaste păzită şi apărată, tot-de-una cu grabnică şi căldurosă
folosinţa sa.
Reconstrucţia aripii sudice mănăstirii
Iară sânta mânăstire aceasta Tismeana, că a fost cu adevărat după ascunderea sântelor moaşce ale Sântului, precum s’a zis mai sus, pustie mai mult de 30 de ani, arsă, Biserica cea mare sfărâmată până în pământ, clopotniţa şi zidirile prin prejur mai mult de jumătate, iar pre alocurea şi până în pământ de Turci, şi de Tătari, din întâmplările vremelor celor cu multe răzmiriţe şi robii. Şi din pricina acesta a războaelor celor mari, ce avea atuncea Turcii, şi Tătarii cu Nemţii şi cu Ungurii, şi cu Domnii tărilor Româneşci, mai toate sântele mânăstiri şi Biserici cele de dincoace de Olt ale băniei Severinului era pustii şi se arsese şi se stricase, unele de tot, altele pre jumătate, altele mai puţin, din pricina înkiderii într'ânsele, a unor oştiri nemţeşci şi ungureşci, ce le zicea borlani. Iară că au fost stricate şi pustii, precum s'au zis, acesta este cu adevărat, căci unile mânăstiri şi Biserici de atuncea şi până astă-zi sunt pustii, stricate până în pământ, cât abia puţin ceva-şi se cunoasce din rămăşiţa zidirilor lor, şi numele şi pomenirea lor de tot s’a uitat, ce a fost pre la acele locuri, precum şi mânăstirea Vodiţa, ce mai sus zisă, că s’a facut de Sântul, cum şi mânăstirea Vişina, care a fost zidită supt munte, lîngă apa Jiului, între satele Porceni si Bumbeşti, şi a fost înălţată de marele Mircea Voevod, fiiul lui Radu Negru Voevod, şi chramul al sântei Biserici a fost sânta Treime, precum în chrisovele lor, ce sunt la Sânta mânăstire Tismeana arată; ci fiind acestea zise două sânte mânăstiri, Vodiţa şi Vişina, aproape de drumurile cele mari, ce merg în ţara ungurească şi nemţească, adecă mânăstirea Vodiţa de drumul ruşavei, iară mânăstirea Vişina de drumul Vulcanului, şi din pricina trecerii adese-ori a oştirilor nemţeşci, ungureşci, turceşci, tătăreşci, pre aceste drumuri, nu s'au mai făcut acestea sânte mânăstiri, iara-şi la loc de fericiţii Domni, strănepoţii fericiţilor Domni ctitori acestor sânte mânăstiri.
Iar sântele mânăstiri
Tismeana, Cozia, Bistriţa, Govora şi altele, fiind mai de laturi, iară-şi s’a
prefăcut de iznoavă la loc, dupre cum au fost făcute de fericiţii Domni de
atuncea, strenepoţii fericiţilor Domnilor, ctitorilor celor veki, însă
prefacerea sântei monăstiri Tismeana s'a început la anii facerii 7034 (1520) de
Radu V.V. cel frumos, şi scurtându-i-se viaţa, nu s'a săvârşit şi a stătut
nesăvârşit preste 10 ani mai mult, până în Domnia fiiului său, Mircea Voevod,
şi la acest Mircea V.V. s'a savârşit sânta mânăstire de zidire la anii facerii
(1542) precum se arată anii în piatră din stâlpii uşii Bisericei cei mari,
afară întindă jos, iară de zugrăvit s’a zugrăvit la anii dela facere (1566) în
zilele lui Petru Voevod, fiiul mai sus zisului Mircea V.V. cu keltuiala
dvornicului Nidelco, şi de atuncea şi până astăzi stă sânta Biserică acesta
neclătită, şi nestricată, fără de cât tâmpla s'a mai preînoit în două rânduri
şi zugrăviala, iară zidirile înprejur odată. Căci s’a mai ars si s’a stricat de
Turci cu salaori, zicând că este cetate, şi i-s’au luat porţile fiindu
îmbrăcate cu fier, în trecuta răzmiriţă a Turcilor cu Nemţii, la anii dela
Christos 1788. Iar sânta mânăstire Bistriţii s'a preînoit al doile din temelie,
de însuşi ktitorul său, întru fericire Banul Barbul Craiovescul, măcar că în
spisanie în piatra de asupra uşii Bisericii cei mari a mânăstirii Bistriţii,
care este din afară în tindă, ce s'au prefăcut al doilea mai de curând, scrie,
că după ce a făcut Banul Barbul mânăstirea Bistriţa cea dintâi, şi mai trecând
câţi-va ani, s'a pus Domn Mihnea Voevod, ce i-s’a fost zicând Drâcea, şi acel
Domn având pizmă şi mânie pe numitul Ban şi fiind cu Turcii, a venit la
mânăstire şi a pus de i-a dat foc şi o a stricat până în temelie mânăstirea cu
Biserică cu tot; şi după, moartea numitului Domn iarăşi numitul Ban o a făcut
aceasta, ce este acum, precum s’a zlis şi mai sus. Dară noi la aceasta nu dăm
crezământ, căci cum acel Domn fiind Christian drept şi credincios, pentru mânie
şi pizmă să facă o faptă rea, păgânească ca acesta, să strice sântele
jărtvelnice şi lăcaşurile cele D-zeesci ci se înţelege că acel Domn fiind cu
oştirile turceşci şi tătăreşci, şi câud biruia Turcii, mergea pe la mânăstirile
la care era înkise oştiri nemţeşci şi ungureşci, precum s’a zis mai sus, şi
dacî îi biruia, de loc răutatea şi pizma păgânilor, ce este asupra Bisericei
Christianilor şi asupra Christianelor, ne fiindu-le voia a şci de Domn, le
ardea şi le sfărâma, precum vedem până astă-zi făcându-se de păgâni, cu
slobozirea lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Şi de aceia, pricina aceasta
a arderii şi a sfărâmării mânăstirii Bistriţii a aruncat asupra zisului Domn de
mai sus, şi a scris în spisanie, neşciind că pre acele vremi, când s'a ars şi
s’a stricat mânăstirea Bistriţii, mai toate sântele mânăstiri din aceste cinci
judeţe s'au ars şi s'au stricat şi s'au pustiit, precum s'au zis mai sus, care;
din pricina acesta a mai sus ziselor rezboae şi a arderilor şi a sfărâmărilor şi
a pustiirilor sântelor mânăstiri, a rămas sântele moasce ale Sântului Nicodim
de tot tăinuite şi neşciute de nimeni până acum, precum s’a zis şi mai sus.
Felonul cu care Sf. Nicodim a trecut prin foc, a rămas la Tismana
Iră acum în trecuta răzmiriţă a doua a
Muscalilor cu Turcii, la anii dela Cnristos 1810, viind aici, în sânta
monastire Tismeana, un gospodar servesc din Cladova, anume Crăciun, fiiul lui
gospodar lovan, obăr cneaz din Porecia, care dintru alte multe vorbe şi pentru facerea
aceştii zisei sântei monăstiri, cum s’a făcut prin strădania sântului Nicodim
prin descoperire D-zeească, precum s’a zis mai sus, şi pentru facerea de minuni
ale Sântului, şi pentru îngroparea în mormânt şi scoaterea din mormânt şi
ascunderea şi tăinuirea sântelor moaşce ale sântului. Atuncea a răspuns numitul
gospodar zicând : că sântele moaşce ale sântului Nicodim tot trupul întreg
numai lipsa unui deget, sunt în ţeara lor, în Servia, cu bună seamă la o
mânăstire, ce se zice Patrierchie de lângă oraşul Epec. Ci aceste cuvinte ale
numitului gospodar erau de tot necrezute în sânta mânăstirea noastră, aceasta
Tismeana, ţiindu-ne noi de cuvântul cel mai sus zis, că sunt ascunse şi
tăinuite. Iră acum al doilea, la anii dela Christos 1823, Augustu 15, la prăznuirea
Adormirea Maicii D-lui Nostru Iisus Christos, la praznicul hramului sântei
mânăstiri, a venit un părinte monach sârb, taxiot sfetagoreţ, dela sânta
monastire Chilindaru, cu numele Iacov şi ne-a spus, zicând : că viind el acum
dela sântul Munte, a dat prin ţeara Serviei şi mergând pe la câte-va, mânăstiri
de acolo, a mers şi pre la zisa monastire Patrierchie, şi a văzut în Biserica
cea mare a acestei sântei mânăstiri patru sicrie cu sânte moaşce, trupuri
întregi, puse înaintea sântului altar, pre dinaintea sântelor icoane celor
împărăteşci, din care scrie unul cel dinaintea icoanei Domnului, zice, că se
numea sântul Nicodim, având la mâna dreaptă lipsă un deget, precum şi mai sus
s'a zis şi sicriul împrejur sloveneşce, care pomeneşce şi de mânăstirea
Tismeana.
Apoi după această arătare a
zisului monach svetagoreţ, tot întru acest an mergând noi Ştefan Ieromonachu la
sfânta mânăstire Cernica, ce este aproape de oraşul Bucureşci, pentru
oareşi-care trebuinţă, duchovnicească şi mergând şi pre la P. Archimandritul
Calinic, stareţul zisei sântei mânăstiri, şi din vorbă în vorbă a venit
cuvântul pentru sântele moaşce ale sântului, şi ne-a spus şi sânţia-sa, că în
anul trecut după rebelie au venit aci la sânta mânăstire Cernica, un preut sârb
mirean cu alţi doi mireni sârbi spre înkinare şi după înkinare au mers şi pre
la sânţia-sea pentru blagoslovenie, şi din vorbă în vorbă au spus şi ei sânţiei
seale tot aseminea pentru sântele moaşce ale sântului, că ele sunt în ţeara lor
în Servia tot la zisa sânta mânăstire Patriarchie, de lângă oraşul Epec şi tot
aşa fără deget, precum s'au zis şi mai sus şi pentru aceste trei arătări a
zişilor, am crezut şi noi părinţii călugări din sânta mânăstire Tismeana, că
aşa va să fie cu adevărat, căci de ar fi tot aice ascunse şi tăinuite, precum
se zice în trei sute şi mai bine de ani, de când s'au ascuns până acum, poate
s'ar fi descoperit la vre unul din părinţii călugări ai sântei mânăstiri, s'au
la alt cine-va, unde sunt ascunse. Ci se înţelege, că pentru acesta nu s’a descoperit
până acum, unde sunt ascunse, fiindcă sunt cu adevărat în ţeara Serviei, precum
s’a zis. Eră de cine s’a dus acolo nu se şcie, fără decât zicea unii din
părinţii cel bătrâni cu şciinţă, din cei mai sus zişi ai mânăstirei, că pe acea
vreme, pe când erau sântele moaşce tot trupul întreg al Sântului, de faţă în
sânta Biserică, cum şi după ascundere, erau în sânta mânăstire aceasta a
Tismenei mai mulţi părinţi călugări servi, de cât români. Şi că atuncea curând,
nu după mulţi ani după ascunderea sântelor moaşce ale sântului a fost arderea
şi pustiirea sântelor mânăstiri, precum s’a zis mai sus şi că din pricina
acesta a sfărâmării şi a pustiirii monăstirii au fugit toţi părinţii servi în
ţeara lor în Serbia. Şi părinţii călugării români aice prin pustia Cioclovinei
prin văi şi prin peşceri, de frica Turcilor şi a Tătarilor. Şi zic, poate că
atuncea vor fi luat sântele moaşce ale sântului, de unde a fost ascunse, pre
ascuns de către zişii părinţi călugări români, şi le-au dus cu ei la zisa
mânăstire Patrierchie, la care se zice, că sunt acum sântele moaşce ale
sântului Nicodim de aici, dela sânta mânăstirea Tismeana, şi acesta să
înţelege, că cu adevărat aşa este, zic eu Ştefan Ieromonachu, căci alţii
streini n'a avut cine să iea sântele moaşce de aici dela sânta mânăstire, de
unde era ascunse, şi se le ducă în Servia, fără de cât acei părinţi, zişi
servi, ca unii ce se vede, că au şciut vre unul din ei unde au fost ascunse.
Sfintele moaşte păstrate azi în mănăstirea Tismana
Insă acum mai în urmă, unul din noii părinţi călugări de ai sântei
mânăstiri aceasta Tismeana având multă dorire de a merge acolo la zisa
mânăstire Patriarchie, din Serbia, spre închinare şi vederea sântelor moaşce
ale Sântului, şi spre şciinţă sântei mânăstiri Tismeana, de a se şci, de este
cu adevărat acele sântele moaşce ale sântului Nicodim de aice, s’au ale altui
sânt Nicodim, sunt acelea dela sânta mânăstire Patriarchie, din care părinţi am
fost şi eu unul Ştefan Ieromonachul, şi mergând prin Servia până la oraşul
Novi-pazar, ce este de ţinutul Bosniei, preste graniţa servească, dupre cum ţin
Servii acum cale de patru ceasuri. Şi aci fiind Turcii răi nu ne-au lăsat să ne
ducem înainte la zisa mânăstire Patrierchie, zicând că suntem spioni, şi ne-a
pus la popreală, însă nu în temniţă, ci la un han în seama hangiului spre pază,
ca când ne-va cere, să ne dea, şi ne a ţinut nouă săptămâni, cât ne speriasem,
că nu vom scăpa cu viaţă, şi aşa prin mari rugăciuni întăi cătră Sântul apoi,
şi către neguţitori christiani de acolo, care întăi prin ajutorul Sântului, ce
au luminat pre zişii neguţători, de a mers la Turci, şi prin rugămintea lor în
multe rânduri şi kezeşuirea pentru noi, de a bea a voit Turcii, de ne-au dat
drumu, însă îndărăt în Servia, iar nu înainte, la zisa monastire Patriarcliie.
Dar fiind cu apropiere
aceasta monastire de zisul oraş Novi-Pazar, cale de patru ceasurl, cât şi altă
mânăstire, ce-i zice Visoca Deciană, care şi aceasta sântă monastire are
întregi sânte moaşce ale sântului Crai Ştefan, ctitorul acestei sânte
monastiri. Merg în toţi anii zişii christiani din Novi-pazar, pentru înkinare,
şi tămăduire la tot felul de boale la zisele sântele monastiri, carii şi
aceştia, cu care am vorbit şi i-am întrebat pentru sântele moaşce ale sântului,
asemenea ne-a spus, precum s’a zis mai sus, că sunt sântele moaşce la zisa
mânastire Patrierchie, de se numeşce Sântul Nicodim cu adevărat şi fără deget,
cum şi zioa prăznuirii sântului, în 26 Decembrie, precum şi aice în monastire
sârbeasca. Şi dintr'aceste trei, adică, întâi potrivirea numelui sântului
Nicodim, a doua lipsirea degetului, a treia potrivirea zilii, în care se
serbează,, să înţelege, că cu adevărat acelea sunt sântele Moaşce ale sântului
Nicodim de aicea, din sânta mânăstire Tismeana. Iar cum şi în ce kip şi de unde
sunt, şi cum s'au adus acolo la sânta mânăstire, au zis că nu sciu, cu toate că
încă mai nainte până a nu merge noi în Servia, nişce omeni de cinste servi mai
de aproape, bătrâni şi cu şciinţă din vekime, şi din vorbă în vorbă, pentru
pricina neşciinţei ducerii sântelor moaşce ale sântului, cum s'a luat de aice,
dela monastire, de unde au fost ascunse si s'a dus în Servia, şi că poate de
părinţii călugări servi, ce au fost în vekime la acesta sântă
mânăstire, să fi le luat cu ei, când au fugit în
Servia, de frica răzmiriţilor celor mari de atuncea şi a
robiei de Turci şi de Tătari, atuncea au răspuns zicend Servii, că cu adeverat
aşa este, că de acei zişi părinţi călugări servi s'au luat
şi s'a dus sântele moaşce ale Sântului Nicodim în Servia, dară însă nu atuncea
întăi, când au fugit, ci al doilea rând; căci întăi cercând n'a putut nici să
se apropie, unde era sântele moaşce ascunse, pentru că a făcut
minune Sântul asupra lor, de i'a spăimântat, şi cu frică mare înspăimântaţi,
s'au făcut de au fugit mai de grab în Servia.
Apoi după câţi-va ani
auzind, că s'a tras înapoi oşcirile turcesci şi tătărăşci, şi că
s'a mai linişcit vremea aici în ţările acestea, iarăşi s'a întors
înapoi zisii părinţi servi, şi găsind sânta mânăstire arsă şi sfărâmată, de tot
pustia şi pre niminea într'ânsa, căci părinţii români de se si adunase, de pre
unde era răsipiţi, dar
fiind mânăstirea sfărâmată, precum s'a zis, toţi îşi
făcuse colibi la un locu de
şedea, aice mai aproape
în pustia Cioclovinei, unde în urmă s'a
făcut aci şi skit, care este şi acum.
Iar zişii părinţi servi s'au făcut colibi în
monastire prin sfărâmările zidurilor, şi a şezut aşa
câtă-va vreme, apoi înţelegând şi văzând, că earăşi vor să se înceapă aicea în
ţările acestea răsmeriţe şi răsboaie mari, ca şi mai nainte, între Nemţi şi
Unguri cu Turcii, şi cu Tătarii, au făcut sfat între ei, ca earăşi să se ducă
în Servia şi să mai cerce au doară vor putea să iea şi sântele moaşce ale
Sântului, să le ducă în patria lor zicând : că aice nu este nădejde de a mai
şedea, de a mai vieţui, cu atâtea răzmiriţe.
Dar mai nainte până a nu
cerca, fiindu-le frică, ca să nu'i pătimescă vre o pedepsă dela Sântul mai rea
de cât întâi pentru obrăznicia lor, ce voesc de a mai cerca, s’a pus toţi pre
postire şi rugăciuni cu lacrămi, în priviglieri de toată noaptea şi prin
plecări de genunke prin mare smerenie cătră Sântul, şi aşa petrecând trei zile
şi trei nopţi, ne-mâncând şi ne bând nici cum, li-s'a dat voie de sântul prin
descoperire, de-a luat sântele moaşce ale sântului, de unde era ascunse, şi
luându-le au plecat noptea pe ascuns, şi au apucat pre valea cea din-aintea
sântei monastiri, adică cei zic acum şosea, printre munţi şi văi şi păduri,
până ce au trecut chotarele moşielor sântei monăstiri cele din prejur, pentru
ca să nu afle zişii părinţi călugări români din pustia Cioclovinei, şi
locuitorii posluşnici cei din prejur ai sântei mâuăstiri şi aşa într'acest
feliu se zice, că s’a luat şi s’a înstreinat dela sânta mânăstire aceasta
Tismeana sântele moaşte ale sântului Nicodim, de s’au dus în ţeara Servii la
zisa mânăstire Patriarchie, unde de atunci şi până acum sunt acolo
nestrămutate, şi făcătoare de minuni şi tămăduitoare de tot felul de boale,
precum şi când era aicea la sânta mânăstirea sa Tismeana. Pentru că spun unii
din christiani de acolo, ca fiind acolo odată răsmiriţe foarte mari şi
temându-se egumenii şi părinţii călugeri, zisei mânăstiri Patriarchie şi toţi
locuitorii christiani de acolo din oraşul Ipec, ca să nu se întâmple vre-o
batjocorire sau stricăciune de păgâni sântelor moaşce, au rădicat pe cele zise
trei sânte moaşce, adică : zic ale sântului Arsenie şi ale sântului Maxim,
Archiepiscopii Servii şi le-au dus mai în lăuntru ţării Bosnii pe la alte
mânăstiri mai sigure, unde nu era firică. Insă zic, că pre ale sântului Sava,
dând Turcii preste ele, unde a fost duse, le-au luat şi le-au dus la vizeriul
lor, ce era atuncea cu oştirile, şi viziriul acela a pus de le-a ars, până s'au
făcut cenuşă, şi cenuşa s'a aruncat în văzduh. Iară pre ale sântului Nicodim
nau putut să le mişce de loc. Iară mai pre urmă s'a arătat sântul Egumenului,
şi unora din călugeri a zisei mânăstiri, zicându-le sa ia sântele moaşce, şi să
le arunce în toaia cea mai adâncă a apei, ce curge pre lângă acea mânăstire şi
aruncate fiind au stătut mulţi ani, şi când le-au scos le-au găsit zdravene,
precum când le-au aruncat cu bună miresmă, şi fără nici un fel de stricăciune
întru toate, şi după scoatere s'au aşezat iarăşi la locul lor, şi stau până
astăzi, precum s'a zis. Si acestea s’a scris ca să se şcie.
Întâi adecă,
pentru răpunerea sântului mir al Sântului, al doilea, pentru arderea şi
stricarea şi pustierea, şi prefacerea sântei monăstiri şi a sântei Biserici, că
nu ieste acum cea din tâi, care s’a făcut prin strădania Sântului, de Radu
Voevod Negru, mai nainte de anii dela facerea lumii (1386) căci această
Biserică, ce este acum de la anul (1526) de Radu V.V. cel frumos şi s'a
isprăvit de fiiul acestuia, Mircea V.V. la anii (1542) dupre cum s'a zis mai
sus, a treia pentru aflarea şi înstrăinarea, şi ducerea în Servia a sântelor
moaşce a sântului Nicodim, dela această sântă mânăstire a sa Tismeana, poate că
şi pentru acesta zisă înstrăinare aşa a fost voia sântului, cu slobozirea lui
D-zeu, pentru multele greaşale, şi a păcatelor nostre şi se înţelege, că a
cunoscut Sântul mai nainte cu duchul, că o să se strice şi o să se calce în
mânăstirile seale din nou cei din urmă călugări aşezământul şi orăndueala sa,
cea cu vieţuirea de obşte, şi că pentru aceasta se vede, că a zis Sântul către
ucenicii săi, după isprăvirea de tot acestei sântei mânăstiri Tismeana:
"fiilor, vedeţi ce bun, sânt, locas şi îndemânatec pentru mântuire am
înălţat cu ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Christos, şi a prea curatei
Maicii sale, prin care tot sufletul, ce va veni aice la acesta sântă mânăstire
pentru mântuire, va afla odihnă şi spăsenie sufletescă în veci". Iară în
vremele cele mai din urmă, răi oameni, şi neascultători şi defăimători, şi
călcători aşezământurilor şi orânduelelor părinteşti, cele pentru vieţuirea de
obştie a tagmei monachiceşci vor veni şi vor lăcui aicea, numindu-se monach
numai cu kipul, iar nu cu faptele; care puţin zic, anevoe vor putea vre unii
aşi mântui sufletele făcându-şi voile lor. Pentru sântele rugăciuni ale
sântului Părintelui nostru Nicodim sânţitul, Doamne Iisuse Christoase D-zeul
nostru milueştene şi ne mântueşce pre noi, Amin.
Amin
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revistă.
Site www.tomoniu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu