joi, 30 noiembrie 2023

Minunile Sfântului - Ridicarea lui la ceruri

 

Ștefan Ieromonaful

Viața Sfântului Nicodim

  

Sfântul Nicodim trecând prin foc. În stânga, Sigismund al Ungariei iar în dreapta, Mircea cel Bătrân

 https://tismana.ro/nicodim/cap2.htm - Paginile 47 - 65 - Arhimandrit al Marii Lavre a Mânăstirii Tismeana

 Arhimandrit al Marii Lavre a Mânăstirii Tismeana

Minunile Sfântului * Ridicarea lui la ceruri


Aşa dar văzând sântul, că s’a făcut adunare multă de monachi şi de fraţi în Christos, pentru mântuire şi că face trebuinţă de biserică mai mare şi de mânăstire cu ogradă, pentru orânduiala monachicească, cu vieţuire de obşte, precum şi la mai sus zisă întâia mănăstire a sa Vodiţa, a făcut sobor cu sfatu de obşte cu cei întru Christos fraţi şi fii ai lui monachi, au socotit, că acest zis lucru de mânăstire, nu se poate a se săvârşi numai prin osteneala şi truda lor, fără ajutorul stăpânitorului ţărei aceştia. Ci fiind-că mai sus zisul Domn Vladislav V.V. Ctitorul zisei mânăstiri Vodiţa, puţin mai trăind după isprăvirea zisei mânăstiri, fiind foarte bătrân s’a pristăvit cătră Domnul, şi ne-având fii, ca după moartea Domniei lui să rămâie Domn în scaunul Domniei lui, a rămas Domn şi Clironom în locul său fratele său, Radu V.V. ce i-se zicea Negru, carele era Domn preste Olt în cele 12 Judeţe numai.

Şi atuncea, după ce a luat sub stăpânirea sa, numintul Radu Negru V.V. şi aceste 5 Judeţe, ale Băniei Severinului, cu Ardealul şi Banatul, şi f ăcându-le tot o ţară cu cele 12 Judeţe de preste Olt, a mers sfântul cu câţi-va părinţi monachi ai săi la numitul Radu Negru V.V. ce era cu Domnia la târgul Argeşului. Şi precum reposatul întru fericire fratele său cel mai mare, Vladislav V.V., a ascultat pre sântul cu bucurie de au înălţat mânăstirea de la Vodita, aşa şi acest prea bine-credincios Domn, Radu Negru V.V. a ascultat pre sântul, de a trimis şi a înălţat din temelie acesta sânta monastire Tismeana. Dar fiind bătren şi scurtându-i-se viaţa, a răposat şi a rămas mânăstirea nesăvârşită cu toate lucrurile. Apoi, fiul său. Dan V.V. au săvîrşit-o la leatul (6894-1386) Octombre în 3. dupre cum hrisovul său cel dă sântei monastiri pentru întărire, arată zicend aşa:

Pentru că Eu carele întru Christos D-zeu bine credinciosul Domn Io. Dan V.V. din mila lui D-zeu, Domn a totă ţara Românescă, întru început de la D-zeu dăruindu-mi-se Domnia, am aflat în pământul Domniei mele, la locul ce se numeşce Tismeana, o mânăstire cu toate lucrurile nesăvârşită, pre care răposatul întru fericire blagocestivul Radu V.V. Părintele Domniei mele, din temelie a înălţat-o şi scurtându-i-se viaţa, nu s’a săvârşitu. Pre aceasta bine am voit domnia mea, precum şi Domnia lui, şi de acaesta îndemnatu-m'am, a înoi dar pomenirea Părintelui Domniei mele, şi drept sufletul meu cu chramul Prea Sântei Stăpînei noastre Născătoarei de D-deu şi pururea fecioarei Mariei, a zidi şi a întări cu toate adăugirile şi veniturile. Nu numai acestea, ci si câte a înkinat Părintele meu mânăstirei, toate a le întemeia şi ale întări pentru mărirea Dumnedeului meu şi întru lauda şi cinstea Prea slăvitei stăpânii mele, Prea curatei Născătoarei de D-deu; ca pre acesta s'o aflu întru viaţa Domniei mele, întărire şi ajutătoare şi întru înfricoşata ziua judecăţii vieţii vecinice mijlocitoare. După aceasta întăreşte grîul din sudu-Jaleş în tot anul câte patru sute kile şi lemnele de nuci toate din Dubăceşti, la rîul Jaleşului. Brânză şi caşcavale, miere şi ceară, aşternuturi pentru case, postavuri pentru îmbrăcămintea părinţilor. Acestea cu sumă de număr se da în tot anul din curtea Domniei.

Apoi întăreşce câte a înkinat tată-său mănăstirei, moşii, sate, bălţi, kiar şi ale mănăstirei Vodiţel cele mai sus arătate câte a înkinat unkiul său, Vladislav V.V.

După aceasta întăreşte, ca să fie călugării înşişi stăpânitori în într’amândouă mănăstirile, şi nici să se strice orânduiala lui Nicodim (adecă a sântului). Şi că după moartea povăţuitorulul lor, altul nimenea să nu se amestece,  ci însuşi călugării pre care-l vor voi, pe acela să'l pue povăţuitor,  (adecă stareţ,) loru'şi. Că precum sau arătat mai sus, pentru mănăstirea Vodiţa ce cu blesteme mari şi legături, întăreşce Domnul Vladislav ctitorul, a nu se strica orînduiala şi aşăzământul sântului din mânăstire în veci; Asemenea s’a asăzat şi pentru această sfântă mănăstire Tismeana, a nu se strica cinul şi orînduiala lui Nicodim (adecă a sântului), în veci. Fericitul răposatul acesta Dan V.V. precum în chrisovul acesta al Domniei lui scrie încă mai cu groasnice  blestemuri şi mai mari legături. Care aceste mili şi aşezămînturi ale acestor două sânte mânăstiri Vodiţa şi Tismeana şi Marele Mircea V.V.  fratele zisulul Domn Dan, V.V. fiiul lui Radu V.V. Negru, nu numai că le întăreşce, ci şi mai adaogă sate, moşii şi altele, precum în chrisovul Domniei lui cu leatul (1387) Iunie 17 arată.   Asemenea şi fiii acestora, Dan V.V. sin Dan.V.V. leatul (1424) Augustii 3 .Vlad V.V. sin Mircea V.V. leatul (1439) cât şi alţi Domni în urmă, fii, nepoţi şi strănepoţi ai zişilor Domni. Nn numai că au întărit cele mai sus cu chrisovele Domniilor, ce le-a dat la sântele monăstiri acestea, ci au mai adăugat şi Domnia lor sate, moşii, bălţi, vămi şi alte mili şi acareturi. Iar aceste sânte monăstiri s'au făcut si cu ajutorul lui Cniaz Lazar, carele au foşt Impăratul Serbilor de mai sus zis. Insă nu numai că a ajutat cu dări de bani, ci şi metoaşe, adecă sate cu moşiile lor în ţeara Sărbească, au înkinat acestor sânte mânăstiri, precum pre larg arată chrisovul lui Ştefan Despotul, fiiul numitului Cniaz Lazar, carele au fost în urmă stăpânitorul Serbilor la anii dela facere (1396) în care chrisov scrie aşa: " Cu mila a tot Puternicului D-zeu, Eu Ştefan cu credinţa blagocestivă, în cursul stăpînirii celor, ce au fost mai nainte despoţi cu multe păsuri, - au fost împresuraţi de limbi, omenii cei mici şi cei mari împreună şi mânăstirile şi călugării cu toţi dinpreună erau cuprinşi în multe feluri de scârbe, precum eram şi eu. Iar când bine au vrut bunul D-zeu a mântui pre oamenii săi, carele dintru strâmtorare la lărgime, şi din neputinţă la putere, şi din scârbă la veselie aduce, adus'au şi pre mine după bunătatea sa, dintru nevolnicie la volnicie slobodă, şi dintru mic la prea înălţat scaunu. Atunci şi eu volnicie am dat mânăstirilor şi fieşce-căruia al său, ce s'au căzut să aibă. Intru carele si mânăstirile din ţeara Românescă, carele cu ajutorul fericitului parintelui meu s'au făcut, chramul Născătoarei de D-zeu la Tismeana, şi al marelui Antonie la Vodiţa, metoacele, care avea întru stăpînirea împărăţiei mele, asemenea ca şi altele întru uitare şi pustiire s'au făcut, pre carele bine vru înălţimea mea, iarăşi ale face pre seama mai sus numitelor mânăstiri.

 Apoi dă volnicie, ca oricine din cei fugiţi din pricina răsmiriţilor, şi întor-cându-se vor voi să locuiască în satele mânăstireşci, sa fie slobozi şi nimenea din slujbaşi să nu-i oprească, fără numai pre aceia, carii vor fi cu pricini făcători de rele, că acestora zice, că nu li se dă voie, cât şi altele mai zice şi întăreşce pentru satele mânăstireşci. Iar mai pre urmă zice aşa : " toate acestea câte mai   sus   s’a   zis,   cu   credinţa  şi  porunca   Impărăţiei  mele,   am   întăritu   să fie  neskimbate  şi nemişcate   întru   viaţa   lui Kir   Popa   Nicodim  (adecă sântul,) aşa şi după moartea lui întru toţi anii vieţii  împărăţiei  mele.   Iar   după   skimbarea   Impărăţiei mele,  după porunca lui D-zeu pre carele Dumnezeu după buna vrere va alege a  fi   ţiitoru scaunului meu, rog, sa păzească acestea, ce mai  sus s’au zis, ca şi el păcat să nu-şi câştige; şi pomana noastră să nu o stingă, întru acele mânăstiri în anul viacului. Care aceste ajutoare şi daruri de miluiri, de moşii şi de altele, dupre cum se cuprind în chrisoavele de mai sus arătate, ale bine-credincioşilor întru fericire răposaţi Domni, şi ale lui Ştefan Despotul, ctitor sântelor mânăstiri Vodiţa şi Tismeana, le întăreşce şi Jicmond Impăratul Romei, şi Craiul   Unguresc în chrisoavele seale, ce le-a dat acestor sânte mânăstiri; unul la anii dela Cliristosu (1520). iară altul la anii (1529), întru care chrisoave scie aşa: "Jicmond cu mila lui D-zeu Impăratul Romei şi Craiul Ungariei şi. altor ţări Crai, pomenindu-le anume : Apoi zice: Aceasta dau de şcire tuturor credincioşilor noştri, mai marilor Bisericilor şi stăpânitorilor, şi Şpanilor şi pârcălabilor şi altor cinstiţi oameni, şi a tot omul mare şi mic, care ţin de mine (şi altele) şi zice toţi să crează şi să nu fie volnic a sta înprotiva poruncii aceştia pentru monăsti-rea Popei lui Nicodim dela Tismeana (adecă sântul), unde se prăznuesce Adormirea sântei fecioarei Mariei.

Iar în cel al doilea chrisov zice : a nu sta înprotiva monăstiriior Popi lui Agaton, a sântului Antonie la Vodiţa şi a prea sântei Născătoarei de D-zeu la Tismeana". Apoi mai zice: şi cu credinţa mea am priimit ori-ce au fost ale lor mai nainte vreme, şi acuma să fie ale lor toate şi slobode, toate satele cu toate chotarele şi vama munţiior jumătate; de la Olteţ până la poarta de Fer şi vîrşiile la Dunărea şi virul tot dela iuţi şi skelea trecătorea Dunărei la Bistriţa, şi satele din ţeara Sârbiască, ce li-a înkinat Cniaz Lazar, părintele lui Ştefan Despotul, toate să fie ale lor slobode şi vecinice de acum şi până în veac. Şi nimenea să nu le stea lor împrotivă ori pentru ce lucru; nici oamenilor lor nici a mărfilor; şi ori-ce vor eumpăra şi ce vor vinde, au pre uscat au pre apă, şi pre unde vor umbla omenii lor cu marfa lor nici înţr'un loc în ţeara mea vamă, să nu dea, ci sa umble slobozi". Apoi iară zice: "Toate să fie ale lor slobode, cum au fost şi mai înainte vreme, aşa să fie până în veci; toate ale monăstirilor lui Popa Nicodim, adică sântul şi a Popei lui Agaton, adică a Diadohului sântului şi a călugărilor lor, şi in urma lor, carii vor fi lăcuiiori într'acele sânte locuri, întru acea orânduială şi întru Christos fraţi, carii i-am luat noi, ca să'i hrănim şi sa'i păzim pentru a lor slujbă şi buna credinţă, bună legea lor să petreacă şi legea lor să'şi ţie în Bisericile lor, şi nimenea să nu fie volnic a le sta împrotivă, au ai bântui pentru legea lor şi altele". Iar la sfârşit arată şi unde s’a dat chrisoavele. Cel dintâi zice, că sa dat în mânăstirea Tismeana, iar cel al doilea în Pojun. Care aceste întăriri ale lui Jicmond Impărat, întocmai le întăreşce şi'iarăşi dela Hunada V. V. Ardealului în cartea sa la anii dela Christos (1444).

Insă aceste perilepse de chrisove Domneşci şi Impărăteşci s'au scris, pentru ca să se şcie în ce vreme şi în ce zile de Domni şi Impăraţi a fost sântul, şi de care Domni s’a înălţat întâi din temelie aceste sânte mânăstiri. Al doilea ca să cunoascem si să ne minunăm de darul Prea milostivului, D-zeu, ce se revărsa prin sântul în inimile bine credincioşilor Domni şi Impăraţi de atuncea, de le da rîvnă a asculta pre sântul pentru înălţarea şi zidirea şi înfrumuseţarea sântelor mânăstiri cu zugrăvituri şi cu altele prin Biserici. Pentru miluirea cu moşii, şi cu altele şi pentru întărirea a bunei rendueli a tagmei monachiceşci, dupre cum va aşeza şi va orândui sântul şi pentru credinţă şi lege, precum s’a zis mai sus, de a nu se strica în veci. Şi că într'o vreme ca aceia au fost aceste miluiri şi întăriri de aşezământuri ale acestor sânte mânăstiri, când iara-şi împăraţii şi Domnii cei pravoslavnici începuse a fi împresuraţi de limbile cele păgâne, adecă de Agarenii, Turci şi de Tătari, cu multe scârbe şi mari nevoi şi strâmtorări; precum de aceasta se dă înţelegere, din perilăpsu de chrisov de mai sus a lui Ştefan Despotul.

Deci, după cea de tot săvârşire şi întemeiere întru toate a acestor sânte mânăstiri Vodiţa şi Tismeana, străbătând vestea în toate părţile în ţeara acesta şi peste munţi în Ardeal, şi într'alte părţi şi preste Dunărea în taotă ţeara Serbiei, şi în alte părţi pentru buna orînduială a tagmei monachiceşci, si a altor orândueli, plăcute auzului omenesc, la carele dorea mântuirea din tot sufletul, precum s'a zis şi mai sus, foarte mulţi locuitori şi călugări cu viaţă înbunătă-ţită s’a adunat întru amendouă mânăstirile, cu care călugării şi fraţii în Christos locuind Sântul în Sânta mânăstire Tismeana ; iar în sânta monăstire Vodiţa Ieromonachul Agaton, de mai sus zis. Şi vieţuind sântu pre plăcere D-zeească, ca vieţuire de obştie, kip şi pildă de fapte bune, într'amândouă mânăstirile tuturor făcându-se, pre toţi la calea mântuirei povăţuindu-i, i-a îndreptat. Şi luând sântul de la Dumnedeu dar, de facere de minuni şi putere asupra duchurilor celor necurate, precum s’a zis mai sus, multe şi nenumărate minuni a făcut, cât a trăit în viaţă, izgonind dracii din oameni şi tămăduind tot feliliul de boale şi neputinţe. Şi zic, că şi în foc a intrat şi a eşit ne-vevătămat, cât nici de chainele lui nici de părul capului lui nu s’a atins focul.

Eră pentru intrarea în foc se zice aşa, că străbătând auzul prin toate părţile pentru darul lui D-zeu al facerilor de minuni, ce se făcea prin s-tul, a mers auzul şi vestirea până la Jicmond împăratul Romei şi Craiul Ungariei cel mai sus zis. Şi că acest împărat, având o fecioară o rudenie a sa de aproape, alt zic că o fiică a lui, ce se bântuia de duch necurat şi multă vreme mai  'nainte prin doftori şi prin alte meşteşuguri vrăjitoresci keltuia averea sa, şi n'a putut. nimic de ase tămădui, apoi aducându-şi aminte de auzul şi vestirea minunilor lui D-zeu, ce se făcea prin sântul, izgonirea duchurilor necurate   din oameni şi tămăduirea a tot  felul  de boale şi neputinţe, s’a aprins cu râvnă, că nu numai cu auzul să audă, ci şi cu okii să vază, a trimis oameni împărătesci, ca să aducă pre sântul acolo la împărăţie, unde era rudenia sa cea bolnavă, ca să o tămăduiască de duchul cel necurat ,ce o bântuia, iară sântul, fiind atuncea bolanv şi nepututincios foarte pentru bătrâneţe, n'a putut  merge pentru neputinţa slăbiciunei bătrâneţilor şi a boalei, ce era atuncea bolnav, din iconomia lui D-zeu. Eră trimişii întorceându-se, deşerţi la Impăratul şi spuindu'i de această, că n'a putut veni, nu s’a mâniat asupra sântului, ci  mai cu râvnă şi cu durere aprinzându-se, ca să vadă pre sântul, n'a socotit mărimea împărătescă, şi depărtarea locului, şi osteneala drumului,  ci luându-şi pre rudenia sa cea bolnavă, a venit la sânta mânăstire Tismeana, împreună şi cu alţii din cei mai credincioşi ai lui, domni boieri, căpitani, şi câţi-va ostaşi. Iară precum că a fost adevărată venirea în mânăstire a numitului împărat Jicmond, se dă adeverată încredinţare din zicerea de mai  sus a perilipsului chrisovului său, că s’a dat în Tismeana ne dând de ştire sântului, pentru venirea lui la mânăstire, şi cum s'a apropiat, şi a dat de apa râului Tismenii, şi a început a întra pe valea sântei mânăstiri, îndată şi duchul cel necurat din rudenia împăratului a început a striga, că nu poate de a mai merge de aice înainte, căci îl arde focul D-zeirei al darului sântului duch, ce locueşce în răul bătrân Nicodim de la Pişători. Şi aşa strigând duchul cel. necurat şi scrişnind cu dinţii, făcănd spume şi scuturându'o, o a trântit jos, şi lâsându o ca pre o moartă a eşit dintr'ânsa, pre care toţi cei-ce era împreună cu ea, o socotia că a murit, ci nu după mult ceas s’a sculat sănătoasă, mulţumind şi slăvind pre Iisus Christos, D-zeu cel adevărat, şi pre prea curata lui Maică, pururea fecioarei Maria, si pre bătrânul Nicodim, ce prin rugăciunile lui zice, ca s'a mântuit de duchul cel necurat. Şi văzând Impăratul şi cei împreună cu el aceasta înfricoşată şi mare minune, pre toţi i-a cuprins frică şi spaimă, şi mirându-se, zicea cu un glas toţi, cum dracul, cât s’a apropiat de locaşul acelui om Nicodim, pre carele l'a numit rău bătrân, n'a putut merge mai mult, nici a mai lăcui în fecioară, dară când ar fi fost de faţă acel om, ce ar fi fost. Şi aşa înspăimântaţi pentru minune, şi cu bucurie pentru tămăduirea fecioarei, au mers în mânăstire, dară sântul mai 'nainte cunoscând cu duchul tămăduirea şi izgonirea duchului cel necurat din fecioară, şi venirea împăratului în mânăstire, a poruncit preuţilor şi diaconilor de s'a îmbrăcat în sântele odăjdii, asemine şi sântul îmbrăcându-se, a luat sânta Evangelie, iar preuţii sânte cruci, şi diaconii, lumini aprinse, si cădelniţi cu tămâe în mâini, şi fâcând litie, cu toţi părinţii şi fraţii leremonachi, şi monachii, au eşit înaintea împăratului, de l'au întîmpinat şi l'au primit în sânta mânăstire, cu mare cinste. Dar împăratul mai nainte până a nu intra în mânăstire, dăduse poruncă la toţi ai săi, ca niminea să nu scoată grai din gură în mânăstire, pentru tămăduirea fecioarei de Duchul cel necurat. Deci a zis Sântul cătră Împăratul, mai la urmă, după alte multe cuvinte duchovniceşci de mântuire : Să trăecşci întru mulţi ani împărate, şi te bucură, dând slavă şi mulţămită pre Milostivului   D-zeu,   cel a tot puternic, şi crede din tot sufletul către Mântuitoriul nostru Iisus Christos, fiiul lui Dumnezeu cel adevărat, şi precuratei Născetoarei de Dumnezeu, pururea fecioarei Mariei Maicei sale, stăpâna nostră cea pre milostivă, carea a tămăduit şi-a izgonit pre dracul din fecioara rudenia ta.

   Minunea purceilor gătiţi


Si auzind împăratul pre Sântul mai nainte spuindu'i tămăduirea rudeniei sale, s’a mirat întru sine, zicând către ai săi, cum, nefiind de faţă şi ne-spuindu-i niminea, şcie acesta cele, ce s'au făcut nouă pre cale? Apoi şezend Impăratul în mânăstire câte-va zile, şi văzând tămăduirile bolnavilor, ce cu darul lui D-zeu să făcea prin Sântul, a voit să, cerce pre Sântul, să vadă, poate face şi alte feliuri de faceri de minimi, s'au numai tămăduirile boalelor si izgonirea duchurilor poate, care pentru întâia cercare se zice aşa, că aducend Impăratului atuncea aice  în mânăstire oare'şi-cine, nişce purceluşi mici, ne fiind faţă Sântul, î-a dat la bucătarul său să'i gătească, şi să'i pue acoperiţi pe masă,  şi  fiind  atuncea şi Sântul cu Impăratul  la masă, a zis Împăratul cătră Sântul, blagosloveşce părinte aceste bucate de peşce păstrăv. Eră Sântul cunoscând   cu  duchul, ca nu este peşce, ci carne, adecă purcei gătiţi, a zis  cătră Împăratul, să trăeşci Împărate la mulţi ani, eu cunosc, că nu este peşce, ci după cuvântul Impărăţiei tale, facăsă peşce, precum ai zis, şi blagoslovind Sântul, făcând semnul sântei cruci de asupra acelor bucate, o minune! când  le-au  descoperit  în toate s'a aflat peşce păstrăv, iar nu purcei, precum se pusese în tipsii. Şi văzând Împăratul şi toţi, ce era împreună cu dînsul o minune ca aceia, mirându-se sta înspăimântaţi. Iară sântul, după acesta a făcut cuvănt către Împăratul  şi  către   cei  împreună   cu  dînsul,   pentru sânta şi drepta credinţă a Christianilor celor drept credincioşi, şi pentru darul facerilor de minuni, ce se dă dela D-zeu tuturor christianilor, celor drept credincioşi, ce se tem de D-zeu, şi 'l iubesc din tot sufletul, şi păzesc poruncile lui.

Atuncea Impăratul au zis către sântul aşa, eu părinte am auzit, că  scrie prin scripturile  vostre, că mulţi cu acea credinţă, precum înveţi tu, au intrat prin foc şi nu i-a vătămat nimic, cât nici de chaine, nici de părul lor nu s'a atins focul, aceiaşi voiescu eu, ca să faci şi tu aşa, de a trece prin foc. De nu te va vătăma nici pre tine focul, precum pre aceia, apoi şi eu voiu crede, precum şi voi credeţi, şi voiţi primi drepta credinţă, şi ori-ce mi vei zice pentru credinţă te voi asculta, şi toate le voiu face. Iar neputând a face aceasta, urgie şi pedeapsă mare va fi asupra ta, şi asupra tuturor celor ce locuesc în mânăstirile tale, vrend Împăratul cu aceasta a doua oară ispitire şi a înfricoşa pe sântul. Iar sântul de aceasta netemându-se, a zis către Împăratul, ca să'i dea soroc până a doua-zi, şi dându-i-se a petrecut întru acea zi şi noapte în post, în privighere, şi în rugăciune către D-zeu şi către prea curata lui Maică, iar adoua-zi sântul puind nedejdea spre ajutorul darului facerilor de minuni al prea Milostivului D-zeu, a poruncitu, să facă foc mare, în mijlocul mânăstirei înaintea sântei biserici, şi făcăndu-se focul a intrat sântul în Biserică în sântul altar, şi s’a înbrăcat în sântele veştminte cele preotesci, asemenea a poruncit Ierodiaconului ucenicului său să se înbrace în cele diaconeşci şi să ia cădelniţa cu tămâe, şi crucea în mână. Luând sântul sânta Evangelie şi crucea în mână. Si mergend unde era focul făcut foarte mare, a poruncit diaconului să cădească focul de trei ori, înprejur şi căduidul a zis către sântul. Blagosloveşce stăpâne. Iar sântul blagoslovind, şi însemnând cruce de trei ori, asupra focului cu sânta cruce, şi însemnându-se şi pre sine cu semnul sântei cruci, a poruncit şi diaconului să vie după sine. Şi o minune! focul cel atâta de mare era asemenea celui din câmpul Deirea dela Vavilon. Cum sântul cu piciorul în foc au păşit, văpaia focului în două s'a desfăcut, cale sântului făcând, şi când în mijlocul văpăii era, mai mult de cât, un sfert de ceas şedea. Şi aşa împreună cu diaconul său, în numele prea sântei Treimi, in trei rânduri intrând şi eşind, a remas nevetămat, încă nici de chaine, nici de părul capului lor nu s’a atins focul, care pre toţi cel-ce de departe privea, îi dogorea şi 'i ardea.

 Atuncea împăratul şi cu toţi al lui, ce era împreună cu-el, văzând acesta mare şi înfricoşată minune, ce s’a făcut prin sântul cu puterea lui D-zeu, cu  darul  sântului  Duch,   a căzut  la  picioarele Sântului, cerend ertăciune. Iar sântul cu duchul blăndeţelor ertându’i şi blagoslovindu'i mult i-a învăţat, pentru a numai ispiti puterea lui D-zeu şi darul sântului Duch al facerilor de minuni, care se face prin oamenii cei drept credincioşi, precum i s’a mai zis, pentru ca să nu le vie asupra, prin slobodirea D-zeiască,  vre o pedepsă de duchuri necurate, mai rea, de cât la fecioara cea tămăduită, care s'au zis mai sus. Iară împăratul şi cei împreună cu dânsul, înspăimântându-se şi înfricoşindu-se pentru aceasta foarte, şi umilindu-se de învăţăturile Sântului cele duchovniceşci, a primit sânta şi dreapta credinţă, şi prin punerea mâinilor Sântului, împăratul şi toţi cei împreună cu el, ai lui miniştri şi cei-lalţi sântului botez desăvârşit sau învrednicit, şi zic unii că împăratului la sântul botez numele de Matei i sa pus; cu toate că în chrisoavele lui cele de la sânta mânăstire, pentru întărirea moşielor, şi a satelor şi a altor dreptăţi, pentru credinţă, şi aşezămenturi de ale sântei mânăstiri, Jigmond se numeşce, precum sau zis mai sus.   far care, chrisovu ce scrie, că sau dat în Tismeana, se înţelege, ca după facerile de minuni  ale  sântului,  şi după ce  aţi primit împăratul   sântul botez,  l'au dat sântei monăstiri. Iar într'alte istorii ale scrierii anilor împăraţilor Romei, Sigizmond îi zice.  Dar într'un sicriaşi de argint, în carele ieste sântul deget al sântului, împreună cu alte sânte părticele de sânte Moaşte, ce s'au scris mai sus, în care sicriaşi, ieste scris kipul sântului în argint, cu toate, minunile seale, dela naştere până la pristăvire. Adecă Naşterea sântului, sântul botez, primirea cinului călugăriei, primirea chirotoniei diaconiei, şi a preoţiei, şederea cu împăratul la masă, trecerea prin foc, pristăvirea, adecă îngroparea în morment. Iar la capul împăratului, unde şeade cu sântul la masă, ieste scris Matiaşi Impăratul, şi acest sicriaşi ieste făcut cu keltuiala lui Nicodim Ierodiaconul, la anii de la facere (1601). Să găseşce scris în condica mânăstirei Coziei un chrisov, cel dă aceştii monăstiri un Mateiaşi, Craiul Ungariei dela Buda la anii dela Christos, (1473), care se vede, că a fost cu mulţi ani mai în urma Sântului aceasta. Iar sântul după ducerea împăratului din mânăstire, şi alte multe ne numărate minuni au mai făcut, cât a mai trăit în viaţă cu puterea lui Christos D-zeu. Şi fiind atuncea foarte bătrân, precum s’a zis şi mai sus, a voit, ca cea-laltă rămăşiţă a vieţii sale să o petreacă în linişce, şi mai cu plăcere D-zeiască, a trimis de a kiemat pre Ieromonachul Agaton, ce era orânduit purtător de grijă în locul său, la mânăstirea Voditii, şi i-a încredinţat şi sânta mânăstirea acesta Tismeana, de a fi în locul său următor, şi purtător de grijă, adecă Egumen preste amendouă sântele mânăstiri, Vodiţa şi Tismeana. (Şi această diadochie a părintelui Agaton, se adeverează întâi dintr'o carte fără leat a lui Marelui Mircea V'oevod, feciorul Radului Voevod Negru, în care carte scrie cătră toţi locuitorii moşielor, acestor două sânte mânăstiri, ce era daţi spre poşluşanic, zicându-le aşa, şi precum aţi avut întru cinste pre popa Nicodim, adecă pre sântul aseminea să cinstiţi, şi să ascultaţi pre popa Kir Agaton, cât ca pre faţa mea aşijderea, şi toţi fraţii, adecă Părinţii călugări din mânăstire. In-tr'alt kip să nu cutezaţi a face, după porunca Domniei mele. Şi mult învăţându-lu pentru cele duchovniceşci, orândueli ale sântelor mânăstiri şi cum să se poarte cu părinţii, şi cu fraţii întru dragoste cu toţii, dela mic până la mare, şi cum să primiască pre cei călători, şi pre cei bolnavi să'i caute, s'a suit în peştera cea mai de sus zisă, în care a găsit şarpele, care este deasupra de mânăstire în peatră, care peşteră o avea gătită de mai nainte, de când venise aice pentru trebuinţa liniştirii  sale, precum se vede până astăzi cu zidire în faţă, căci adeseori şi mai nainte se suia şi se liniştea într’însa, şi suindu-se s'au dat pre sine spre linişce desăvârşită, petrecând numai cu unul D-zeu prin post şi privegheri de toată noaptea, şi în rugăciuni prin plecări

de genuki, şi vărsări de lacrimi necontenite, cătră prea milostivul Mântuitorul nostru Iisus Christos, pentru mântuirea sa şi a tuturor drept credincioşilor christiani, si numai din Sâmbătă în Sâmbătă spre Duminecă şi la praznice împărăteşci, se pogora de era noaptea cu părinţii la utrenie, şi la privigheri de toată noaptes, şi a doa-zi la slujba sântei, şi D-zeeşcei liturgii, slujea cu părinţii sobor de se împărtăşa, cu prea sântele şi de viaţă făcătoare taine ale Mântuitorului nostru Iisus Christos si după săvârşirea sântei D-zeeşcei liturgii, pre mulţi din cei bolnavi şi neputincioşi, şi pre cei munciţi de duchuri necurate, ce să afla veniţi, în sfânta mouăstire, cu credinţa pentru tămăduire prin punerea mâinelor, şi prin sântele seale rugăciuni, îi tămăduia, iar alţii, ce venea mai cu credinţă, şi cu fierbinte dragoste către sântul, numai cât se atingeau de imbrăcămintele cele preoţeşti, când sluja Sântul si era cu sântele daruri, la sânta şi D-zeeasca liturgie la văchodul cel mare, se tămăduea de boalele şi neputinţele lor, iar după tămăduirea bolnavilor, intra Sântul cu adunarea părinţilor la masa cea de obşte de mânca puţin din toate, ce se găsea puse pe masă, întru slava lui D-zeu şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, si a prea sântei stăpânei noastre născătoarei de D-zeu pururea fecioarei Mariei Maicei seale, şi după scularea dela masă, lua puţină pâine şi apă, şi degrab se suia la peşteră, şi aşa într'acest feli de liniştită viaţă, a petrecut ca la patru cinci ani mai bine.

Apoi din descoperire D-zeească, cunoscend sântul mai nainte, că i-s’a apropiat sânta şi fericita mutarea sa cătră Domnul, şi aproape fiind sântul şi D-zeescul praznic al naşterii Domnului şi mântuitorului nostru Iisus Christos, s'a pogorât din peşceră în mânăstire şi a petrecut în post în privighere, în rugăciune, în totă noaptea aceia a privigherii praznicului. Cu adunarea a tot soborul părinţilor în biserică, cât şi la sânta şi D-zeeasca liturgie slujind cu soboru s'a înpărtaşit cu sântul trup, si sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru lisus Christos. Iar după săvârşirea sântei şi D-zeeşcii liturgii, a mers la masa de obşte cu toată adunarea părinţilor şi a fraţilor din mânăstire şi acelor, ce se sichastrea la linişte în pustietate, fiind că aşa era obiceiul, precum şi până astazi vin cei de pre la skituri, duminicile, şi la praznicile cele mari împărăteşci, şi gustând foarte puţin din cele, ce se afla la masa bucate, iar sculânduse dela masă, a făcut cuvântu pentru mântuire, învăţând pre toţi de obşce cu cuvinte duchovniceşci, cum se vieţuiască în monăstire până în sfârşitul vieţii, întru unire şi dragoste unul cu altul, în smerenie duchovnicescă, în supunere şi în ascultare, până la moarte ascultând pre mai marele lor, ca pre însuşi Christos D-zeu ; si nimic al său sa voaescă a fi, şi toate de obşce, la toţi să fie, până la acu, şi la aţă, şi mai vârtos să urmeze toţi aşezământului, ce l’a lăsat prin scris a se ţine nestrămutat, dacă cu adevărat voiesc a se mântui de vrăjmaşul dracul, şi după sfârşit a dobândi viaţa de veci.

Care acest aşezământ al sântului, ce l'au făcut şi lăsat în scris mânăstirilor sale, Vodiţa şi Tismeana, se adiverează mai întâi din Chrisovele ctitoriceşci, precum s’a zis mai sus, adecă nici să se strice cinul şi orânduiala lui Nicodim, adecă a Sântului, şi porunca Domniei mlee adecă a D-lor, care a întărit aşezământul sântului. Iar mai pre urmă se adeverează mai pre, larg din cărţile Patriercheşci, ce s’au făcut, cu mari legături şi afurisanie, din porunca Domnilor strănepoţi ai Domnilor ctitori de mai sus zişi şi de Mitropoliţii ţărei. După ce s’a răpus dela mânăstire cartea cu aşezământul sântului. Ci după acesta învăţătură le-a arătat, că i-s’a apropiat sântul şi fericitul sfârşit al vieţii lui cei trecetoare din moarte la viaţă, care viaţă din pruncie până acum o a dorit, precum cerbul cel însetat de izvoarele apelor, aşa şi sântul până la săvârşit. Apoi mergând în kilia sa de mai nainte egumenescă, şi pe toţi la sine kiemându-i de rând, câte pre unul, tuturor le-a dat părintesca blagoslovenie, şi sărutarea cea mai de pre urmă şi întru aceeaşi războlindu-se oareşi-ce de boală, după fireasca datorie, a doua-ăi în 26 zile ale lunii lui Decembrie prin, neîncetatele sele rugăciuni s’a dat sântul său suflet, în prea sânte mâinele prea doritului său stăpân, Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, pre carele din pruncie dintru începutul vârstei sele cei tinere până la săvârşitul vieţii din tot sufletul l'a iubit.

 

URMEAZĂ

https://tismana.ro/nicodim/cap3.htm  - Paginile 65 - 82 - Efectul răzmiriţelor asupra Mânăstirii Tismeana; Ascunderea moaştelor Sfântului * Furtul sicriului

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revistă. 

 

 

Site www.tomoniu.ro

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LUNA MARTIE SAU ÎMPLETIREA ROŞULUI CU ALBUL

  „Cică Baba Dochia cu gerul ei ăl mare, înfofolea fetile în tri cojoace, de nu mai putẻ să facă nimica…. Una care era  mai mititică, să pus...