Ștefan Ieromonaful
Viața Sfântului Nicodim
Sfântul Nicodim trecând prin foc. În stânga, Sigismund al Ungariei iar în dreapta, Mircea cel Bătrân
https://tismana.ro/nicodim/cap2.htm - Paginile 47 - 65 - Arhimandrit al Marii Lavre a Mânăstirii Tismeana
Minunile Sfântului * Ridicarea lui la ceruri
Aşa dar văzând
sântul, că s’a făcut adunare multă de monachi şi de fraţi în Christos, pentru
mântuire şi că face trebuinţă de biserică mai mare şi de mânăstire cu ogradă,
pentru orânduiala monachicească, cu vieţuire de obşte, precum şi la mai sus
zisă întâia mănăstire a sa Vodiţa, a făcut sobor cu sfatu de obşte cu cei întru
Christos fraţi şi fii ai lui monachi, au socotit, că acest zis lucru de mânăstire,
nu se poate a se săvârşi numai prin osteneala şi truda lor, fără ajutorul
stăpânitorului ţărei aceştia. Ci fiind-că mai sus zisul Domn Vladislav V.V.
Ctitorul zisei mânăstiri Vodiţa, puţin mai trăind după isprăvirea zisei
mânăstiri, fiind foarte bătrân s’a pristăvit cătră Domnul, şi ne-având fii, ca
după moartea Domniei lui să rămâie Domn în scaunul Domniei lui, a rămas Domn şi
Clironom în locul său fratele său, Radu V.V. ce i-se zicea Negru, carele era
Domn preste Olt în cele 12 Judeţe numai.
Şi atuncea,
după ce a luat sub stăpânirea sa, numintul Radu Negru V.V. şi aceste 5 Judeţe,
ale Băniei Severinului, cu Ardealul şi Banatul, şi f ăcându-le tot o ţară cu
cele 12 Judeţe de preste Olt, a mers sfântul cu câţi-va părinţi monachi ai săi
la numitul Radu Negru V.V. ce era cu Domnia la târgul Argeşului. Şi precum
reposatul întru fericire fratele său cel mai mare, Vladislav V.V., a ascultat
pre sântul cu bucurie de au înălţat mânăstirea de la Vodita, aşa şi acest prea
bine-credincios Domn, Radu Negru V.V. a ascultat pre sântul, de a trimis şi a
înălţat din temelie acesta sânta monastire Tismeana. Dar fiind bătren şi
scurtându-i-se viaţa, a răposat şi a rămas mânăstirea nesăvârşită cu toate
lucrurile. Apoi, fiul său. Dan V.V. au săvîrşit-o la leatul (6894-1386) Octombre
în 3. dupre cum hrisovul său cel dă sântei monastiri pentru întărire, arată
zicend aşa:
Pentru că Eu
carele întru Christos D-zeu bine credinciosul Domn Io. Dan V.V. din mila lui
D-zeu, Domn a totă ţara Românescă, întru început de la D-zeu dăruindu-mi-se
Domnia, am aflat în pământul Domniei mele, la locul ce se numeşce Tismeana, o
mânăstire cu toate lucrurile nesăvârşită, pre care răposatul întru fericire
blagocestivul Radu V.V. Părintele Domniei mele, din temelie a înălţat-o şi
scurtându-i-se viaţa, nu s’a săvârşitu. Pre aceasta bine am voit domnia mea,
precum şi Domnia lui, şi de acaesta îndemnatu-m'am, a înoi dar pomenirea
Părintelui Domniei mele, şi drept sufletul meu cu chramul Prea Sântei Stăpînei
noastre Născătoarei de D-deu şi pururea fecioarei Mariei, a zidi şi a întări cu
toate adăugirile şi veniturile. Nu numai acestea, ci si câte a înkinat
Părintele meu mânăstirei, toate a le întemeia şi ale întări pentru mărirea
Dumnedeului meu şi întru lauda şi cinstea Prea slăvitei stăpânii mele, Prea curatei
Născătoarei de D-deu; ca pre acesta s'o aflu întru viaţa Domniei mele, întărire
şi ajutătoare şi întru înfricoşata ziua judecăţii vieţii vecinice mijlocitoare.
După aceasta întăreşte grîul din sudu-Jaleş în tot anul câte patru sute kile şi
lemnele de nuci toate din Dubăceşti, la rîul Jaleşului. Brânză şi caşcavale,
miere şi ceară, aşternuturi pentru case, postavuri pentru îmbrăcămintea
părinţilor. Acestea cu sumă de număr se da în tot anul din curtea Domniei.
Apoi întăreşce
câte a înkinat tată-său mănăstirei, moşii, sate, bălţi, kiar şi ale mănăstirei
Vodiţel cele mai sus arătate câte a înkinat unkiul său, Vladislav V.V.
După aceasta
întăreşte, ca să fie călugării înşişi stăpânitori în într’amândouă mănăstirile,
şi nici să se strice orânduiala lui Nicodim (adecă a
sântului). Şi că după moartea povăţuitorulul lor, altul nimenea să nu se
amestece, ci însuşi călugării pre care-l vor voi, pe acela să'l pue
povăţuitor, (adecă stareţ,) loru'şi. Că precum sau arătat mai sus,
pentru mănăstirea Vodiţa ce cu blesteme mari şi legături, întăreşce Domnul
Vladislav ctitorul, a nu se strica orînduiala şi aşăzământul sântului din
mânăstire în veci; Asemenea s’a asăzat şi pentru această sfântă mănăstire
Tismeana, a nu se strica cinul şi orînduiala lui Nicodim (adecă
a sântului), în veci. Fericitul răposatul acesta Dan V.V. precum în chrisovul
acesta al Domniei lui scrie încă mai cu groasnice blestemuri şi mai
mari legături. Care aceste mili şi aşezămînturi ale acestor două sânte
mânăstiri Vodiţa şi Tismeana şi Marele Mircea V.V. fratele zisulul
Domn Dan, V.V. fiiul lui Radu V.V. Negru, nu numai că le întăreşce, ci şi mai
adaogă sate, moşii şi altele, precum în chrisovul Domniei lui cu leatul (1387)
Iunie 17 arată. Asemenea şi fiii acestora, Dan V.V. sin
Dan.V.V. leatul (1424) Augustii 3 .Vlad V.V. sin Mircea V.V. leatul (1439) cât
şi alţi Domni în urmă, fii, nepoţi şi strănepoţi ai zişilor Domni. Nn numai că
au întărit cele mai sus cu chrisovele Domniilor, ce le-a dat la sântele
monăstiri acestea, ci au mai adăugat şi Domnia lor sate, moşii, bălţi, vămi şi
alte mili şi acareturi. Iar aceste sânte monăstiri s'au făcut si cu ajutorul
lui Cniaz Lazar, carele au foşt Impăratul Serbilor de mai sus zis. Insă nu
numai că a ajutat cu dări de bani, ci şi metoaşe, adecă sate cu moşiile lor în
ţeara Sărbească, au înkinat acestor sânte mânăstiri, precum pre larg arată
chrisovul lui Ştefan Despotul, fiiul numitului Cniaz Lazar, carele au fost în
urmă stăpânitorul Serbilor la anii dela facere (1396) în care chrisov scrie
aşa: " Cu mila a tot Puternicului D-zeu, Eu Ştefan cu credinţa
blagocestivă, în cursul stăpînirii celor, ce au fost mai nainte despoţi cu
multe păsuri, - au fost împresuraţi de limbi, omenii cei mici şi cei mari
împreună şi mânăstirile şi călugării cu toţi dinpreună erau cuprinşi în multe
feluri de scârbe, precum eram şi eu. Iar când bine au vrut bunul D-zeu a mântui
pre oamenii săi, carele dintru strâmtorare la lărgime, şi din neputinţă la
putere, şi din scârbă la veselie aduce, adus'au şi pre mine după bunătatea sa,
dintru nevolnicie la volnicie slobodă, şi dintru mic la prea înălţat scaunu.
Atunci şi eu volnicie am dat mânăstirilor şi fieşce-căruia al său, ce s'au
căzut să aibă. Intru carele si mânăstirile din ţeara Românescă, carele cu
ajutorul fericitului parintelui meu s'au făcut, chramul Născătoarei de D-zeu la
Tismeana, şi al marelui Antonie la Vodiţa, metoacele, care avea întru
stăpînirea împărăţiei mele, asemenea ca şi altele întru uitare şi pustiire s'au
făcut, pre carele bine vru înălţimea mea, iarăşi ale face pre seama mai sus
numitelor mânăstiri.
Apoi dă
volnicie, ca oricine din cei fugiţi din pricina răsmiriţilor, şi întor-cându-se
vor voi să locuiască în satele mânăstireşci, sa fie slobozi şi nimenea din
slujbaşi să nu-i oprească, fără numai pre aceia, carii vor fi cu pricini
făcători de rele, că acestora zice, că nu li se dă voie, cât şi altele mai zice
şi întăreşce pentru satele mânăstireşci. Iar mai pre urmă zice aşa : "
toate acestea câte mai sus s’a zis, cu credinţa şi porunca Impărăţiei mele, am întăritu să
fie neskimbate şi
nemişcate întru viaţa lui
Kir Popa Nicodim (adecă sântul,)
aşa şi după moartea lui întru toţi anii
vieţii împărăţiei mele. Iar după skimbarea Impărăţiei
mele, după porunca lui D-zeu pre carele Dumnezeu după buna vrere va
alege a fi ţiitoru scaunului meu, rog, sa păzească
acestea, ce mai sus s’au zis, ca şi el păcat să nu-şi câştige; şi
pomana noastră să nu o stingă, întru acele mânăstiri în anul viacului. Care
aceste ajutoare şi daruri de miluiri, de moşii şi de altele, dupre cum se
cuprind în chrisoavele de mai sus arătate, ale bine-credincioşilor întru
fericire răposaţi Domni, şi ale lui Ştefan Despotul, ctitor sântelor mânăstiri
Vodiţa şi Tismeana, le întăreşce şi Jicmond Impăratul Romei, şi
Craiul Unguresc în chrisoavele seale, ce le-a dat acestor
sânte mânăstiri; unul la anii dela Cliristosu (1520). iară altul la anii
(1529), întru care chrisoave scie aşa: "Jicmond cu mila lui D-zeu
Impăratul Romei şi Craiul Ungariei şi. altor ţări Crai, pomenindu-le anume :
Apoi zice: Aceasta dau de şcire tuturor credincioşilor noştri, mai marilor
Bisericilor şi stăpânitorilor, şi Şpanilor şi pârcălabilor şi altor cinstiţi
oameni, şi a tot omul mare şi mic, care ţin de mine (şi altele) şi zice toţi să
crează şi să nu fie volnic a sta înprotiva poruncii aceştia pentru monăsti-rea
Popei lui Nicodim dela Tismeana (adecă sântul), unde se prăznuesce Adormirea
sântei fecioarei Mariei.
Iar în cel al
doilea chrisov zice : a nu sta înprotiva monăstiriior Popi lui Agaton, a
sântului Antonie la Vodiţa şi a prea sântei Născătoarei de D-zeu la
Tismeana". Apoi mai zice: şi cu credinţa mea am priimit ori-ce au fost ale
lor mai nainte vreme, şi acuma să fie ale lor toate şi slobode, toate satele cu
toate chotarele şi vama munţiior jumătate; de la Olteţ până la poarta de Fer şi
vîrşiile la Dunărea şi virul tot dela iuţi şi skelea trecătorea Dunărei la
Bistriţa, şi satele din ţeara Sârbiască, ce li-a înkinat Cniaz Lazar, părintele
lui Ştefan Despotul, toate să fie ale lor slobode şi vecinice de acum şi până
în veac. Şi nimenea să nu le stea lor împrotivă ori pentru ce lucru; nici
oamenilor lor nici a mărfilor; şi ori-ce vor eumpăra şi ce vor vinde, au pre
uscat au pre apă, şi pre unde vor umbla omenii lor cu marfa lor nici înţr'un
loc în ţeara mea vamă, să nu dea, ci sa umble slobozi". Apoi iară zice:
"Toate să fie ale lor slobode, cum au fost şi mai înainte vreme, aşa să
fie până în veci; toate ale monăstirilor lui Popa Nicodim, adică sântul şi a
Popei lui Agaton, adică a Diadohului sântului şi a călugărilor lor, şi in urma
lor, carii vor fi lăcuiiori într'acele sânte locuri, întru acea orânduială şi
întru Christos fraţi, carii i-am luat noi, ca să'i hrănim şi sa'i păzim pentru
a lor slujbă şi buna credinţă, bună legea lor să petreacă şi legea lor să'şi
ţie în Bisericile lor, şi nimenea să nu fie volnic a le sta împrotivă, au ai
bântui pentru legea lor şi altele". Iar la sfârşit arată şi unde s’a dat
chrisoavele. Cel dintâi zice, că sa dat în mânăstirea Tismeana, iar cel al
doilea în Pojun. Care aceste întăriri ale lui Jicmond Impărat, întocmai le
întăreşce şi'iarăşi dela Hunada V. V. Ardealului în cartea sa la anii dela
Christos (1444).
Insă aceste
perilepse de chrisove Domneşci şi Impărăteşci s'au scris, pentru ca să se şcie
în ce vreme şi în ce zile de Domni şi Impăraţi a fost sântul, şi de care Domni
s’a înălţat întâi din temelie aceste sânte mânăstiri. Al doilea ca să cunoascem
si să ne minunăm de darul Prea milostivului, D-zeu, ce se revărsa prin sântul
în inimile bine credincioşilor Domni şi Impăraţi de atuncea, de le da rîvnă a
asculta pre sântul pentru înălţarea şi zidirea şi înfrumuseţarea sântelor
mânăstiri cu zugrăvituri şi cu altele prin Biserici. Pentru miluirea cu moşii,
şi cu altele şi pentru întărirea a bunei rendueli a tagmei monachiceşci, dupre
cum va aşeza şi va orândui sântul şi pentru credinţă şi lege, precum s’a zis
mai sus, de a nu se strica în veci. Şi că într'o vreme ca aceia au fost aceste
miluiri şi întăriri de aşezământuri ale acestor sânte mânăstiri, când iara-şi
împăraţii şi Domnii cei pravoslavnici începuse a fi împresuraţi de limbile cele
păgâne, adecă de Agarenii, Turci şi de Tătari, cu multe scârbe şi mari nevoi şi
strâmtorări; precum de aceasta se dă înţelegere, din perilăpsu de chrisov de
mai sus a lui Ştefan Despotul.
Deci, după cea
de tot săvârşire şi întemeiere întru toate a acestor sânte mânăstiri Vodiţa şi
Tismeana, străbătând vestea în toate părţile în ţeara acesta şi peste munţi în
Ardeal, şi într'alte părţi şi preste Dunărea în taotă ţeara Serbiei, şi în alte
părţi pentru buna orînduială a tagmei monachiceşci, si a altor orândueli,
plăcute auzului omenesc, la carele dorea mântuirea din tot sufletul, precum s'a
zis şi mai sus, foarte mulţi locuitori şi călugări cu viaţă înbunătă-ţită s’a
adunat întru amendouă mânăstirile, cu care călugării şi fraţii în Christos
locuind Sântul în Sânta mânăstire Tismeana ; iar în sânta monăstire Vodiţa
Ieromonachul Agaton, de mai sus zis. Şi vieţuind sântu pre plăcere D-zeească,
ca vieţuire de obştie, kip şi pildă de fapte bune, într'amândouă mânăstirile
tuturor făcându-se, pre toţi la calea mântuirei povăţuindu-i, i-a îndreptat. Şi
luând sântul de la Dumnedeu dar, de facere de minuni şi putere asupra
duchurilor celor necurate, precum s’a zis mai sus, multe şi nenumărate minuni a
făcut, cât a trăit în viaţă, izgonind dracii din oameni şi tămăduind tot
feliliul de boale şi neputinţe. Şi zic, că şi în foc a intrat şi a eşit
ne-vevătămat, cât nici de chainele lui nici de părul capului lui nu s’a atins focul.
Eră pentru
intrarea în foc se zice aşa, că străbătând auzul prin toate părţile pentru
darul lui D-zeu al facerilor de minuni, ce se făcea prin s-tul, a mers auzul şi
vestirea până la Jicmond împăratul Romei şi Craiul Ungariei cel mai sus zis. Şi
că acest împărat, având o fecioară o rudenie a sa de aproape, alt zic că o
fiică a lui, ce se bântuia de duch necurat şi multă vreme
mai 'nainte prin doftori şi prin alte meşteşuguri vrăjitoresci
keltuia averea sa, şi n'a putut. nimic de ase tămădui, apoi aducându-şi aminte
de auzul şi vestirea minunilor lui D-zeu, ce se făcea prin sântul, izgonirea
duchurilor necurate din oameni şi tămăduirea a
tot felul de boale şi neputinţe, s’a aprins cu râvnă, că
nu numai cu auzul să audă, ci şi cu okii să vază, a trimis oameni împărătesci,
ca să aducă pre sântul acolo la împărăţie, unde era rudenia sa cea bolnavă, ca
să o tămăduiască de duchul cel necurat ,ce o bântuia, iară sântul, fiind
atuncea bolanv şi nepututincios foarte pentru bătrâneţe, n'a putut merge
pentru neputinţa slăbiciunei bătrâneţilor şi a boalei, ce era atuncea bolnav,
din iconomia lui D-zeu. Eră trimişii întorceându-se, deşerţi la Impăratul şi
spuindu'i de această, că n'a putut veni, nu s’a mâniat asupra sântului,
ci mai cu râvnă şi cu durere aprinzându-se, ca să vadă pre sântul,
n'a socotit mărimea împărătescă, şi depărtarea locului, şi osteneala
drumului, ci luându-şi pre rudenia sa cea bolnavă, a venit la sânta
mânăstire Tismeana, împreună şi cu alţii din cei mai credincioşi ai lui, domni
boieri, căpitani, şi câţi-va ostaşi. Iară precum că a fost adevărată venirea în
mânăstire a numitului împărat Jicmond, se dă adeverată încredinţare din zicerea
de mai sus a perilipsului chrisovului său, că s’a dat în Tismeana ne
dând de ştire sântului, pentru venirea lui la mânăstire, şi cum s'a apropiat,
şi a dat de apa râului Tismenii, şi a început a întra pe valea sântei
mânăstiri, îndată şi duchul cel necurat din rudenia împăratului a început a
striga, că nu poate de a mai merge de aice înainte, căci îl arde focul D-zeirei
al darului sântului duch, ce locueşce în răul bătrân Nicodim de
la Pişători. Şi aşa strigând duchul cel. necurat şi scrişnind cu dinţii, făcănd
spume şi scuturându'o, o a trântit jos, şi lâsându o ca pre o moartă a eşit
dintr'ânsa, pre care toţi cei-ce era împreună cu ea, o socotia că a murit, ci
nu după mult ceas s’a sculat sănătoasă, mulţumind şi slăvind pre Iisus
Christos, D-zeu cel adevărat, şi pre prea curata lui Maică, pururea fecioarei
Maria, si pre bătrânul Nicodim, ce prin rugăciunile lui zice, ca s'a mântuit de
duchul cel necurat. Şi văzând Impăratul şi cei împreună cu el aceasta
înfricoşată şi mare minune, pre toţi i-a cuprins frică şi spaimă, şi
mirându-se, zicea cu un glas toţi, cum dracul, cât s’a apropiat de locaşul
acelui om Nicodim, pre carele l'a numit rău bătrân, n'a putut merge mai mult,
nici a mai lăcui în fecioară, dară când ar fi fost de faţă acel om, ce ar fi
fost. Şi aşa înspăimântaţi pentru minune, şi cu bucurie pentru tămăduirea
fecioarei, au mers în mânăstire, dară sântul mai 'nainte cunoscând cu duchul
tămăduirea şi izgonirea duchului cel necurat din fecioară, şi venirea
împăratului în mânăstire, a poruncit preuţilor şi diaconilor de s'a îmbrăcat în
sântele odăjdii, asemine şi sântul îmbrăcându-se, a luat sânta Evangelie, iar
preuţii sânte cruci, şi diaconii, lumini aprinse, si cădelniţi cu tămâe în
mâini, şi fâcând litie, cu toţi părinţii şi fraţii leremonachi, şi monachii, au
eşit înaintea împăratului, de l'au întîmpinat şi l'au primit în sânta
mânăstire, cu mare cinste. Dar împăratul mai nainte până a nu intra în
mânăstire, dăduse poruncă la toţi ai săi, ca niminea să nu scoată grai din gură
în mânăstire, pentru tămăduirea fecioarei de Duchul cel necurat. Deci a zis
Sântul cătră Împăratul, mai la urmă, după alte multe cuvinte duchovniceşci de
mântuire : Să trăecşci întru mulţi ani împărate, şi te bucură, dând slavă şi
mulţămită pre Milostivului D-zeu, cel a tot
puternic, şi crede din tot sufletul către Mântuitoriul nostru Iisus Christos,
fiiul lui Dumnezeu cel adevărat, şi precuratei Născetoarei de Dumnezeu, pururea
fecioarei Mariei Maicei sale, stăpâna nostră cea pre milostivă, carea a
tămăduit şi-a izgonit pre dracul din fecioara rudenia ta.
Minunea purceilor gătiţi
Atuncea Impăratul au zis
către sântul aşa, eu părinte am auzit, că scrie prin
scripturile vostre, că mulţi cu acea credinţă, precum înveţi tu, au
intrat prin foc şi nu i-a vătămat nimic, cât nici de chaine, nici de părul lor
nu s'a atins focul, aceiaşi voiescu eu, ca să faci şi tu aşa, de a trece prin
foc. De nu te va vătăma nici pre tine focul, precum pre aceia, apoi şi eu voiu
crede, precum şi voi credeţi, şi voiţi primi drepta credinţă, şi ori-ce mi vei
zice pentru credinţă te voi asculta, şi toate le voiu face. Iar neputând a face
aceasta, urgie şi pedeapsă mare va fi asupra ta, şi asupra tuturor celor ce
locuesc în mânăstirile tale, vrend Împăratul cu aceasta a doua oară ispitire şi
a înfricoşa pe sântul. Iar sântul de aceasta netemându-se, a zis către
Împăratul, ca să'i dea soroc până a doua-zi, şi dându-i-se a petrecut întru
acea zi şi noapte în post, în privighere, şi în rugăciune către D-zeu şi către
prea curata lui Maică, iar adoua-zi sântul puind nedejdea spre ajutorul darului
facerilor de minuni al prea Milostivului D-zeu, a poruncitu, să facă foc mare,
în mijlocul mânăstirei înaintea sântei biserici, şi făcăndu-se focul a intrat
sântul în Biserică în sântul altar, şi s’a înbrăcat în sântele veştminte cele
preotesci, asemenea a poruncit Ierodiaconului ucenicului său să se înbrace în
cele diaconeşci şi să ia cădelniţa cu tămâe, şi crucea în mână. Luând sântul
sânta Evangelie şi crucea în mână. Si mergend unde era focul făcut foarte mare,
a poruncit diaconului să cădească focul de trei ori, înprejur şi căduidul a zis
către sântul. Blagosloveşce stăpâne. Iar sântul blagoslovind, şi însemnând
cruce de trei ori, asupra focului cu sânta cruce, şi însemnându-se şi pre sine
cu semnul sântei cruci, a poruncit şi diaconului să vie după sine. Şi o minune!
focul cel atâta de mare era asemenea celui din câmpul Deirea dela Vavilon. Cum
sântul cu piciorul în foc au păşit, văpaia focului în două s'a desfăcut, cale
sântului făcând, şi când în mijlocul văpăii era, mai mult de cât, un sfert de
ceas şedea. Şi aşa împreună cu diaconul său, în numele prea sântei Treimi, in
trei rânduri intrând şi eşind, a remas nevetămat, încă nici de chaine, nici de
părul capului lor nu s’a atins focul, care pre toţi cel-ce de departe privea,
îi dogorea şi 'i ardea.
Atuncea împăratul şi
cu toţi al lui, ce era împreună cu-el, văzând acesta mare şi înfricoşată
minune, ce s’a făcut prin sântul cu puterea lui D-zeu,
cu darul sântului Duch, a
căzut la picioarele Sântului, cerend ertăciune. Iar
sântul cu duchul blăndeţelor ertându’i şi blagoslovindu'i mult i-a învăţat, pentru
a numai ispiti puterea lui D-zeu şi darul sântului Duch al facerilor de minuni,
care se face prin oamenii cei drept credincioşi, precum i s’a mai zis, pentru
ca să nu le vie asupra, prin slobodirea D-zeiască, vre o pedepsă de
duchuri necurate, mai rea, de cât la fecioara cea tămăduită, care s'au zis mai
sus. Iară împăratul şi cei împreună cu dânsul, înspăimântându-se şi
înfricoşindu-se pentru aceasta foarte, şi umilindu-se de învăţăturile Sântului
cele duchovniceşci, a primit sânta şi dreapta credinţă, şi prin punerea
mâinilor Sântului, împăratul şi toţi cei împreună cu el, ai lui miniştri şi
cei-lalţi sântului botez desăvârşit sau învrednicit, şi zic unii că împăratului
la sântul botez numele de Matei i sa pus; cu toate că în chrisoavele lui cele
de la sânta mânăstire, pentru întărirea moşielor, şi a satelor şi a altor
dreptăţi, pentru credinţă, şi aşezămenturi de ale sântei mânăstiri, Jigmond se
numeşce, precum sau zis mai sus. far care, chrisovu ce scrie,
că sau dat în Tismeana, se înţelege, ca după facerile de
minuni ale sântului, şi după ce aţi
primit împăratul sântul botez, l'au dat sântei
monăstiri. Iar într'alte istorii ale scrierii anilor împăraţilor Romei,
Sigizmond îi zice. Dar într'un sicriaşi de argint, în carele ieste
sântul deget al sântului, împreună cu alte sânte părticele de sânte Moaşte, ce
s'au scris mai sus, în care sicriaşi, ieste scris kipul sântului în argint, cu
toate, minunile seale, dela naştere până la pristăvire. Adecă Naşterea
sântului, sântul botez, primirea cinului călugăriei, primirea chirotoniei
diaconiei, şi a preoţiei, şederea cu împăratul la masă, trecerea prin foc,
pristăvirea, adecă îngroparea în morment. Iar la capul împăratului, unde şeade
cu sântul la masă, ieste scris Matiaşi Impăratul, şi acest sicriaşi ieste făcut
cu keltuiala lui Nicodim Ierodiaconul, la anii de la facere (1601). Să găseşce
scris în condica mânăstirei Coziei un chrisov, cel dă aceştii monăstiri un
Mateiaşi, Craiul Ungariei dela Buda la anii dela Christos, (1473), care se
vede, că a fost cu mulţi ani mai în urma Sântului aceasta. Iar sântul după ducerea
împăratului din mânăstire, şi alte multe ne numărate minuni au mai făcut, cât a
mai trăit în viaţă cu puterea lui Christos D-zeu. Şi fiind atuncea foarte
bătrân, precum s’a zis şi mai sus, a voit, ca cea-laltă rămăşiţă a vieţii sale
să o petreacă în linişce, şi mai cu plăcere D-zeiască, a trimis de a kiemat pre
Ieromonachul Agaton, ce era orânduit purtător de grijă în locul său, la
mânăstirea Voditii, şi i-a încredinţat şi sânta mânăstirea acesta Tismeana, de
a fi în locul său următor, şi purtător de grijă, adecă Egumen preste amendouă
sântele mânăstiri, Vodiţa şi Tismeana. (Şi această diadochie a părintelui
Agaton, se adeverează întâi dintr'o carte fără leat a lui Marelui Mircea
V'oevod, feciorul Radului Voevod Negru, în care carte scrie cătră toţi locuitorii
moşielor, acestor două sânte mânăstiri, ce era daţi spre poşluşanic, zicându-le
aşa, şi precum aţi avut întru cinste pre popa Nicodim, adecă pre sântul
aseminea să cinstiţi, şi să ascultaţi pre popa Kir Agaton, cât ca pre faţa mea
aşijderea, şi toţi fraţii, adecă Părinţii călugări din mânăstire. In-tr'alt kip
să nu cutezaţi a face, după porunca Domniei mele. Şi mult învăţându-lu pentru
cele duchovniceşci, orândueli ale sântelor mânăstiri şi cum să se poarte cu
părinţii, şi cu fraţii întru dragoste cu toţii, dela mic până la mare, şi cum
să primiască pre cei călători, şi pre cei bolnavi să'i caute, s'a suit în
peştera cea mai de sus zisă, în care a găsit şarpele, care este deasupra de
mânăstire în peatră, care peşteră o avea gătită de mai nainte, de când venise
aice pentru trebuinţa liniştirii sale, precum se vede până astăzi cu
zidire în faţă, căci adeseori şi mai nainte se suia şi se liniştea într’însa,
şi suindu-se s'au dat pre sine spre linişce desăvârşită, petrecând numai cu
unul D-zeu prin post şi privegheri de toată noaptea, şi în rugăciuni prin
plecări
de genuki, şi
vărsări de lacrimi necontenite, cătră prea milostivul Mântuitorul nostru Iisus
Christos, pentru mântuirea sa şi a tuturor drept credincioşilor christiani, si
numai din Sâmbătă în Sâmbătă spre Duminecă şi la praznice împărăteşci, se
pogora de era noaptea cu părinţii la utrenie, şi la privigheri de toată
noaptes, şi a doa-zi la slujba sântei, şi D-zeeşcei liturgii, slujea cu
părinţii sobor de se împărtăşa, cu prea sântele şi de viaţă făcătoare taine ale
Mântuitorului nostru Iisus Christos si după săvârşirea sântei D-zeeşcei
liturgii, pre mulţi din cei bolnavi şi neputincioşi, şi pre cei munciţi de
duchuri necurate, ce să afla veniţi, în sfânta mouăstire, cu credinţa pentru
tămăduire prin punerea mâinelor, şi prin sântele seale rugăciuni, îi tămăduia,
iar alţii, ce venea mai cu credinţă, şi cu fierbinte dragoste către sântul,
numai cât se atingeau de imbrăcămintele cele preoţeşti, când sluja Sântul si
era cu sântele daruri, la sânta şi D-zeeasca liturgie la văchodul cel mare, se
tămăduea de boalele şi neputinţele lor, iar după tămăduirea bolnavilor, intra
Sântul cu adunarea părinţilor la masa cea de obşte de mânca puţin din toate, ce
se găsea puse pe masă, întru slava lui D-zeu şi Mântuitorului nostru Iisus
Christos, si a prea sântei stăpânei noastre născătoarei de D-zeu pururea
fecioarei Mariei Maicei seale, şi după scularea dela masă, lua puţină pâine şi
apă, şi degrab se suia la peşteră, şi aşa într'acest feli de liniştită viaţă, a
petrecut ca la patru cinci ani mai bine.
Apoi din descoperire
D-zeească, cunoscend sântul mai nainte, că i-s’a apropiat sânta şi fericita
mutarea sa cătră Domnul, şi aproape fiind sântul şi D-zeescul praznic al
naşterii Domnului şi mântuitorului nostru Iisus Christos, s'a pogorât din
peşceră în mânăstire şi a petrecut în post în privighere, în rugăciune, în totă
noaptea aceia a privigherii praznicului. Cu adunarea a tot soborul părinţilor
în biserică, cât şi la sânta şi D-zeeasca liturgie slujind cu soboru s'a înpărtaşit
cu sântul trup, si sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru lisus Christos.
Iar după săvârşirea sântei şi D-zeeşcii liturgii, a mers la masa de obşte cu
toată adunarea părinţilor şi a fraţilor din mânăstire şi acelor, ce se
sichastrea la linişte în pustietate, fiind că aşa era obiceiul, precum şi până
astazi vin cei de pre la skituri, duminicile, şi la praznicile cele mari
împărăteşci, şi gustând foarte puţin din cele, ce se afla la masa bucate, iar
sculânduse dela masă, a făcut cuvântu pentru mântuire, învăţând pre toţi de
obşce cu cuvinte duchovniceşci, cum se vieţuiască în monăstire până în
sfârşitul vieţii, întru unire şi dragoste unul cu altul, în smerenie
duchovnicescă, în supunere şi în ascultare, până la moarte ascultând pre mai
marele lor, ca pre însuşi Christos D-zeu ; si nimic al său sa voaescă a fi, şi
toate de obşce, la toţi să fie, până la acu, şi la aţă, şi mai vârtos să urmeze
toţi aşezământului, ce l’a lăsat prin scris a se ţine nestrămutat, dacă cu
adevărat voiesc a se mântui de vrăjmaşul dracul, şi după sfârşit a dobândi
viaţa de veci.
Care acest aşezământ al
sântului, ce l'au făcut şi lăsat în scris mânăstirilor sale, Vodiţa şi
Tismeana, se adiverează mai întâi din Chrisovele ctitoriceşci, precum s’a zis
mai sus, adecă nici să se strice cinul şi orânduiala lui Nicodim, adecă a
Sântului, şi porunca Domniei mlee adecă a D-lor, care a întărit aşezământul
sântului. Iar mai pre urmă se adeverează mai pre, larg din cărţile
Patriercheşci, ce s’au făcut, cu mari legături şi afurisanie, din porunca
Domnilor strănepoţi ai Domnilor ctitori de mai sus zişi şi de Mitropoliţii
ţărei. După ce s’a răpus dela mânăstire cartea cu aşezământul sântului. Ci după
acesta învăţătură le-a arătat, că i-s’a apropiat sântul şi fericitul sfârşit al
vieţii lui cei trecetoare din moarte la viaţă, care viaţă din pruncie până acum
o a dorit, precum cerbul cel însetat de izvoarele apelor, aşa şi sântul până la
săvârşit. Apoi mergând în kilia sa de mai nainte egumenescă, şi pe toţi la sine
kiemându-i de rând, câte pre unul, tuturor le-a dat părintesca blagoslovenie,
şi sărutarea cea mai de pre urmă şi întru aceeaşi războlindu-se oareşi-ce de
boală, după fireasca datorie, a doua-ăi în 26 zile ale lunii lui Decembrie
prin, neîncetatele sele rugăciuni s’a dat sântul său suflet, în prea sânte
mâinele prea doritului său stăpân, Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus
Christos, pre carele din pruncie dintru începutul vârstei sele cei tinere până
la săvârşitul vieţii din tot sufletul l'a iubit.
URMEAZĂ
https://tismana.ro/nicodim/cap3.htm
- Paginile 65 - 82 - Efectul
răzmiriţelor asupra Mânăstirii Tismeana; Ascunderea moaştelor Sfântului *
Furtul sicriului
Prof. Nicolae N. Tomoniu
Articol scris pentru revistă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu