Monografia Tismana vol. I - (pag. 76-81) - Participanţii în războaiele mondiale

 1.3.2.3 Despre participanţii în războaiele mondiale în ordinea gradelor militare. Printre participanţii de onoare se numără căpitanul Ion Neferescu. Facem precizarea că în unele documente apare ca Ioan Neferescu. Certificatul de naştere al acestuia, pe care-l deţin în copie, este clar: Ion Neferescu.

Căpitanul Ion Neferescu

            Născut în satul Gornoviţa, comuna Tismana, judeţul Gorj, la 15 octombrie 1889.             Face parte din marile familii de învăţători ai Tismanei:

            Ion Lascu Neferescu zis Ungureanu (născut în 1860, decedat în 1935)

            Dumitru Popescu (născut în 1864, decedat în 1957)

            Ion Neferescu (născut în 1889, decedat în 1953)

            Ion Aurariu (născut în 1897, decedat în 1960)

            Căsătorit cu Tanţa Neferescu, fiica învăţătorului Dumitru Popescu

            Cumnat cu Tică Popescu (coautor al cărţii Ion Conea - C. Popescu-Tismana *** Tismana şi împrejurimile ei - Tismana et ses allentours”) şi Sebastian Popescu

            Ofiţerii săi în Războiul de reîntregire a Neamului au fost: Constantin Diaconescu – Racoţi, Ion Tiutilescu – Scoarţa, V. Glogoveanu – Glogova

            Decoraţiile căpitanului Neferescu: „Mihai Viteazul cls. III”, „Legiunea de onoare a Franţei”,  „Crucea de fier franceză” ,  „Coroana României”

După unele mărturii ale rudelor a murit la Jilava. După mărturia fiicei cumnatului său Tică Popescu, doamna Anca, Neferescu ar fi murit  în închisoarea Văcăreşti la 21 noiembrie 1953.

In imagine: căpitanul Ion Neferescu şi ofiţerii săi

In anul 1977, sora acestuia d-na Constanţa Neferescu a solicitat autorităţilor locale construirea unui monument în dealul Nereaz (Mereaz) pe terenul primit de acesta după demobilizarea din război. Preşedintele de atunci Modoran Ion, secretar al organizaţiei PCR (Partidul Comunist Român) Tismana, a trimis-o la Vasile Chirculescu, secretar adjunct cu probleme de propagandă al PCR Tismana. (locul II în ierarhia locală) Acesta a trimis-o la mine, în calitate de director al Căminului Cultural. Era o problemă spinoasă, se auzeau zvonuri că făcuse parte din anturajul M.S. Regele Mihai când acesta îşi sărbătorea ziua numelui la mânăstirea Tismana.

Pentru a ilustra atmosfera din aceea vreme să vedem un articol scris de mine, imediat după împuşcarea lui Ceauşescu. Bineînţeles că el n-a fost acceptat de nici un ziar de atunci:

Dezvăluiri: În plină „iepocă” ceauşistă a fost construit un monument al unei victime a comunismului în anul 1977

ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI LA TISMANA

Prin anii 1975-1980, în Gorj, era în plină glorie, "Primul-secretar cu propaganda" temutul Constantin Drăgoescu, o namilă ce teroriza judeţul  de la un capăt la altul. Cu deosebire, îi plăcea să-şi bată joc de "cadavrele didactice", asta era sintagma acestui Goebles al Gorjului pentru intelectualii satelor. Sintagmă, nedespărţit glazurată cu "cei mai puturoşi şi beţivi tovarăşi cu diplomă". Nu era o noutate, toată nomenclatura comunistă şcolită la „patru clase şi-o broşură”- aşa era cunoscută printre dascăli „Academia” Ştefan Gheorghiu - avea ură neîmpăcată pe cei cu diplome „bune”.

 Bineînţeles, în urma a numeroase invective  care li se atribuiau cu dispreţ comunist, cadrele didactice, îşi făceau meseria în silă, conştienţi de "starea de război" ce le fusese declarată deschis.

"Primul" Drăgoescu, avusese şi o „reuşită” a aparatului său de represiune şi era atât de plin de el însuşi încât, era convins că nici unul din dascăli nu i-ar mai fi trecut prin minte să-l mintă, sau să aibă curajul de a face un act ne conform  cu  "etica şi morala socialistă".

„Reuşita” era faptul că Securitatea tocmai anchetase cazul învăţătorului Ion Ciuncanu din Topeşti care "îndrăznise" să scrie Congresului Partidului Comunist şi  Marii Adunări Naţionale, să nu-l mai aleagă pe Ceauşescu, în funcţia de secretar general al PCR, pentru că propaganda şi cultul pentru el şi soţie, va duce România la dezastru. După "prelucrarea cazului" şi excluderea acestuia din partidul comunist, "primul", era convins că multă vreme "cadavrele didactice vor sta la locul lor".

Ori, se înşela! Tocmai această atmosferă de siguranţă şi încredere cu care se înconjuraseră "tovarăşii" a dus la prăbuşirea sistemului comunist. Toţi dascălii intuiau, că acest tam-tam era făcut tocmai pentru faptul că „orânduirea socialistă superioară” începuse să se zdruncine. Însăşi regimul îşi simţea slăbiciunile. Şi trebuia să le acopere nu numai de gălăgia propagandistică ci şi de critici virulente către acei care începeau să-şi dea seama de realitate: intelectualii.

Cei mai vizaţi dintre intelectuali, erau cadrele didactice. După Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, din anul 1975 de la Helsinki, bruiajul posturilor de radio din vest încetase iar dascălii aveau, după zeci de ani de interdicţie, acces la o informaţie corectă. Din acel an, radiourile Europa Liberă, Vocea Americii, Vocea Germaniei şi BBC erau ascultate zilnic.  Se credea, pe bună dreptate, că în primul rând prin dascăli veştile se puteau răspândi în rândul maselor populare, sau mai rău, în rândul noilor generaţii de elevi. Conferinţa de la Helsinki era prima mare bombă cu efect întârziat pe care comunismul o înghiţise. Se credea că prin diverse metode intelectualii vor fi ţinuţi totuşi în frâu iar masele populare obişnuite cu minciuna „socialismului biruitor” vor reacţiona „invers” la ştirile „propagandei occidentale”.

Eroare! Bomba înghiţită de sistemul comunist la Helsinki conţinea „adevărul”, „dreptul la adevăr” şi „corecta informare” a cetăţenilor ţărilor semnatare.Nu există armă mai puternică decât adevărul! O minciună se poate susţine numai prin alte minciuni iar un singur adevăr poate distruge un munte de minciuni.Adevărul pe care-l spusese învăţătorul Ciuncanu zdruncinase mitul „epocii” Ceauşescu.Iată momentul când m-am hotărât să ridic monumentul comemorativ al eroului neamului românesc şi al Tismanei, căpitanul Ioan Neferescu.

Încă un adevăr printre multe altele care începeau să fie spuse chiar dacă, în acele vremuri, el era dezvăluit doar pe jumătate.Era totuşi, începutul sfârşitului mult trâmbiţatului „comunism atotbiruitor”.

 Jumătate de adevăr şi restul pentru mai târziu

 Lipsa totală de activitate a "factorilor de răspundere" a căror singură preocupare reală erau "şedinţele", în fapt monoloage de auto „proslăvire” m-a făcut să întocmesc, în calitatea mea de atunci de director de „cămin cultural”, o documentaţie în vederea construirii unui monument comemorativ căpitanului Ioan Neferescu  din Tismana.

Trebuie precizat că la Tismana, directorul de cămin cultural nu era „un factor de răspundere” pe „linie” politică. Se încercase cooptarea mea în „comitetul” PCR comunal dar replica a fost promptă: ori fac activitate culturală seara la căminul cultural, ori vin la primărie până la ora 16 „să fac hârtii”. Cum ameninţam că în al doilea caz refuz funcţia, am fost lăsat în pace. 

Eram aşadar destul de independent politic pentru a lua iniţiativa documentaţiei  cu toate că era vorba despre fapte petrecute "pe timpul exploatatorilor"... Mai mult, eram convins că "documentaţia" o să treacă prin semnături şi ştampile, "răsfoită de ochii lumii" şi aşa s-a şi întâmplat: "Băi, vedeţi să o faceţi cum trebuie, ştiţi voi...".

La prima vedere totul părea în ordine dar este de ajuns să spun că eroul Neferescu Ioan, n-a murit între cele două războaie mondiale cum scriam eu în documentaţie şi deja lucrurile se complică. Iar dacă adaug şi faptul că acesta a fost arestat şi dus de comunişti la muncă silnică, în Delta Dunării, la stuf, atunci lucrurile sunt complicate rău. Ce s-ar fi putut întâmpla dacă s-ar fi aflat adevărul? Ce s-ar fi putut întâmpla dacă aş fi scris că eroul care ţinuse piept nemţilor la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, fusese ucis mişeleşte de comunişti în închisoare? Poate că nu aş fi avut aceeaşi soartă ca el, vremurile se mai schimbaseră, dar o soartă mult mai rea ca a învăţătorului Ciuncanu tot aş fi avut.

Deci, pentru ca documentaţia să treacă de semnăturile necesare, am omis voit ultima parte a biografiei eroului. Astfel, ea a fost semnată rapid de "secretarul cu propaganda" de atunci al comunei, Vasile Chirculescu. Acesta era atât de mult în afara culturii, (de meserie electrician) încât, în sat fiind, ar fi putut foarte bine să întrebe primul bătrân întâlnit în cale cine a fost Neferescu. Ignorant însă ca şi şeful lui, "tovul" Drăgoescu, el a semnat documentaţia fără a clipi. Probabil că propunerea de a fi ridicat acest monument "în cinstea zilei de 23 august" l-a dat gata…

               Cât despre Drăgoescu, acesta semna documentaţiile venite din teritoriu cu cel mai mare drag. Nu conta ce se scria în ele, ci faptul că el „Marele Dragoescu” le semna.

Ioan Neferescu – restul de adevăr

 E bine ca adevărul să fie dus până la capăt. E bine să se ştie pentru generaţia de mâine. Este bine să se ştie pentru istorie: căpitanului Neferescu Ioan, erou al luptelor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz i-a fost pusă pe piept decoraţia "Legiunea de onoare a Franţei" de însăşi regele tării. Şi a fost invitat de rege, în fiecare an, să sărbătorească la 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Ori, tocmai aceste onoruri i s-au reproşat de comunişti: după expulzarea forţată a regelui din ţară, toţi cei din anturajul lui, dar mai ales fideli lui, trebuiau fie lichidaţi, fie încarceraţi. Aşa au căzut victime, o seamă de "chiaburi şi legionari" ai Tismanei.Printre ei, au fost arestaţi în lacrimile noastre de copii de atunci, popa Marcău şi profesorul meu de istorie Dumitru Constantinescu, un patriot inimos şi de mare suflet. Bineînţeles că şi luptătorul pentru reîntregirea neamului, învăţătorul Ioan Neferescu a fost arestat. Vărul său, învăţătorul Nicola Chiţiba a fost şi el „săltat”.

In puşcăria comunistă n-au rezistat mult: istoricul Dumitru Contantinescu, coleg de facultate cu marii noştri istorici şi premiant, a murit la Periprava iar Ioan Neferescu la Jilava, în 1953, fără onoruri cum s-ar fi cuvenit. Posturile de radio naţionale transmiteau onorurile lui Stalin.

Nutresc speranţa că dezvăluind adevăratul destin al căpitanului Ioan Neferescu, tinerii de mâine vor şti să preţuiască pe acest fiu al României si erou al Tismanei.Să nu-i uităm pe cei ce au făcut România Mare. Şi să nu uităm nici faptul că unii au făcut ca astăzi România să nu mai fie întreagă şi au terfelit în deltă eroii care luptaseră pentru ea.. Iar dacă treceţi pe la monumentul din Nereaz să puneţi o floare.

 Profesor Nicu N Tomoniu

 NOTĂ. Scrise pentru ziare, în zilele Crăciunului 1989, imediat după executarea lui Ceauşescu, aceste dezvăluiri n-au fost publicate niciodată. Era prea devreme? Poate că şi acum. După momentele de derută de după 1989, iată-i pe „primii” comunişti revenind proaspăt vopsiţi în vechile posturi. Sau în imediata vecinătate a celor care ne conduc astăzi. Comuniştii mânjiţi de sângele lui Neferescu, sângele popii Marcău şi al dascălului Dumitru, încă trăiesc!

 

Medaliile căpitanului Ion Neferescu

Monumentul căpitanului Ion Neferescu şi fântâna din dealul Nereaz (vechea denumire din sec. al XIX-lea era dealul Mereaz, după merii ce creşteau aici. După ce dealul a fost cedat eroilor neamului de către rege – mare parte lui Neferescu – aceştia au plantat vii şi castani pe lângă Castanii Seculari din Nereaz, declaraţi deja Monument al Naturii de către Soc. de Geografie din Paris, la propunerea Societăţii Dorna Tismana, ca element izolat al Parcului dendrologic Chihaia)

 

Iată „adresa” întocmită de mine pentru aprobarea construcţiei monumentului.

 CONSILIUL CULTURII şi EDUCAŢIEI SOCIALISTE TISMANA

CĂMINUL CULTURAL TISMANA

Nr.__20__din__6 iulie__1977

 Către,

CONSILIUL JUDEŢEAN AL CULTURII şi EDUCAŢIEI SOCIALISTE GORJ
 

Vă înaintăm alăturat documentaţia necesară construirii monumentului eroului Ioan Neferescu, din Tismana, pentru a putea da, prin justa dvs. apreciere aprobarea începerii construcţiei.

 NEFERESCU IOAN
= date biografice =

Născut în Tismana în 1889, absolvă "Scoala Normală", apoi este mobilizat în războiul din 1916. Prin curajul şi eroismul său excepţional va fi înaintat la gradul de locotenent, iar în cele din urmă la gradul de căpitan.

Prin faptele sale de vitejie obţine ordinul "Mihai Viteazul", cel mai înalt ordin de pe atunci al României. Ca model de comparatie, acest ordin este obţinut în acest război de "Regimentul 18 Gorj" din care făcea parte, dar el singur obţine acelaşi ordin pe care-l obţine un regiment întreg, ordinul "Mihai Viteazul", ba încă mai este decorat şi cu înaltul ordin "Legiunea de onoare a Franţei".

Probabil că nu i s-a ridicat un monument până acum, deoarece pe atunci erau ridicate monumente celor căzuţi în luptă. Neferescu Ioan, n-a căzut în luptă, a luptat vitejeşte până la sfârşitul războiului. A murit între cele două războaie mondiale. A fost învăţător la Şcoala Tismana.

 = documente =

"Anuarul ofiţerilor şi drapelelor armatei române cărora li s-a conferit "Mihai Viteazul"", Atelierele grafice SOCEC &Co, Extras din pagina 98.

Neferescu Ioan
Locotenent rezervă                         Mihai Viteazul cls.III
din regimentul 18 infanterie               Inalt Decret
Decorat în ziua de 18.IX.1917              Nr.1070 din 18.IX.1917

 "Pentru avântul şi vitejia cu care a comandat compania 11 în luptele de pe dealul Mărăşeştilor din iulie 1917. A cucerit cu hotărâre uvrajul 102 apărat de germani, capturând prizonieri, ajungând pe dealul Peiuşului a capturat o baterie de obuziere germane de 100 mm.". Extras din pagina 160

 Regimentul Gorj nr. 18
 Decorat la 31 aug. 1917                    Mihai Viteazul cls.III
de către Majestatea Sa Regele              Inalt Decret
la Poiana Tigăncei (lângă Mărăsti)         Nr.834 din 4.VIII.1917
 

"Pentru vitejia şi avântul exemplar cu care au luptat ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii regimentului în luptele înverşunate ce s-au dezlănţuit între 11-14 iulie 1917, repetând astfel strălucitele fapte de arme ce au săvârşit pe Vaile Jiului în 1916. Atacând cu furie poziţiunile întărite de pe Dealul Răchitaşul precum şi acelea de pe muntele Tina Neagră şi Tina Golaşe, au aruncat pe rând trupele inamice afară din liniile lor de apărare şi le-au pus pe fugă în dezordine, până dincolo de Lepşa. Au luat prizonieri 8 ofiteri, 676 trupă şi au capturat 4 obuziere mari, 4 mitraliere, 13 mortiere de tranşee, un tun de munte, 3 camioane, 900 lăzi cu grenade şi bombe precum şi un bogat material de răsboiu"

= date despre constructie =

Arhitect, Urzică Mihai, doctor în arhitectură cu studiile terminate la "Bellearte" la Roma. Cheltuielile privind construcţia vor fi suportate de membrii familiei. Construcţia este concepută astfel încât să fie uniformă cu cadrul natural. Blocuri masive de piatră vor fi dispuse în sistem piramidal, în mod simplu şi natural şi vor încadra placa de marmură executată de Cooperativa "Marmora" din Bucureşti. Această placă va cuprinde : scrisul, deasupra lui încrustate decoraţiile şi casca, dedesubtul lui cartea şi pana. Dimensiunile plăcii: 1,5 m / 1 m. Înălţimea totală a construcţiei circa 2,5 m. Pe placă va sta scris: "In memoria Căpitanului Neferescu Ioan cavaler al ordinelor "Mihai Viteazul" şi "Legiunea de onoare a Franţei", pentru vitejia arătată în luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz în primul război mondial din 1916-1910. Tara i-a dăruit acest teren în comuna Tismana, Nereaz, unde a fost învăţător."

 AMPLASAREA CONSTRUCŢIEI

Construcţia se amplasează la câteva sute de metri de şoseaua Tismana-Gornoviţa, în vârful dealului Nereaz, lângă un punct de mare interes turistic: castanii seculari de la Gornoviţa declaraţi oficial "Monument al naturii".

Prin amplasarea noului monument se întăreşte şi mai mult atracţia spre acest interesant punct turistic dat deja pentru îngrijire elevilor scolii din Topeşti. Tot aici se află şi "Conacul din Nereaz" aparţinând surorii eroului, Neferescu Constanta şi amplasat probabil în locul unui fost schit al Mănăstirii Tismana. In fântâna  de aici s-au găsit după unele spuse, vechi oale greceşti.

OBSERVAŢIE

Dacă aprobarea ar surveni cât mai curând, inaugurarea ar putea avea loc anul acesta cu ocazia zilei de 23  august.

SECRETAR ADJUNCT CU                               DIRECTOR DE CĂMIN
PROBLEME DE PROPAGANDA,                                   CULTURAL,
 
Vasile Chirculescu                                                   Prof. Nicolae Tomoniu

Este bine pentru istorie să urmărim şi Istorisirea doamnei Popeangă (verişoară) privind arestarea de după al doilea război mondial.

 Era în dimineaţa zilei de Sfântamria Mare. Parcă şi-acum îl văd pe Ion Neamţu în curte la noi, cu o bucată de pâine într-o mână şi cu două „cotoaie” de pui într-alta, ademenind copiii:

- Hai la mine, să vă dau de Sfânta Marie ceva!

Frate-meu se uita curios. Neamţu lucra pe la primărie dar nu vedea rostul venirii acestuia în această zi de mare sărbătoare pentru Tismana.

- Lasă mă copiii şi vino-coace. Hai, bea un vin.

- Nu e vreme de asta, ascultă-mă! Am informaţie că vin să te aresteze, pe tine şi pe văru-tu Neferescu.

Luaţi-o prin porumbi şi plecaţi de urgenţă! Şi fii atent, dacă vă prind, să nu cumva să se afle că v-am spus eu.

Frate-meu Nicola se aştepta la asta... Şi-a luat nişte lucruri în geantă şi ne-a spus simplu că pleacă la Leleşti cu Neferescu. Să nu spunem nimănui unde-s plecaţi.

Numai că Neferescu, ne-a povestit el mai târziu, nici să n-audă:

- Nu fug, n-am fugit eu din faţa morţii pe front! Ce-o să-mi facă, mă? O să-mi ia decoraţiile  ce mi le-a dat regele şi-or să mă lase-n pace!

- Mă Ioane, ăştia nu pun preţ pe ce ai, ci pe ce ştii! Noi suntem un pericol pe ce-am putea să le spunem oamenilor.

Neferescu a rămas dârz pe poziţia sa. N-a plecat nici cu Nicola, nici la bâlci după cum era obiceiul Sântămăriei. Se plimba mereu prin curte, în papuci.  Cam după amiază aude foşnind porumbul de către Şerşori. Trei civili coborau dinspre pădure prin porumb. Şi-a dat seama imediat că-i tăiaseră calea şi i-a aşteptat calm. Nici ceilalţi nu s-au mai ferit:

- Am venit să te luăm până la miliţie, să dai o declaraţie.

- Aşteptaţi să-mi iau pantofii…

- Lasă că nu durează, o să vii repede înapoi.

Şi dus a fost! De atunci nimeni nu l-a mai văzut. Am primit doar o veste prin cineva, că ar fi murit.

Nicola a stat ascuns în casă, la Leleşti, vreo două săptămâni. Nimeni n-a strigat la poartă, se părea că locuinţa aceea nu interesa miliţia. A ieşit la o ocazie spre Tismana, nu mai avea ce mânca acolo şi trebuia să se aprovizioneze cu alimente.

Dar imediat ce a ajuns însă la intersecţie, hop şi maşina poliţiei.

Nu a stat mult şi i-au dat drumul. El nu fusese invitat niciodată la ziua regelui ca Neferescu. Nici nu vorbea contra comuniştilor. Fusese ruda lui Neferescu şi atât.

Lumea vorbea că dascălul Dumitru Constantinescu s-a luat în gură cu ei şi de aceea n-a mai venit. Nici el, nici popa Marcău.

Nu-i puteau aresta pe toţi! Cineva trebuia să se ocupe şi de şcoală.

 

Imagini din dealul Nereaz

Monumentul, fântâna şi crucea lui Neferescu