În căutarea locului sfânt

 Ștefan Ieromonaful

Viața Sfântului Nicodim

 

 Paginile 12-46

https://tismana.ro/nicodim/cap1.htm - Paginile 12-46 - În căutarea locului sfânt 

În căutarea locului sfânt

 

Steiul Coziei din satul Sohodol – Tismana,  în vârful  căruia Nicodim ar fi vrut să  ridice mănăstire. Din satul Sohodol, s-a ridicat neamul Basarabilor  

 NOTĂ

Dat fiind faptul că site-l oferă şi imaginea paginilor originale, nu mai păstrăm aici ortografia timpului.

Mai întâi că nu suntem obişnuiţi cu ea şi o citim mai greu, şi în al doilea, nu toate calculatoarele sunt echipate pentru a reda caracterele scrierii vechi.

Astfel că, am înlocuit cu echivalentele de astăzi următoarele caractere:

û, ô şi ê cu â

ó cu oa

é cu ea

ĕ cu ă

đ cu z

ĭ cu i

ŭ final se exclude

 

Intru această lună a lui Dekemvrie, în 26 de zile, pomenirea Sântului Prea Cuviosului Părintelui nos­tru Nicodim Sânţitul şi Archimandritul din Lavra Sân­tei Mănăstiri Tismeanei, ce au fost la leatul (1386).

 Bun lucru şi drept şi tutulor celor ce voiesc a bine-cuvânta pomenirile sânţilor, şi a ne împărtăşi laudelor lor, nu numai aceia, precum zice Davicescul acel glasu; pomenirea drepţilor cu laudă, şi celor drepţi se cuvine laude; ci şi întru însuşi vederile înkipuitoare, tot-de-una a avea pre nevoinţele şi ispră­vile acestora, cele cu vitejie făcute înprotiva trupu­lui şi ale duchurilor ne-curate. Precum şi a grăi prin cărţi, scrise pre ale lor, cuvios lucru şi blagocestiv este. Pentru că amândoă întrând şi prin vedere şi prin auzire cătră fapta bună acelor întăî înkipuitoare şi cătră dumnezeiasca râvnă pre noi ne suie, întru care sânţita scriptură aceea se împlineşce, carea zice : arată mie faţa ta si mă fă pre mine să aud glasul tău, că amândouă prin cuvântul cel scris se fac auzite. Şi prin învăţătura cunoştinţei cu taină s'au învăţat cele dumnezeeşci. Deci şi noi de însuşi acestea amândouă neînpărtăşit fiind, mă tem şi cătră uneltire fără îndrăzneală mă aflu, ca gura să deşkid şi mâna să întind; că multă este nemicinicia sărăciei minţei noastre, şi puţină iscusinţă.

Pentru că nu aceia a nu lăuda dupre vrednicie este osândă, ci aceia adică dupre putere a nu grăi este osândire. Şi aducându'mi aminte pentru ne-ascultarea cea osân­dită strămoşească a Evei; şi de robul cel rău. carele în pământ talantul l'a îngropat; Şi ca nu cum­va prin prea multa zăbavnica trecere de vreme în uitare se vie multe din minunile Sântului, care s'au făcut de alţii a le da înscris prin predoslovia de mai nainte scrisă, cât şi pentru facerea sântelor sale Mânastiri Vodiţa şi Tismeana, pre ce vreme de Domn s'a făcut. Pentru că se ştie, precum norul ascunde, pe soare, aşa şi vremea acopere pre cele ce nu se grăesc. Şi măcar că 42 de zecimi de an şi mai mult ceva sunt până acum, de când prea sânţitul sfârşit cel prin obştesca datorie a firii omeneşti l'a priimit prea fericitul părintele nostru, Sânţitul Nicodim, însă îndemnat fiind am aduna de prin chrisoavele Mânăstării şi de prin alte scripturi; apoi şi de pre la Părinţi bătrâni, bărbaţi şi iubitori de adevăr, care mai'nainte de noi câte cu 40 şi 50 şi 60 de ani au foşt locuitori într'această sântă, Mânăstire Tismeana din tinereţe, carii şi ei au adunat dela alţi bătrâni, ce era veniţi mai naintea lor în Mânăstire iarăşi din tinereţe. Carii aceştia zic, că avea ştiinţă din cetirea istoriei Sântului, care a fost scrisă kiar de ucenicii sântului. Şi zic că fiind acea istorie scrisă pe limba sloveniască s'ar fi dat de un Egumen al Mânăstirei mai din vekime unui boer mare, ce venise dela Bucureşti la Mână­stire pentru înkinăciune ca să o tălmăcescă şi să o tipărescă la Bucureşti pre rumânie, şi din pricina răzmiriţilor celor mari, ce au fost pre acea vreme, s’a răpus de la acel boer istoria sântului.

Iară noi alergând aicea şi acolo nu numai la părinţii Mânăstirii, precum s’a zis, ci şi l'a alţi bă­trâni cu ştiinţă lăcuitori de prin satele Mânăstirei cele dinprejur, cât şi dela alţii, carii au avut şti­inţă adăvărată de la Părinţi şi moşii şi strămoşii lor, am adunat pre cele din tânără vrîsta lui şi până la bătrâneţe şi ale morţei povestiri prea veselitoare şi minunate şi adunând, ca dintr'un adânc şi din uitare culegându-le, râvuind pre albina cea iubitore de osteneală, care din multe flori adună pre cele de folos la lucrarea mierei. Şi povăţuească Iisus Christos adevăratul D-zeul nostru, cela ce luminează pre tot omul, ce vine în lume, cela ce singur este mintea acelor, ce cu blagocestie înţeleg şi se înţelegi şi cuvânt acelor, ce zic şi se zic, şi tuturor toate şi este şi se face, cela ce dă luminare de învăţătura a cunoaşte, când se cade a zice cuvânt, că arătarea cuvintelor lui luminează şi înţălepteşce pre prunci, şi acestea adică până la atâtea.

Dară ca să nu mai lungim cuvântul, prin mai lungi cuvântări, ţiindu-ne de începutul, ce zace înainte, pre începătura acestei vieţi lui D-zeu plăcută, viu înainte cuvântând'o. Că mare si iubit este Sântul Prea Cuviosul Părintele nostru Nicodim sânţitul. Carele întăi începe aceasta duchovnicescă prăznuire, întru această sântă Lavră a sa. Şi de unde îi vom aduce cununa laudelor vieţei lui. Şi cum şi pre străduirea şi ostenela strălu­citei petrecerii lui vom povesti-o nu mă dumeresc foarte, iubiţilor. S’au cum pre buna îndrăznela lui cea cătră D-zeu o voi spune. Pentru că minunile cele prin darul cel de sus de dânsul sâvârşite, minu­nate având pre povestire, îmi clăteşce gândul meu şi îl spăimentează. Insâ pre cât va ajunge socotela minţei nostre, nu vom pregeta a grăi. Dar şi noi cu rugăciunile vostre să ne ajutoraţi, milostivă pre D-zeu făcâdu-l, spre  viaţa noastră cea înrăutăţită, şi cuvânt cerâd întru deşkiderea gurii nostre, ca să nu cumva să ne osândim, ca unul, ce ni-am apucat de cele mai presus de vrednicie, şi nimic cinstit şi vrednic de cuvent aducând. Care nici dupre neputinţa noastră s’a făcut, nici vre-unu kip de ne­băgare de samă s’a urmat, ci lângă darul cel de de sus, carele împarte fieşte-căruia pre toate, cele po­trivite, de la carele toată darea bună şi toată dărui­rea  cea de  săvârşită de sus este, pogorând întru cei vrednici duhului, spre acelaşi început; de aceia precum s’a zis, al vieţei voi veni bun foarte. Şi îngrabă aflând împreună ajutorul pre ajutorul ru­găciunilor cel de la o parte şi de la alta. Dar tu o sânţit adevăr al pravoslavnicilor, părinţi monachi şi mireni, câţi v'aţi adunat la acesta prăznuire de bucurie,  sîrguiţi-vă  cu  ferbinţeală întru  adeverată credinţă. Urekile socotelei minţei să le puneţi, pen­tru că întru cele de faţă povestirea, de duchovnicescă sănătate este, iară nu de trupească slăvire şi sporire, precum la Elini. Deci acest bogat şi fă­cător de bucurie, ospătător al sânţitei acestii ospă­tări, al nostru şi al vostru tutulor celor împreună kiemaţi la ascultare.

 Naşterea Sf. Nicodim 

Sfântul acesta, Prea Cuviosul Părintele nostru Ni­codim sânţitul, Archimandritul, începătorul acestei sânte Mânăstiri Tismeana, fostau,  dupre cum zic, de neam slovian; adecă din neamul slavenesc al Serviei, născut din părinţi bine credincioşi şi temă­tori de D-zeu; de neam slăvit, rudenie cu Cniazu Lazăr, împăratul Servilor, carele a fost împărat la anii de la Christos 1374;   Iar sântul Botezat fiind  dupre  obiceiul creştinesc, şi  crescut întru buna pedepsire, şi temere de D-deu şi a iubirei în tânără vrâstă a prunciei sale, dat a fost de păriniţii lui la învăţătura cărţei. Şi isteţ fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învăţat toată dumnezeeasca Scriptură,   care duce întru mântuire, şi gramatica cea slovenească, foarte bine şi desăvârşit. Şi aşa sân­tul întru pedepsirea sântelor dumnezeeştilor Scrip­turi fiind, în tânără vrâsta Sa, se îndeletnicea tot-d'a-una  întru cetirile dumnezeeşcilor Scripturi,  ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor,  de unde tot-d'a-una   adăpându-se,   în  vremea  sa  s’a   dat rodul său. Alerga şi la dumnezeeasca Biserică cu părinţii lui adeseori şi asculta cu multă luare aminte cântările lui David, şi sântele Scripturi, prin care'şi aprindea sufletul cătră dumnezeescul dor. Şi frica lui D-zeu cu totul o a sădit în inima sa, dupre cuvântul prorocesc ce zice că: începerea înţelepciunei este frica lui D-zeu.

  Botezul Sf. Nicodim

 

Şi întru creşterea vrâstei sale a începutut a odrăsli roduri de fapte bune spre cele D-zeeşti şi nu se mai îngrija nici de-cum pentru cele pământeşti, ci tot-d'a-una se ruga lui D-zeu, singur cu singur vorbind, ca să'l învrednicească prin tagma cea monahicească, a se face rob adevărat al lui, şi netrecându'l D-zeu cu vederea rugă­ciunile şi lacrămile cele cu umilinţă dintru adâncul inimii lui, a slobozit câţiva monachi servi de la o Mânăstire slavenescă, adecă sărviască de la sân­tul Munte al Atonului, a merge în ţara Serviei, pen­tru oreşi-care trebuinţă mânăstirescă a lor, şi înţelegând sântul de venirea lor aci în Servia (în pa­tria sa), a mers sântul pre-sub ascuns la dânşii, unde era la gazdă, furiş de părinţii lui, ca să nu'l vadă niminea dintr'ai casei lor, şi întrând în casă la ei şi vezând sântul cucernicia şi marea smerenie a kipului lor cel monahicesc, li s’a înkinat lor până la pământ şi i-a întrebat pentru mânăstirile sântului Munte, şi pentru rândueala lor şi pentru petrecerea părinţilor, şi pentru toate altele, câte era de trebuinţă la scopusul lui. Şi înştiinţâidu-se de toate de la dânşii, a plâns cu lacrâmi înaintea lor, după aceia a zis cătră dînşii : Văz părinţilor, că D-zeu cunoscându adâncurile inimii mele şi scopusul sufletului meu, v'a trimis pre Sânţia Vostră aicea la noi păcătoşii, ca să mă povăţuiţi pre mine păcătosul la calea cea D-zeească a mântuirei. Câci mult mi s’au veselit sufletul meu de vederea feţeî voastre cei cu kip îngeresc şi de D-zeeşcile voastre cuvinte, şi mai mult nu pot să mai rămâi întru această lume înşelătoare, nici să mai văz slavele şi nălucirile ei cele mincinose. Deci rogu-vă pre voi, Părinţi sânţi, să mă învăţaţi cum să fug de deşer­tăciunea lumei aceştia, ca să me învrednicesc şi eu aceştii vieţi, care veţuiţi Sânţia Voastră. Pentru că părinţii mei acum cugetă, de a mă da în cele politicesci şi-a mă înălţa întru cinste si boerii mari înpărăteşti,   pre care acestea toate din  pruncie până acum le-a urît sufletul meu,  că nici sa le auz nici să le văz. Şi pentru acesta am hotărât, cu un ceas mai nainte să fug şi să mă duc la sf. Munte şi acum cer sfat de la voi.

Acestea auzindu-le părinţii monachi, i-au răspuns unul din ei mai bătrîn şi cu rîndueala Preut, zicendu'i : Văz fiiule, că scopusul tău este D-zeesc, şi cum că dragostea lui D-zeu a stăpânit sufletul tău şi inima ta este plină de darul S-lui Duch. Pentru aceia ce o cugeti, se cuvine să o şi săveşeşti mai degrabă, şi noi vom fi împreună  călători şi povăţuitori ţie, până ce te vom duce la Sf. munte. Apoi sântul, lepădându-se de lume şi de toate cele frumoase şi veselitoare ale  ei, - de părinţi, de fraţi, şi de toate rudeniile sale şi îmbrăcându-se în haine proaste sărăcesci, pre ascuns a fugit din casa părinţilor săi, şi s'a dus la sf. Munte, împreună cu mai sus zişii părinţi la mânăstirea lor, întru care era vieţuirea părinţilor de obşte şi Egumenul foarte înbunătăţit şi sporit întru fapte monachiceşci desăvârşit, şi plin de darul sântului Duchu. Intrând sântul în mânăstire cu mare smere­nie, a mers la Egumenul şi îngenunkind înaintea picioarelor lui şi stând plecat pre pământ cu lacrămi se ruga, ca să-l primească de obştie în mâ­năstire, zicând, că este foarte păcătos şi voeişce a se face monach. Aşa dar văzând Egumenul marea smerenie şi rugăciunea lui cea cu multe lacrămi şi neîncetarea zicerii, că este păcătos, şi cunoscând Egumenul cu duchul mai înainte darul Sf. Duchu, ce era revărsat în sfântul, l'a primit cu bucurie foarte.

Şi priimit fiind sântul în  mânăstire, s’a dati mai întăi cu sufletul supt mâna şi ajutorul lui D-zeu. Iar al doilea cu trupul supt a Egume­nului, şi acelora-l'alţi părinţi şi fraţi de opştie, supuindu-li-se şi ascultându-i întru toate, pre toţi întru frica lui D-zeu, adunând la sine toată buna faptă, nevoindu-se prin nevoinţa cea bună cu postirile cele din fieşce-care zi, cu  stările cele în privigheri de toată noaptea, cu rugăciuni neîncetate, şi cu toate re­lele pătimiri, care se cuvin vieţuirii monachiceşci cei adevărate şi lui D-zeu plăcute, şi pentru cea a sa adâncă mare smerenie, supunere şi ascultare că­tre toţi, cu trupul şi cu sufletul şi după ispitirea şi cercarea de trei ani, a priimit sântul şi marele îngeresc kip. Apoi după acesta nu după trecerea a multă  vreme,   a  priimit  şi darul diaconiei, iar mai în urmă ceva şi  al Preoţiei  şi  fîind  sântul isteţ la minte, a învăţat pre deplin Scriptura şi vorbirea limbei cele greceşti foarte bine şi s’a făcut Dascăl, Ritor foarte iscusit întru amândouă Scrip­turile; (în cea slovenescă limbă a sa şi în  cea elinească).   Şi sântul după  priimirea darului preoţiei, mai cu dorire şi ferbinte dragoste  D-zeească, prin mai multe postiri şi privigheri şi rugăciuni slujia lui D-zeu la Sântul Jertfelnic, ziua şi noaptea, când îi ajungea rîndul. Deci, pentru a le lui prea mari şi înbunătăţite fapte şi dragoste cătră D-zeu şi cătră apropele şi iubirile de fraţi, ce avea cătră toţi părinţii şi fraţii acelii sf. mânăstiri, în cât încă în tînără vârstă fîind, toţi de obşte zişii părinţi şi fraţi foarte îl iubia şi'I voia, al avea întâi începător şi Stariţ preste ei. Iară sântul cu totul se depărta, ca nici să audă nişce cuvinte ca acestea, de a le lor voie; ci plin fiind de smerenia cea duchovnicească, petrecea întru adâncă tăcere, şi împreună cu fraţii întru toate ascultările şi poşlusaniile acei sf. Mânăstiri.

Apoi netrecend ani mulţi la mijloc şi pristăvindu-se Egumenul, ales a fost sântul de tot soborul Pă­rinţilor acei sf. Mânăstiri de al pune Egumen şi Stariţ loru'şi. Dar nefiindu-i voia nici cum a lua asupră-şi o începătorie ca acesta, socotindu-se pre sine cu totul nevrednic şi păcătoş, ci fiind-că foarte mult doria liniştea la pustietate, pentru acesta, a vrut să iasă noaptea din mânăstire pre ascuns, neştiind niminea şi să se ducă de la Sf. Munte, prin alte pustietăţi, pentru de a fi în linişte. Şi prinzând părinţii mânastirii de şcire, a spus de acesta părinţilor ce­lor maii mari ai Sf. Munte, şi părinţi Ecsarchi cu soborul a tot Sf. Munte, prin multe cuvinte duchovniceşci, l'a aşedat Egumen pre Sântul la aceiaşi mânăstire şi nevrând, iar după ce a luat sân­tul începătoria egumeniei asupra sa, mai cu asprime sufletescă şi trupească îşi kinuia sufletul şi trupul său; pildă făcându-se tuturor celor în Christos părinţi, fraţi, şi ucenici ai săi. După cuvântul Domnului nostru lisus Christos că : tot cela ce va să fie mai mare, să fie slugă tutulor. Şi aşa a început sântul a'şi păs­tori turma sa cu plăcere D-zeească.

 Sf. Nicodim hirotonisit diacon

 

Apoi nu după multă vreme a egumeniei sale s’a pus împărat Serviei Cneaz Lazar rudenia sa, (după feciorul lu silnic Ştefan) la aniiî, ce sau zis mai sus. Şi şciind numitul Cneaz Lazar, că împărăţia şi toată ţara Ser­biei este sub anatema Patriarchiei şi a tot soborul Bisericei cei mari a Ţarigradului, pentru o mare sâlnicie, ce a fost făcut silnic Ştefan, împăratul Serbiei, înprotiva Bisericei cei mari, şi a Impărăţiei Ţarigradului, precum scrie la scrierea anilor Impăraţilor Serbiei. Şi voind prea bunul şi drept cre­dinciosul, şi temetorul de D-zeu Cneaz Lazar, îm­preună cu toţi drept crudincioşii boerii lui, de la cel mare până cel mic, ca să se rădice şi să se ştergă de tot acea anathemă, ce era asupra înpărăţiei şi a tot pământul Serbiei. Şi înţelegând nu­mitul Cneaz, că rudenia sa (adecă sântul) se află în viaţă călugării şi Egumenii la una din mânastirile cele Sârbeşti din sântul Munte, a socotit cu sfat de obşte, ca să mergă însuşi la sântul Munte, şi să ea povăţuire de la părinţii cei de acolo pentru acesta. Adecă, cum s'ar putea a se ierta şi a se rădica acea anathemă de-asupra Serbiei, ce sa zis mai sus. Deci având cu sine numitul Impărat Cneaz Lazar multe mari şi bogate daruri, şi pre câţi-va din boerii cei mai credincioşi lui şi pe câţî-va ostaşi aleşi de ai curţii sale, a mers la sântul Munte, căutând mai întăi pre rudenia sa, adecă pre sântul, şi găsindu-1, multe a vorbit cu sântul, mai întăi pentru cele duchovniceşci, prin care se poate mântui sufletul omului, apoi şi pentru acea anathemă, cum s'ar putea ierta şi a se rădica.

Şi luând sfătuire de la sântul, a kiemat pre toţi părinţii cei mai mari şi pre toti duchovnicii cei mai iscusiţi ai sântului Munte, şi arătându-le pricina acei anatheme, ce este asupra împărăţiei şi a toată ţara Serbiei. Iară Părinţii, făcând sobor pentru acesta, au socotit, că într'alt kip nu se pote a se ierta, şi a se rădica acea ana­themă, fără de cât de la Impărăţia şi Patriarchia, şi a tot soborul Bisericei cei mari al Ţarigradului, de unde s’a şi pus acea anathemă, poate să se ierte, şi a se râdica, iară într'alt fel nu se poate a se ierta. Si aşa audind şi văzându numitul Cneaz Lazar, că în altu-felu nu se poate a se ierta, a rugat pre tot soborul acela al părinţilor sântului Munte, ca să mijloceze ei prin scrisori rugând pre împăratul, pre Patriarchul şi pre tot soborul Bisericei cei mari a Ţarigradului, de a se ierta si a se râdica acea anathemă, ce este asupra Impărăţiei, şi a toată ţara Ser­biei. Şi cum că deacum înainte nu va mai fi nici-o-dată vre-o silnicie despre Impărăţia Serbiei cătră împărăţia grecescă, ci în dragoste şi în unire va petrece, ca nişte drepţi credincioşi întru Domnul lisus Christos şi sub povăţuirea cea duchovnicească a Patriarchiei Ţarigradului până în sfârşit. Aşa dar vezâend tot soborul sântului Munte, marea smerenie a numitului Cneaz Lazar, a priimit cu bucurie toată cererea lui, şi a făcut scrisori de rugăciune cătră Imperatul, cătră Patriarchul, şi cătră tot soborul Bisericei cei mari a Ţarigradului.

Asemenea şi numitul Cneaz Lazar a făcut scrisori de rugăciune, întăi cătră împăratul, cătră Patriarchul şi cătră tot soborul Bisericei cei mari   de acolo din  partea sa. Şi alegând trei părinţi mai iscusiţi şi mai învăţaţi în sântele Scripturi d'ai sântul Munte, adică, întăii pe sântul, ca pre cel ce era învăţat desăvârşit întru amândouă sântele Scripturi şi limbi în cea slovenească a Serbiei patriei sale, şi în cea elinească (grecească) : Iar mai vârtos ca pre o rudenie a numitului Cneaz Lazar; şi doi din Părinţi anume : Isaia şi Partenie şi pe trei serbi din boerii numitului Cniaz. Şi dându-le scrisorile şi  multe daruri de la  numitul Cneaz cătră Impăratul şi cătră  Patriarchul şi cătră tot soborul Părinţilor Bisericei cei mari a Ţarigradului, i-au trimis la Ţarigrad. Iar numitul Cneaz Lazar,  după plecarea trimişilor, înkinându-se pe la toate sântele mânastiri şi skituri din sântul Munte, şi dăruindu-le cu multe daruri, au plecat la patria sa în Serbia, dicend la plecare către părinţi : când vor veni trimişii de la Ţarigrad, să-trimită după el la Serbia cu răspunsurile, ce vor aduce. Iar tri­mişii ajungând la Ţarigrad au dat scrisorile. Şi priimind Impăratul şi Patriarchul cu tot soborul părinţilor Bisericei cei mari scrisorile, împreună şi cu darurile şi văzând marea smerenie a lui Cneaz Lazar şi rugăciunea,  ce face împreună cu tot so­borul părinţilor ai sântului munte, pentru iertarea şi râdicarea acei anatheme, au priimit cu bucurie împăratul şi Patriarchul,, împreună cu tot soborul părinţilor Bisericei cei mari a Ţarigradului, de a iertat şi a râdicat acea anathemă, care era asupra Impărăţiei şi a toată ţara Serbiei, făcându-le şi cărţi de iertăciune.

  Sf. Nicodim hirotonisit Arhimandrit de Patriarh

 

Iară pre sântul, eticii, că înţelegând Prea Sfânţitul Patriarch, că este rudenie cu numi­tul Cneaz l'a cinstit de l’a făcut Archimandritu, hărăzându-i şi o cârjă a sa, ce'o purta, şi trei părti­cele de sânte moaşte ca o părticică din sântele moaşte ale Sântului Ioan Gură de Aur, şi alta dintr'ale sântului Ignatie, purtătorul de D-zeu, şi a treia din­tr'ale sântului Mucenic  Theofil. Şi l'a  făcut a fi mai întăi între părinţii cei  mai  întăi ai sântului Munte. Iară sântul cu totul se apăra de o începătorie ca aceasta, dar n'a avut ce face, fiind la mij­loc şi Impăratul, împreună cu tot soborul părin­ţilor Bisericei cei mari, dar a pururea cugeta întru sine, cum ar putea scăpa de o începătorie ca acesta. Şi după acesta priimind cărţile de răspunsuri cătră Cneaz Lazar, şi cătră tot soborul părinţilor ai sân­tului Munte, s’a întors înapoi la sântul Munte, îm­preună cu toţi trimişii cei  mai  sus zişi.  Şi dând părinţilor sântului Munte cărţile de la Impăratul şi şi de la Patriarchul cu tot soborul părinţilor Bise­ricei cei mari, şi văzând ce scrie Impăratul şi Pa­triarchul cu soborul părinţilor, a socotit soborul părinţilor sântului Munte, că Părintele Nicodim, adică sântul, face trebuinţa a merge cu toate respun­surile, adică cu cei de la el şi cu cei de la Impe­ratul, şi de la Patriarchul cu soborul de acolo cel mai sus zis, ca unul ce ştie bine  amândouă  scrip­turile, şi limbele-cea sârbească şi cea grecească şi neputendu sântul a se împotrivi la acesta, a plecat şi nevrînd cu răspunsurile după Cneaz Lazar în Serbia la patria Sa împreună cu boerii Şerbi, trimişi de mai sus zişi la Ţarigrad ai numitului Cneaz Şi ajungând în Serbia, sântul a dat scrisorile Cneazulul, care scrisori, fiind scrise greceşte, a pus pre sântul de le-au tălmăcit pre serbie. Şi kiemând pre toţi boerii mari şi mici şi pre mulţi din cei mai aleşi ai norodului, au pus numitul Cniez pe sântul, de a citit scrisorile împăratului şi ale Patriarchului cu tot soborul părinţilor ai Bisericei cei mari a Ţarigradului întru auzul tutulor, pentru ertarea şi râdicarea acei anatheme, ce era asupra împărăţiei şi a tot pământul Serbiei. Atuncea numitul Cneaz Lazar, împreună cu tot singlitul boerilor săi şi cu tot norodul, cât era adunat aci, audind şi văzând, că s’a iertat şi s'a ridicat cu totul acea anathemă, ce era asupra împărăţiei şi a tot pământului lor, înkinându-se şi plecându-se toţi cu genunkile până la pământ, cu bucurie mare foarte înalţând glas aii dat pentru acesta slavă şi mulţămită prea milostivului D-zeu şi prea sântei Stăpânei, pururea Fecioarei Măria, prea curatei Născătoarei de D-zeu şi tuturor sânţilor lui.

Apoi după acesta numitul Cneaz, împreună cu tot singlitul său, vezând marea înţelepţie şi înbunătăţitele fapte ale sântului, sfat a făcut, ca scriind la Ţarigrad către împăratul şi către Patriarchul cu tot soborul părinţilor de acolo, şi cătră sântul Munte, cărţi de mulţămire pentru deslegarea si ier­tarea anathemei de mai sus zisă. Să scrie şi pentru sântul, cerându-i de a'l face Archiepiscop în sca­unul Patriarehiei Serbiei. Căci pre acele vremi Metropolia   Serbiei  Patriarchie se numia,  care   acea mânăstire, în care au fost atuncea Patriarchie şi acuna tot Patriarchie se numeşce  şi este aproape de oraşul Epec, în ţinutul  Bosniei, cu Monachi şi Egumeni într'nsa;  căci   Archiepiscopia s’a mutat de aci din vekime, de când a luat Turcii ţara Ser­biei. Iar sântul. ca un smerit cugetător şi iubitor de linişte şi de pustietate, de loc cum a înţeleş de acesta, a mers la numitul Cneaz, cerându-şi voie a se întorce înapoi la sântul Munte la mânăstirea sa, ci Cnezul iau dat voie, dicând: Ca sa mai şeadă şi aci în patria sa, pentru folosul şi mântuirea a multora su­flete ale patrioţilor săi. Şi până va scri răspunsuri de mulţămire cătră împăratul şi cătră Patriarchul, şi către tot soborul părinţilor Bisericei  cei mari de acolo, ai Ţarigradului, şi cătră toţi părinţii Ecsarchi. si duchovnicilor sântului Munte. Şi, când se vor în­torce înapoi trimişii, ce duc răspunsurile,  atuncea îi va trimite înapoi la sântul Munte, la mânăstirea sa cu cinste şi cu multe daruri şi odoare.

Insă acestea le zicea Cneazul numai din gură, iară cu inima cugeta, cum mai curând l’ar vedea Ar­chiepiscop în scaunul Patriarhiei Serbiei pre sântul; fiind-că foarte mult îl iubea, nu doară pentru căci îi era rudenie, ci pentru prea multe înbunătăţitele fapte, şi pentru marea înţelepciune, carea o avea sântul din darul sântului Duch, din care isvora din gura lui cuvinte duchovniceşti pentru mântuirea sufletelor, mai dulci de cât fagurul de miere. Pentru că toţi, cei-ce'l auzea, se umilia şi la D-zeu cu lacrămi şi cu pocăinţă se întorcea, cerşându'şi iertarea păcatelor lor. Dar sântul cunoscând cu duchul, ca într'alt-fel nu pote scăpa de acesta,  adică de pu­nerea în scaunul Archiepiscopiei   Serbiei,  cât şi de îucepătoria Ecsarchiei sântului Munte, socotin-du-le acestea cu totul înprotivitoare scopusului mântuirei sufletului său, şi nespuindu nici ucenicului său, au eşit  noaptea  pre  ascuns singur de la conacul său, ce era aproape de curţile Imperateşci, neştiind niminea, unde s'a dus şi ce s'a făcut. Apoi a început a pustnici prin pustietăţi, prin multe şi bo­gate locuri pusniceşci, prin ţara  Serbiei,   până ce a venit la locul ce se numeşce Şaina, carele  este aproape de rîul Dunărei, în ţinutul Cladovei. Şi văzând  sântul locul,  frumos   şi  lesnicios  pentru pustnicie, s’a sălăşluit aci.  Şi petrecend sântul câtă-va   vreme   singur  şi   liniştindu-se,  a   înce­put a se vesti pentru vieţuirea sa cea cu plăcere dumnezeească prin   tot  ţinutul  locului  aceluia  al Serbiei,   pânp  şi  la  mai  sus   numitul   Cneaz  şi  la monăstirea sa la sântul Munte, la care monăstire a fost Egumen, pentru ale lui prea mari şi înbunătăţite fapte pustniceşci.

 Căci nu voieşte prea milostivul D-zeu a fi lumina sub obrocii, ci în sfeşnicii, ca se lu­mineze pre mulţi, precum de acesta Mântuitorul no­stru lisus Christos grăeşce prin sânta Evanghelia sa. De aceia a început a veni mai întăi ucenicul său de mai sus zis, împreună cu unii din părinţi de la zisa mânăstirea sa, cât şi de la alte sfinte mânăstiri dintr'acel pământ al Serbiei, carii dorea petrecerea cea aspră pusnicescă, şi voia a petrece în pustietate la linişce, împreună cu sântul; care cu multe lacrămi îl ruga de a priimi, şi a i se supune întru toate, cerşind sfat şi povăţuire  duchovnicescă pentru  mîntuire. Asemenea mulţi şi din mireni, carii dorea de mîntui­re, venea la sântul. Deci, sântul pentru multă supă­rare, ce-i făcea de ai priimi, şi pentru dragostea cea multă, ce avea către D-zeii şi către aproapele, a în­ceput a-i priimi pre aceia, pre carii cunoşcea sântul cu duchul, că cu adevărat voiesc liniştea şi petrece­rea cea aspră pusnicescă şi sânta ascultare şi supunere, care duce întru mîntuire. Şi văzând sântul, că se înmulţesc fraţii şi fac trebuinţă de canoane Bisericesci şi pravile a înălţat la acel loc o Biserică mică de zid fără de turle cu sânt jertfelnic, în numele prea sântei Treimi, pre care însuşi o a sânţit, căci, când l'au făcut Archimandrit Patriarchul, i-a dat voie şi blagoslovenie pentru de a sânţi Biserici, care biserică stă şi până astăzi în fiinţă şi zugrăvită preste tot,  în care   este şi sântul zugrăvit în tinda Bi­sericii în partea stângă, ţiind biserica în mână, pre­cum înşine cu okii am văzut la leatul 1811.

După acesta, vieţuind sântul aci împreună cu fraţii în linişte, întru plăcere D-zeească, i s'a descoperit prin des­coperire D-zeească, că nu după trecerea a multă vre­me prin slobozire Dumnezeească va să năpădiască pu­terea agariniască şi în partea Evropei, şi va cădea sub robire şi stăpânire pământul Grechiei şi al Bul­gariei şi al Serbiei.   Şi multă  vreme va fi supt stăpînirea agariniască, şi împăraţii   acestor  pămînturi vor muri de ascuţitul săbiei agarineşci, şi pre mulţi din cei drept credincioşi şi temărori de D-zeu Christiani,  îi vor face sânţi mucenici, prin silnicia   cea rea agariniască. Iar pre cei mai mulţi,  ce sunt temători de  D-zeu, pentru a le lor prea multe păcate,  şi mari fără de legi prin slobozire D-zeescă îi vor depărta de la dreapta christieneasca  credinţă, şi'i vor aduce la credinţa lor cea rea mohametească; care acesta  descoperire spuindu'o sântul şi uceni­cilor săi, în multe rînduri cu privigheri bisericeşci de toată noptea prin postire şi lacrămi împreună cu toţi ucenicii săi, ruga adese-ori pre milostivul D-deu, ca să nu sloboadă o putere ca acesta a Agarenilor asupra norodului său cel christianiesc, ca să-i poată depărta puterea Agariniască de la dreapta credinţă christianescă, şi să-i supue a lua legea lor cea rea mochametească, ca să se muncescă în iad sufletele lor în veci. Ci prin alte multe pedepse să-i certe, cum va şti mai rău în lumea acesta; ca sufletele lor să se mântuiască din muncile de veci. Şi aşa rugându-se sântul pentru norodul cel christianesc, iarăşi a luat descoperire D-zeească, zicându-i : ca să nu se mai roage pentru norodul cel rău şi îndărătnic şi neas­cultător şi defăimător poruncilor legei cei D-zeeşci, ci să treacă preste  rîul  Dunărei în pământul Ungro-Vlachiei, adică într'aceste cinci   Judeţe ale Bă­niei Severinului, ce este dincoace de Olt. Căci nu­mai aceste cinci Judeţe, Banatul şi Ardealul se numea pe acele vremi Ungro-Vlachia,  şi se stăpânea de Domni Români, cei bine credincioşi şi  iubitori de Christos. Iară cele 12 Judeţe de dincolo de Olt şi cu Moldavia Goţia Schitelor se numea, şi se stăpâ­nea tot de Domni Români.

Dar varvari înkinători de idoli împreună cu toţi Romanii lui, şi pentru ca era supuşi ei Schiţilor, adecă Tătarilor, de  aceia se numeşce prin istoriile veki Goţia Schiţilor,  până în Tătaria. Ci însă mai înainte până nu era supuse cele 12 Judeţe  cu Moldavia Schiţelor adică Tăta­rilor, se stăpînea de doi Domni. De unul bine cre­dincios şi iubitor de Christos, iară de altul, varvar rău credincios, înkinător idolilor. Şi sculându-se cu răsboi unul asupra altuia, pentru stăpînire şi pen­tru credinţa, ce era împerekiată între dînşii, precum de acesta, pre larg arata istoria sântului marelui mucenic Nichita Gotul, ce se porneneşce în 15 dile, ale lunii lui Septemvrie, carele era din nemul Dom­nilor celor bine credincioşi. Ci Romanii cei bine credincioşi, împreună cu Domnul lor cel drept cre­dincios şi iubitorii de Christos, nemai putând răb­da  muncirile şi răsboaele şi izgonirile de la Domnii şi boerii cei răi credincioşi, carii atuncea era mulţi foarte, căci una era cu Tătarii, au trecut preste mun­ţii Carpaţi în Ardeal şi Banat şi în pământul Unga­riei cu toate familiele lor şi s'a supus Imperatului Romei; având sub stăpânirea lor, precum s’a zis, Banatul Ardealului, Bănia Severinului.

 

 Viziunea Sf. Nicodim

 

Iar sântul după cea mai sus zisă descoperire D-ze­ească, ca sa treacă în pământul Ungro-Vlachiei, căci va prin trânsul şi pre norodul pământului  acestuia, al mai întări în dreapta credinţă christienească, prin începerea zidirilor sântelor monastiri şi biserici cu sânte jârtfelnice, ce se vor face prin trânsul de bine credincioşii Domni şi boeri, şi de alţi făcători de bine drepţi credincioşi, de a fi al doilea epochă, adică (viac) dupre cum scrie şi la predoslovia lunei lui Noemvrie. Că trei epoche, adecă viacurî a avut ţările acestea. Intâi epocha, când s'au luptat cu rezboaele al doilea epocha zidirea sântelor mânăstiri; al treilea epochă tălmăcirea cărţilor pre limba Românescă. Iară la epochul cel dintăi din pricina războaelor celor mari şi dese, ce avea cei mai sus zişi varvari, Goţii şi Sciţii, adecă Tătarii, cu Impărati Români şi cu Domnii cei drept credincioşi christiani. Toate sfintele jertfelnice cu bisericile, cu mânăstirile, cu Mitropoliile, cu Episcopiile, cu totul  toate să stricase până 1a pămănt, şi nici o Biserică Chreştinească cu sânt jertfelnic nu mai era în pămenturile acestea, adică, în Moldavia, în Valachia  şi dincoace de Olt, întru aceste cinci Judeţe ale Băniei Severinului. Şi foarte se împuţinase pământurile ace­stea de christiani, din pricina mai sus zişilor varvari, înkinători de idoli, încă mai naiute până a nu se strica Rusia de Batie Impăratul Tătarilor,  care acest Batie, mergând cu oştiri mari în pământul Ruşilor şi prin slobozire D-zeească, pre toată Rusia o au stricat şi o a luat sub stăpânire şi robire, şi mai  pre  toate  sântele  biserici creştineşci ale Ruşi­lor le-a stricat, şi pre mulţ atuncea din christianii Ruşi, i-a făcut sânţi Mucenici acel becesc Batie. Precum scrie în istoria pătimiiri Sânţilor Mucenici, Michail Domnul şi Voevodul Kievului, şi  a l lui Theodor boerul său, carii se prăznuesc şi se cintesc în luna lui Septemvrie în 20 de z'ile.

Iară după muncirea acestor sânţi Mucenici, nu după trecerea a multă vreme, iarăşi Batie împăra­tul Tatarilor s'a sculat cu mari oştiri, însuşi el, şi asupra împărăţiei Romei. Şi mergând întâî asupra pământului Ungariei, s'a înpărţit oştirile în tot pământul acela al Ungariei şi al Banatulu şi al Ardealului, şi lovindu-se cu oştirile lui Vladislav Craiul Ungariei şi al Banatului şi al Ardealului şi al Băniei Severinului; sa omorît acel becesnic Batie, Împăratul Tătarilor cu securea de însuşi Vladislav Craiul Ungariei, adică al Românilor. Şi atuncea a scăpat Rusia de sub stăpânirea Tătarilor. Ase­menea şi Moldavia şi cele 12 judeţe ale Valachiei de dincoace de Olt.

Căci după omorîrea acelui Batie şi Radu Negru V. V. fratele mai sus zis Vladislav craiul, adică, Domnul Românilor din Ardeal, din Bănia Severinului, din Banatu, din Ungaria, a eşit cu oştiri din Ardeal pre apa Oltului, şi aii tăbărîtii pe rîul Argeşului, unde maî în urmă aii aşedatii aci scaunul şedereî Domniei Sale. Şi prin vitejia sa şi a ostaşilor seî, ajutându-le prea milostivul D-zeu, a gonit pre toţi Tătarii cu mai marii lor, dintr'acele 12 judeţe de preste Olt.

Iară Românii, lăcuitorii de acolo, ce se numeau Goţi, ce era până atuncea sub stăpânirea Tătarilor, măcar că era unii din, ei varvari şi înkinători de idoli, precum s’a zis mai sus, dar fiind tot o limbă cu Românii ostaşi, carii eşise din Ardeal, toţi s’a supus lui Radu Negru V. V. şi priimind dreapta credinţă christianescă, s’a botezat toţi de la mic până la mare, prin sântul botez cel pravoslavnic. Şi aşa s’a alcătuit şi s’a făcut Românii tot-una, dintr'aceste ţeri, zise adică : cele două-spre-zece ju­deţe de preste Olt cu Bănia Severinului şi Ardealul şi Banatul, care aceasta alcătuire se adeverează şi dintr'un chrisov cu letul (7055 —1547, a lui a doilea Mircea V. V. ce l'au dat acestei sânte mânăstiri, pentru întărirea tuturor moşiilor şi altor mili, întru care chrisov mai jos scrie aşa : „Pentru ca aceste toate mai sus scrise sate şi bălţi şi hotare şi vămi, am văzut şi am citit Domnia mea cărţile celor dintâi bătrâni întru fericire răposaţilor părinţi şi stră­moşi D-niei mele, Domnii ţerei românesci şi am adeverit Domnia mea, cum că sânt bătrâne şi drepte moşii şi bucăţi ale sântei mănăstiri, şi de moştenire de la alcătuirea ţerei româneşci.

Apoi tot atuncea puţin mai în urmă, după eşirea lui Radu V. V. Negru, au eşit şi Dragoş Voevod tot din Ardeal la Moldavia, şi tăbarând la Su-ceva, a aşezat scaunul domniei sale acolo. Şi unindu-se amendoi numiţii Domni, şi prin ajutorul prea milostivului D-zeu, a gonit desăvârşit pre Tătari. Şi s'a făcut atuncea linişte mare despre Tătari în Valachia, în Moldavia, şi în Rusia, după omorîrea mai sus zis Becisnicul Batie, Impăratul Tătarilor.

 

 Sf. Nicodim trece Dunărea

 

Deci sântul după cea mai sus zisă descoperire dumnezeească, într'acea vreme de linişte, a trecut dincoace preste râul Dunărei, în pământul acesta al Băniei Severinulu, cu câţî-va fraţi Ieroinonachi şi monachi, şi s’a sălăşluit aci preste de rîul Du­nărei, împrotiva mai sus disului loc al Şainei şi umblând cu fraţii prin toată pustietatea de aci, a ales loc de mânăstire pre rîul Vodiţii mici de aci. Apoi sântul, puindu-şi nădejdea mai întăi spre ajutorul lui D-zeu, apoi spre cel omenesc, a luat pre câţî-va din părinţi cu sine, şi a mers în Ardeal la Domnul Vladislav V. V. ce i-se zice şi Craiu al Ungariei, precum mai sus i s’a zis. Iară numitul Domn, priimind sfatul sântulu după D-zeeasca povăţuire, au înălţat mânăstire la rîul Vodiţei de mai sus zisă, şi înzestrând'o cu toate cele trebuinciose, a orînduit a fi kinovie de mulţi pă­rinţi, cu veţuire de obştie. Şi pentru facerea aceştii sânte mânăstiri Vodiţa, scrie acest zis Domn în chrisovul său, ce'l dă la această sântă mânăstire aşa zicând aşa: „Fiind că Eui, carele întru Christos D-zeu, bine credinciosul Vladislav V. V. din mila lui D-zeu Domn a toată Ungro-Vlachia, bine am voit Domnia mea, după D-zeeasca povăţuire, a înnălţa mânăstire la Vodiţa, întru numele marelui şi purtătorului de D-zeu Antonie, ascultând prea cinstitul între Călugări Nicodim, adică pre sântul, mai vârtos de la domnia keltuelă, iar cu a lui Kir Nicodim şi cu ai lui fraţi osteneală, şi dintr'acest cuvânt şi cu ai lui fraţi să dă adevărată şciinţă, că a mai avut sântul maî nainte de facerea mânăstirei Vodiţa, mânăstire cu Mo­nachi precum sa zis mai sus. Şi tot într'acel chrisov arată, că a zugrăvit'o, şi pre cât l'a ajuns vremea, a adăugat o Evanghelie fericată cu argint şi poleită cu aur, o cădelniţă de argint, şi sânte vase de argint atât şi câte trebuesc bisericii, cât şi sate, moşii prin prejur. Şi Dunărea din partea Horevei până în podul de sus, ce merge în Roşava. Şi vinul tot de la Iuţî şi venitul domnesc de la opt vârşii cât şi alte mile, aşternuturi, postavuri pentru îm­brăcămintea părinţilor, foi de brânză, caşcavale, miere, ciară, grâu din satul Costinului la Topolniţă câte kile va fi; si acestea în tot anul la prasnicul sântului Antonie să se dea. Şi iar zice întru acel chrisov, că cu sfat au orânduit domnia lui, ca după moartea lui Kir Nicodim, adică a sântului să nu fie volnic nici un Domn, nici Archiereu, adică Mitro­politul, sau Episcopul, nici altul nimene a pune stariţ în locul aceluia, ci cum va zice şi va orîndui Kir Nicodim, adică sântul, aşa se ţie călugerii şi înseşi să-şi puie stareţ. Şi pentru acestea toate, ce s’a zisu, pre toţi îi roaga numitul Domn Vladislav V. V. ca se nu strice nimica. Iar asupra celor, ce s ar ispi­ti a strica cevaşi ori-ce din trânsele, pune blestem zicând : că să-1 bată D-zeu şi Prea curata lui Maică şi sântul marele purtătorul de D-zeu Antonie şi aici şi în viacul viitor Amin.

Deci veţuind sântul cu plăcerea D-zeească prin vieţuire de obşte în zisa sânta mânăstire a sa Vodiţa, multă vreme împreună cu Părinţii şi f raţii întru Christos, carii se adunase mulţi foarte, nu numai în mânăstire, ci şi prin pustietatea locului, din prejurul sântei mânăstiri. Iară'şî prin descoperire D-zeească s'a poruncit, ca se meargă deci mai în lăuntru ţerei aceştia a Ungro-Vlachiei, Băniei Severinului, şi să caute locul, carele se numeşce la Pişători, şi găsindu-1 să înalţă şi acolo sânt jertfeluic lui D-zeu, întru cinstea şi po­menirea Adormirei Prea sântei Născetoarei de D-zeu, pururea fecoarei Măriei. Şi lăcaş de mânăstire pen­tru adunarea a multora în Christos fraţi Călugări, întru vieţuire de obşte, care sânt jertfelnic şi lăcaş va să fie până la sfârşitul lumei. Căci acesta, adică al Vodiţei, după mutarea ta dintru acesta viaţă vremelnică, nu după trecerea a multă sumă de ani, prin slobozire Dumnezeească, după jude­căţile, care însuşi le şcie, va sa vie întru pustiire şi rîsipire de tot. Şi pentru acesta vestire a rîsipirei monastireî sale Vodiţn, multe dile prin postirî şi privigherî de totă noptea, şi cu lacrămî prin ple­cări de genuchî la pământii, a rugat Sântul pre D-zeu, de a nu slobozi a veni în risipire, ca să-i fi ostenealele lui şi a fraţilor lui în zădar. Ci aşa rugându-se, îară-si a luat sântul descoperire D-zeească, ca mai mult să nu se mai roage pentru aceasta; ci să plece, să caute locul, ce i s’a porunciţ.

Aşa dar a-ducându-şi sântul aminte de cuvântul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, ce zice prin sânt Evanghelia sa, că ceriul şi pământul va trece, iară cuvintele mele nu vor trece, a lasat acesta la pro­nia milostivirei lui D-zeu, că cum va voi, aşa să fie; şi a kemat sântul la sine pre cel mai întâi din ucenicii săi, pre Ieromonachul Agaton, şi pre taină i-a spus lui cele mai sus zise. Adică, că voieşce D-zeu de a mai  înnâlţa şi alt sânt jertfelnic cu mâ­năstire, îarăşi cu vieţuire de obşte, la locul unde se numeşce la Pişători. Apoi după aceasta învăţându-1 mult, cum să urmeze în tru toate trebuinţele sântei mânăstiri, şi cum să fie cu fraţii, l'a lasat Diadoch în locul său. Şi puindu-şi sântul nădejdea spre ajutorul stăpânului Christos D-zeu, şi la al Prea Curatei Maicii sale pururea Feciorei Mărirei, Nascătoarei de D-zeu şi nespuind, altora din fraţi, a plecat din mânăstirea sa Vodiţa, căutând locul cel poruncit lui, adecă la Pişători. Prin pustietăţile pământului acestuia al Băniei Severinului, prin feluri de locuri de văi şi pustietăţi, până ce a ajuns, unde dă apa rîului Motrul în apa rîului Jiului, căci pre acele vremi foarte mari pustietăţi era în părţile acestea. Şi străbătândâu aci toată pustietatea acelui loc şi găsind aci un deal cu isvoare de apă vie, şi socotind sântul, că acela poate să fie locul, ce i-s’a zis prin descoperire, adecă la Pisători s'au sălăşluit aci, unde i s’a părut a fi locul bun de mânăstire. Apoi, prin nevoinţele sale cele pusniceşci şi prin multe ostenele sufleteşci şi trupeşci, s'a apucat a curaţi locul de pădure şi a'şi face mai înainte kilie pentru şedut. Şi şezănd aci sântul în puţină vreme a pus şi vie, apo câud a început a se apuca, pentru a zidi şi aci sântă mânăstire cu ogradă, împrejur, i arăşi i sa f ăcut vestire prin descoperire D-zeească, zicându-i: Nu aci este locul, ci la Pişători precum ţi-am poruncit întâi. Şi văzând sântul a lua sciinţă, în ce parte de loc sânt  Pişătorile, i sa zis: Să meargă pe apa Jinlui în sus spre munte, către părţile dinspre miază-noapte şi va găsi locul cel poruncit.

Şi aşa sfântul după aceasta iarăşi prin descoperire, lăsând locul de mai sus zis, trecând vremi şi ani mulţi la mijloc, un boiar drept credincios, şi iubitor de Christos din neamul Basarabilor, care a avut aceea moşie sub stăpânire, de la părinţi, şi moşi şi strămoşii lui, înţelegând de mai înainte petrecerea sântului la acel loc, a înălţat mănăstire în numele sfintei Prea cuvioasei Paraschevei cei nouă, care mănăstire mai în urmăMathei V. V. Basarab strenepotul mai sus zisului boer, o a înprenoit, şi o a mai înzestrat'o cu moşii, precum în chrisovul Dom­niei lui dela leatul (7158 —1650)   scrie:   care mănăstire i se zice mânâstirea gurei Motrului.

Apoi de aci plecând sântul pe apa Jiului în sus pe laturea despre apus, străbătând prin toate pustietăţile şi văile, şi dealurile, până ce a ajuns la o vale, cei zice: Aninoasa, după moşia Vălarii. Şi găsind şi  aci un izvor de apă vie în faţa dealului şi locului frumos, socotind că poate aci se va zice la Pişători, s'a aşezat aci. Şi curăţînd câtva loc de pădure, unde i ' s'a părut, că este bun pentru a înălţa sânt jertfelnic lui D-zeu cu mânăstire după poruncă. Şi când a vrut a se apuca şi acolo mai nainte a'şi face kilie pen­tru şezut, îarăşi i s'au făcut vestire prin descope­rire D-zeească, zicându'i : „Nu aci, ci la Pisători, pre­cum ţi s'a poruncit întâi. Deci, mergi de aici tot pe apa Jiului în sus, până ce vei da de alt rîu cu apă vie, ce i se zice   Tismeana.   Şi apucă pre acel rîu în sus, şi vei găsi locul cel poruncit ţie adecă la Pişători. Şi  după aceasta iarăiş  descoperire, într'atâtea   osteneală şi trudă, trupeşti şi sufleteşci fiind sântul, şi mai mult fiind-că atuncea era plecat cu vrîsta spre  bătrâneţe, nici cum nu  s’a  scârbit de acesta în sufletul său,   nici a zis în mintea sa, că de ce nu i s’a descoperit din întâia'şi dată pe ce rîu de apă este locul, ce-i se zice la Pisători. Ci precum doreşte cerbul de izvoarele apelor, aşa şi sântul cu bucurie din ciasul acela al descoperirei, lăsând locu de mai sus zis, a plecat de acolo. Care şi aci la acel loc, acum în zilele noastre, s’a făcut skituleţ, pentru Părinţii monachi, de un protopop, Constandin Negomireanu şi de alţii. Pentru căci a avut şciinţă ei de la părinţi şi moşi, şi stră­moşii lor, că a lăcuit sântul şi acolo, precum s’a zis mai sus.

Apoi plecând sântul de acolo în sus pe Jiu, până a dat de rîul apei Tismenei, şi apucând în sus pe rîul apei Tismenei, precum i s’a zis prin desco­perire, a mers până când s’a apropiat de munţi, şi fiind seară în ziua aceia când, s’a apropiat de munţi, a tras să găzduiască la satul cel ma aproape de munţi, de pre lângă apa rîului Tismenei, care sat se numea Groşani. Şi tăbărînd la o casă de creştin ca să doarmă într'acea noapte şi după ce au tăbărît mai şăzând sântul puţin, a venit copilul acelui creştin de omu, la carele era în gazdă, cu nişte porci cei răpusese de vro 5 — 6 zile mai nainte de venirea sântului acolo. Şi întrebândul părinţii lui, unde i-a găsit? El a respuns: pe valea Pişătorilor, în sus i-a găsit. Aşa dar, auzind sântul de Pişatori, a cunoscut, că din pronia Prea Milostivului D-zeu a tras de a tăbărît la acea gazdă într'acea noapte, pentru ca să audă de Pişători mai nainte de a întreba. Care pentru acesta sântul, în toată noaptea aceia a dat slavă, lauda, şi mulţumită prea milostivului D-zeu întru cămara inimii sale.

Iar adoua zi a kiemat la sine pe copil şi întrebându-1, a zis cătră dânsul : spune-mi, Fiule, departe este locul, unde se zice la Pişători? Si răspunzând copilul împreună cu părinţii lui, a zis cătră sântul: Că pârîul acesta al Tismanei în sus merge până dă în gura văii, şi pe vale tot pe rîu în sus, ca un cias şi aci între munţi, unde curge apă multă de sus de prin peşcerile munţilor şi de prin găurele petrilor, de amendouă laturile ale rîului acestuia al Tismeanei, acolo să zice la Pişători.

Aşa dar, auzind sântul acesta, a rugat pre pă­rinţii copilului, de a trimite pre copil, cu dânsul, ca să-i arate locul unde se zice la Pişători. Şi, slobozând părinţii pre copil a mers cu sântul şi î-a arătat locul, unde se zice la Pişători. Şi vezând sântul locul a cunoscut, că acela va să fie cu adeverat locul cel poruucit lui prin descoperire D-zeească, şi foarte mult s'a bucurat cu duchul, dând slavă, laudă şi mulţumită stăpânului Christos D-zeu şi prea curatei Maîcii sale pururea Fecioarei Măriei.

Apoi, străbătând toată pustietatea cea mai din launtru, şi peşcerile locului acestuia cele de prin prejur, prin post şi rugăciuni şi privigheri multe zile, îm­preună cu copilul de mai sus zis. Apoi, după ce a sfârşit merindea de mâncare, şi când flămânza copilul, şi se supăra a mai umbla cu sântul prin pustii şi cerca să se întoarcă acasă către părinţii săi, sântul prin sântele sale rugăciuni cele neîncetate cu mintea către prea milostivul D-zeu, întărea pre copil cu chrana sa cea duchovnicească,zicându-i : Fiule ! Pune piciorul tău preste piciorul meu, şi când punea copilul piciorul său preste piciorul sântului, îi trecea de foame si de dorul părinţilor, şi aşa a petrecut copilul multe zile nemâncat prin pus­tietate, cât a mai umblat cu sântul după ce a sfârşit merindea, ce luase pentru mâncare. Apoi sântul, după ce a străbătut toată pustie­tatea locului acestuia, de la Pişători, dupre cum i-se zicea atuncea şi văzându-l, că este frumos şi îndeletnicios pentru mântuirea monachilor, acelor ce vor voi cu adevărat mântuirea, foarte mult s’a bucurat cu duchul, lăudând şi slăvind pre milos­tivul D-zeu şi pre prea curata maica lui, pururea fecioara Măria.

 

 La Pişetori – Vedere de sub casacada mare

 

După acesta nu după mult cias, i-a venit gând de îndoire, zicend întru sine : oare acesta să fie cu adevărat locul de la Pişători, de carele mi s’a porunciţ prin descoperire în multe rânduri, sau altul va fi ? Şi aşa sântul, socotindu-se şi mirându-se întru sine ce se facă, îndată şi iarăşi, i s’a făcut descoperire D-zeească zicendu-i: Că acesta este cu adevărat locul de la Pişători. Ce însă acum degrabu să te întorci la mânăstirea ta Vodiţa, căci monachii, fraţii şi fiii tăi, sunt în mare scârbă şi tânguire pentru lipsirea ta de acolo, neştiind ce te-ai făcut; şi mergând să le aşezi Egumen desă­vârşit în locul tău, şi aşezendu-1 să'l înveţi cum să petreacă cu fraţii întru dragoste. Şi iarăşi degrab să te întorci la locul acesta, luând cu tine din mona­chii cei mai tineri şi mai osârdnici cătră ascultare pentru mântuire. Şi viind fără de zăbavă, să te apuci să cureţi locul şi să'mi înalţi sânt jertfelnic cu mânăstire împrejur, întru cinstea şi pomenirea Adormirei Maicii mele, precum ţ'am poruncit întâi. Aşa dar sântul după descoperirea acesta, degrabă s’a întors la mânăstirea sa Vodiţa, precum i s’a poroncit, dând mî întâi pre la tatăl copilului, ce i-a arătat locul cel de aici, dela Pişători, pentru ca să ducă copilu la părinţii lui, căci nu voia copilul ase mai despărţi de sântul, şi pentru ca să întrebe si de drumul, care merge mai de-a dreptul pre supt munte, la Ruşava, unde este aproape şi mânăstirea Vodiţa. Şi luând povăţuire pe unde merge mai de-a drept a plecat şi ajungând la mănăstirea sa, foarte mult s'a bucurat fraţii şi părinţii de venirea lui în mânăstire, carii viind, toţi înaintea lui pentru blagoslovenie, plângând zi­cea: „Părinte, pentru ce ne-ai lăsat pre noi fiii tăil să­raci de tine atâta vreme, ne spuindu-ne şi nouă pentru lipsirea ta de aici, unde vrei să te duci? Aşa sântul mângâindu-i duchovniceşce şi blagoslovindu-i pre toţi de l a  mare până la mic, a făcut sobor şi le-a arătat, pentru ce a lipsit din mânăstire; pentru căci mai voieşte D-zeu prin sine a mai ridica şi întru alt loc locas D-zeesc. Cu adunare de mulţi monachi şi cu sânt jertfelnic întru cinstea şi pomenirea prea curatei pururea fecioarei Măriei Maicei D-zeului şi Mântuitorului nostru Iisus Christos şi învăţându-i pre toţi de obşte, cum să petrece în mânăstire sub ascul­tarea Egumenului, cu frica lui D-zeu întru toate posluşaniile sântei mânăstiri, dacă cu adevărat a venit la călugărie, pentru mântuirea sufletelor lor, şi vo-esc de a se mântui cu adevărat, şi cu sfatul şi ale­gerea şi voinţă de obşte a tot Soborul părinţilor şi fraţi, adunaţi în Christos, le-a asezat Egumen tot pre mai sus pomenitul Ieromanach Agaton, pre ca­rele în monastire învăţândul sântul mult, cum să petre­ce cu fraţii, cu dragoste către toţi, întru toate de la mic până la mare de-o potrivă. Şi aşa pre toţi învăţâmd cele de folospentru mântuirea sufletului, le-a cetit tutulor de obşte moliftă de ertăciune, şi dând la toţi sărutare şi blagoslovenie, a luat cu sine părinţi, Ieromanach şi monahi, din cei mai tineri, pe carii îi şcia sântul, că sunt mai osârdnici spre osteneală pen­tru cele suflestesci şi trupeşci.

Şi viind la locul acesta, ce atuncea se numea la Pişători, s'au aşedat aici întâi prin peşceri şi prin colibi, ce'şi făcuse împrejurul lo­cului acestuia. Iar Sântul s'a suit în preşcera carea este deasupra peşcerii cei mari, din care izvorăşce apă, care acum curge prin mânăstire. Şi suindu-se la peşceră, a găsit întrânsa un balaur (şarpe) foarte mare, şi cum a vezut pre sântul, a şuerat tare şi căscând gura asupra sântului, vrând să-l muşce, iar sântul fâcend semnul sântei cruci asupra lui cu crucea cea de plumb ce o purta la gâti îndată'şî, a fugit şarpele din naintea sântului afară şi sărind din peşceră jos a crăpat şi a murit. Şi spre po­menirea acei minuni cu rugăciunile sântului s’a înkipuit acel şarpe cu gura căscată în piatră, de asu­pra peşcerii, din care a sărit jos, carea înkipuire stă şi până în ziua de astă-zi. Iar după sărirea şarpe­lui din peşceră jos, ai şădut sântul câte-va zile aci în peşceră, liniştindu-se prin post şi prin privigheri cu sânta rugăciune cea neîncetată cu mintea şi cu inima sa. Apoi dându-se jos din peşceră, a stătut pre piatră, înaintea peşterii cei mari, unde este acum sânta mânăstire zidita cu faţa catră resărit şi cu mânile ridicate catră înălţime şi mintea şi okii sufletului către D-zeu, rugându-se cu lacrămi, ca să-i descopere, în carea parte de loc voieşte despre Resărit, sau des­pre Apus de opşte a-i înălţa sântul jărtfelnic cu mânăstire, precum i s’a poruncit. Şi aşa treimile stând în picioare ziua şi noaptea, neclătit rugându-se.

Iar a treia zi pre la miezul nopţii s’a pogorît lumină preste sântul şi s’a făcut ca un stâlp de foc de la ceriu până la pământ, şi glas din lumină, dicând către „.sântul. „Că aicea, unde stai, este locul cel poruncit ţie de mai nainte, ca să-mi înalţi mie jertfelnic întru cin­stea şi pomenirea Adormirei Maicei mele, cu mânăstire de adunare de monahi, cu veţuire acelor, ce vor voi să se mântuiască. Şi darul, meu şi mila mea şi a Maicei mele, prin rugăciunile tale nu va lipsi dintru  acest locaş pânî în sfârşit, şi iată că-ţi dau ţie putere preste tote duchurile cele necurate, si să tămădueşci cu darul meu toate boalele si toate neputinţele din oameni, carii vor veni la  tine, şi în lăcaşul  tău acesta cu credinţă”.

Dintr'această lumină şi arătare D-zeească din ciasul acela al arătării s’a îmbrăcat Sântul cu putere D-zeească, şi a luat darul tămăduirilor şi putere asupra duchurilor celor necurate. Apoi după acesta D-zeească arătare prin ale sale şi prin acelor în Christos fraţi şi ucenici ai săi, ostenele şi trude, a curăţit locul de pădure, de lemne, de petre şi tăind colţurile pietrilor, a potrivit locul, şi a făcut aci mai întâi o biserică mică de lemn, dintru un Tisu mare, ce era atuncea aci, înaintea peşcerii cei mari, din carea izvorăşce apa ce curge acum prin mânăstire, cât şi din alte lemne, cât n'au ajuns, şi pe rădăcina acelui Tis a făcut sântul prestol; şi după acesta aşăzâu-du-se sântul împreună cu fraţiî aci desevârşit, vieţuia prin plăcere D-zeească, iar pentru darul tămă­duirilor a tot felul de boale şi neputinţe şi al izgonirii duchurilor celor rele, şi necurate din oameni, ce luase sântul dela D-zeu, a străbătut tot auzul prin tote laturile acestui sânt loc. Căci singure duchurile cele rele ce bântuia pe oamenî striga, că nu mai pot locui prin prejurul acesta, că-'i arde focul Dumnezeirei al Prea Sântei Treimi, pentru ru­găciunile Prea Curatei Fecioarei Măriei Născătoarei de D-zeu, şi pentru ale răului bătren Nicodim, ce acum de curând a venit la Pişători, de s'a sălăş­luit aci, împreună cu alţii, ce se povăţuesc de El răi, ca şi el. Unde în acea pustie, la Pişători, a fost locuinţa nostră până acum, iară acum, de când a venit acesta, numai putem locui.

Şi aşa pentru aceste strigări, ce făceau dracii prin oameni, toţi cei bântuiţi de duchurile necurate şi de alte feluri de boale, carii alergau la sântul cu cre­dinţă, să tămăduiau. Iar unii din ceî-ce se tămăduiau, nu se mai întorceau pe la casele lor, şi pe la părinţii lor, şi remâneau la sântul de se făcea monachi.

Şi străbătend vestea pretutindinea pentru sântul, precum s’a făcut multă sumă de părinţi monachi şi de fraţi în Christos, cât şi copilul de mai sus zis, carele a arătat sântului locul acesta, ce s’a zis la Pişători, cum a audit, că a venit îarăşi sântul şi s’a aşedat aici, de loc a venit şi s’a făcut sântului ucenic. Mai de aproape şi as­cultător şi supus întru toate fiind, şi prin dumnezeescul dar a învăţat Sânta Scriptură cea slovenescă desăvârşit, în puţină vreme, şi s’a făcut băiatu monach iscusit şi înbunătăţit întru fapte duchovniceşci, şi darului chirotoniei diaconiei s’a învrednicit şi cu sântul prin foc a trecut, precum cuvântul va arăta mai jos.

 

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revistă. 

URMEAZĂ:

https://tismana.ro/nicodim/cap2.htm  - Paginile 47 - 65

 Arhimandrit al Marii Lavre a Mânăstirii Tismeana; Minunile Sfântului * Ridicarea lui la ceruri

 Site www.tomoniu.ro